Turcia – România, semifinala play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026, se dispută astăzi, de la ora 19:00 (ora României). Partida va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro, unde șase reporteri ai Gazetei Sporturilor, prezenți la Istanbul, vor oferi pe tot parcursul zilei cele mai importante informații, fotografii și videoclipuri. Meciul va fi televizat de Prima TV.
E meciul care poate defini o generație, sub „bagheta” lui Mircea Lucescu. Pentru „tricolori”, nu e doar o semifinală de play-off, ci o șansă reală de a sparge un blocaj care durează de 28 de ani și de a se apropia, în sfârșit, de cel mai important turneu final planetar.
Chiar dacă, pe hârtie și în ochii caselor de pariuri, Turcia pornește ca favorită clară, cu jucători precum Kenan Yildiz, Hakan Calhanoglu și Arda Guler, precum și un lot evaluat la peste 450 de milioane de euro, lucrurile nu sunt atât de simple. Experiența lui Mircea Lucescu în raport cu fotbalul din „Țara Semilunei”, dar și ambiția tricolorilor pot echilibra balanța într-un meci care se anunță incandescent.
Atmosfera va fi și ea un factor important: peste 42.000 de spectatori sunt așteptați pe stadionul celor de la Beșiktaș, dintre care aproximativ 2.500 de români. Arena de lângă Palatul Dolmabahce se anunță un adevărat vulcan. Învingătoarea va juca în finala barajului cu Slovacia sau Kosovo, în deplasare, pe 31 martie 2026.
LIVE, de la ora 19:00 » Turcia – România
Turcia – România, ce echipe pregătesc Montella și Lucescu:
Turcia (4-2-3-1): Cakir – Muldur, Kabak, Bardakci, Kadioglu – Kokcu, Yuksek – Guler, Calhanoglu, Yildiz – B. Yilmaz
Rezerve: Bayindir, Gunok – Kaplan, Elmali, Akaydin, Eskihellac, Karazor, Ayhan, Ozcan, Gul, Kahveci, Akturtoglu, Akgun, Kilicsoy, Aydin
Antrenor: Vincenzo Montella
România (4-3-3): I. Radu – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, V. Dragomir, I. Hagi – Man, Bîrligea, Mihăilă
Rezerve: Aioani, L. Popescu – Sorescu, Ghiță, Rus, Coubiș, K. Ciubotaru, Screciu, N. Stanciu, F. Tănase, Dobre, Petrila, Baiaram, Miculescu, M. Coman (*4 jucători vor rămâne în afara lotului)
Antrenor: Mircea Lucescu
Arbitru: Francois Letexier (Franța)
Asistenți: Cyril Mugnier și Mehdi Rahmouni (Franța)
Rezervă: Benoit Bastien (Franța)
Vincenzo Montella: „Cred că vom reuși să câștigăm”
„Sunt foarte fericit de întâlnirea cu domnul Mircea Lucescu. Îl respect foarte mult. Considerăm acest meci ca pe o finală, fiind vorba despre o singură manșă. Vom face tot ce putem, așa cum suntem convinși că o va face și România.
Dacă ne vom face jocul pe care ni-l dorim, cred că vom reuși să câștigăm. Din cauza faptului că este manșă unică, așa cum am spus, îl considerăm ca o finală. Mă simt foarte bine în Turcia și știu că fotbalul este deschis oricărui rezultat, poți câștiga sau poți pierde, dar nu vreau să mă gândesc la o eventuală plecare.
Este o mândrie să antrenez echipa națională a Turciei, iar după meciurile pe care le pierd, mă pregătesc și mai bine pentru viitor.
Domnul Lucescu cunoaște fotbalul mondial și îl respect foarte mult, sunt onorat să joc împotriva lui. Din acest motiv, sunt și mai motivat să joc împotriva unui astfel de antrenor și ne-am pregătit foarte bine pentru această partidă”.
– Vincenzo Montella, selecționer Turcia, la conferința de presă
Mircea Lucescu: „Mi-aș fi dorit ca Turcia și România să fie ambele la Campionatul Mondial”
Îmi face mare plăcere să revin, în general, pe stadioanele turcești. Sunt frumoase și pregătite pentru performanță, nu întâmplător se joacă cupe europene aici. Am fost mulțumit când am auzit că se joacă la Beșiktaș pentru că mi-am dorit să revin ca antrenor aici. Performanța pe care am reușit-o aici e extraordinară, iar prezența de aici îmi face mare plăcere.
Sunt foarte mulțumit de toți oamenii care sunt prezenți aici, mi-aș fi dorit ca Turcia și România să fie împreună la Campionatul Mondial. Nu se poate acest lucru, însă echipa mai bună să meargă mai departe. Nu știu care va fi aceea, însă fotbalul est-european merită să aibă o echipă la Campionatul Mondial.
Respect echipa Turciei, am cuvinte extraordinare și despre Montella, îl cunosc de foarte mult timp. Indiferent cine va juca acolo, jucătorii noștri au valoarea pentru a-și putea domina adversarii direcți. Sunt convins de acest lucru, vom vedea mâine. Nu discutăm înainte de meci de ce s-ar putea întâmpla. Un antrenor își conduce echipa din spatele grupului. Se va scrie în continuare, dar echipele care vor intra mâine în teren vor decide rezultatul final.
– Mircea Lucescu, selecționer România, la conferința de presă

Context istoric: multe amicale, puține partide cu miză. Totuși, stăm mai bine la duelurile directe
De-a lungul timpului, Turcia și România s-au întâlnit de 27 de ori. Dintre acestea, 17 au fost partide amicale, 2 în Cupa Balcanică, celelalte contând o dată pentru preliminariile unui Campionat European (1960), restul contând pentru preliminariile a trei Campionate Mondiale – 1966, 1986 și 2014. Ultima confruntare datează din 9 noiembrie 2017, când „tricolorii” s-au impus într-un amical disputat la Cluj, scor 2-0, grație unei „doppietta” marca Gicu Grozav.
Același Grozav este cel care a punctat și în ultimul succes oficial al „tricolorilor” contra Turciei, scor 1-0, la Istanbul, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2014. Ulterior, la retur, selecționata „Semilunei” ne-a învins la București, 2-0, goluri, Burak Yilmaz și Erdinc.
Alte două partide notabile sunt cele din campania pentru Mondialul mexican din ’86, 3-0 și 1-3, cu Mircea Lucescu pe bancă, cea de tristă amintire, ai noștri pierzând calificarea în dauna Irlandei de Nord.
Există și un meci special, disputat tocmai în 1914. Cu opt ani înainte ca echipa națională a României să dispute primul meci oficial recunoscut astăzi de statisticieni, o selecționată reprezentativă a țării evolua deja într-un duel internațional, cu ecouri acum, înaintea barajului pentru Campionatul Mondial din America de Nord dintre Turcia și România.
Toate confruntările directe oficiale dintre Turcia și România, în tabelul de mai jos:
Dată
Meci
Competiție
2 noiembrie 1958
România – Turcia 3-0
Preliminarii Euro 1960
26 aprilie 1959
Turcia – România 2-0
Preliminarii Euro 1960
2 mai 1965
România – Turcia 3-0
Preliminarii CM 1966
23 octombrie 1965
Turcia – România 2-1
Preliminarii CM 1966
23 martie 1977
România – Turcia 4-0
Cupa Balcanică (ultima ediție)
22 martie 1978
Turcia – România 1-1
Cupa Balcanică (ultima ediție)
3 aprilie 1985
România – Turcia 3-0
Preliminarii CM 1986
13 noiembrie 1985
Turcia – România 1-3
Preliminarii CM 1986
12 octombrie 2012
Turcia – România 0-1
Preliminarii CM 2014
10 septembrie 2013
România – Turcia 0-2
Preliminarii CM 2014
-
BILANȚ ÎN PARTIDELE OFICIALE = 6 VICTORII, 1 EGAL, 3 ÎNFRÂNGERI
-
BILANȚ ÎN PARTIDELE AMICALE = 8 VICTORII, 7 EGALURI, 2 ÎNFRÂNGERI
-
TOTAL PENTRU ROMÂNIA VS TURCIA = 14 VICTORII, 8 EGALURI, 5 ÎNFRÂNGERI
Radu Drăgușin și Arda Guler, vedetele celor două reprezentative, la același nivel de încredere și optimism:
Credem (în calificare)! Dacă nu am fi crezut, nu am mai fi fost aici. Cum am spus, atmosfera e bună, suntem încrezători, dar nu e de ajuns. Trebuie să arătăm că merităm să fim prezenți la Mondial! Contează foaarte mult sprijinul suporterilor. Chiar dacă jucăm în deplasare, fanii noștri ne fac să ne simțim ca și cum jucăm acasă. Așa va fi și mâine, îi simțim mereu aproape. Alături de ei, putem realiza lucruri importante împreună.
– Radu Drăgușin, fundaș România / Tottenham
Știu că România are o echipă foarte bună. Îl cunosc pe Mircea Lucescu, un om foarte important, care a lucrat și în Turcia. Suntem concentrați pe calificarea la Campionatul Mondial. Sunt foarte onorat să fiu comparat cu Gheorghe Hagi, un jucător extrem de cunoscut. Știu că și România va face tot ce îi stă în putință pentru calificare.
Știm că nu va fi un meci ușor, fiind într-o singură manșă. Românii vor lupta și nu va fi atât de simplu precum considerați dumneavoastră.
453,2 milioane de euroînsumează lotul turcilor, potrivit portalului de specialitate transfermarkt. Al „tricolorilor”, de patru ori mai puțin: 104 milioane de euro.
25este locul ocupat de Turcia în clasamentul FIFA. „Tricolorii” sunt pe 49.
Lotul Turciei pentru partida cu „tricolorii”:
-
PORTARI: Altay Bayindir (Manchester United), Mert Günok (Fenerbahce), Muhammed Sengezer (Istanbul Basaksehir), Ugurcan Cakir (Galatasaray)
-
FUNDAȘI: Abdulkerim Bardakci (Galatasaray), Ahmetcan Kaplan (NEC Nijmegen), Eren Elmalı (Galatasaray), Ferdi Kadıoğlu (Brighton), Merih Demiral (Al Ahli), Mert Müldür (Fenerbahce), Mustafa Eskihellaç (Trabzonspor), Ozan Kabak (Hoffenheim), Samet Akaydin (Rizespor), Zeki Celik (AS Roma)
-
MIJLOCAȘI: Atakan Karazor (Stuttgart), Hakan Calhanoglu (Inter), Ismail Yuksek (Fenerbahce), Kaan Ayhan (Galatasaray), Orkun Kökçü (Besiktas), Salih Ozcan (Borussia Dortmund)
-
ATACANȚI: Arda Güler (Real Madrid), Barış Alper Yılmaz (Galatasaray), Deniz Gül (FC Porto), Irfan Can Kahveci (Kasimpasa), Kenan Yıldız (Juventus), Kerem Akturkoglu (Fenerbahce), Oguz Aydin (Fenerbahce), Semih Kılıçsoy (Cagliari), Yunus Akgun (Galatasaray)
Lotul deplasat de România la Istanbul:
-
PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo, 7/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Cătălin CĂBUZ (FC Argeș, 0/0);
-
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
-
MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
-
ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).


