Tim Marshall, jurnalist și scriitor britanic, autor de bestselleruri geopolitice precum Prizonieri ai geografiei, Puterea steagurilor, Puterea geografiei, iar mai recent Viitorul geografiei, menționează deseori în lucrările sale Golful Persic și Strâmtoarea Ormuz, care astăzi joacă un rol cheie în războiul din Iran, ca puncte critice ale planetei. El consideră că Iranul este, literalmente, ”o țară imposibil de cucerit”, dar are câteva puncte slabe.

„Iranul este ceea ce se numește o țară-fortăreață. De îndată ce te apropii de pe coastă, dai imediat de munți. Și din punct de vedere militar, acest lucru este esențial, deoarece avantajează apărătorul. Așa a fost de mii de ani. Chiar dacă reușești să traversezi acești munți, intri în interiorul unei țări imense, de dimensiunea combinată a Spaniei, Germaniei și Franței. Și acum ce faci? Este un teritoriu inospitalier, cu căldură extremă, zone deșertice întinse. Este foarte dificil să acționezi acolo”, a explicat Tim Marshall pentru El Mundo.

”Nu există plaje propriu-zise, ci doar stânci”

Din aceste motive, crede el, „Statele Unite nu vor invada Iranul pe cale terestră”, consideră autorul, care crede, în schimb, că forțele SUA au alte opțiuni dureroase pentru regimul de la Teheran.

”Pot acționa în Golful Persic. Dacă te uiți la Golful Persic, există aproximativ 1.400 km de coastă. O mare parte din aceasta este formată din munți abrupți care ajung direct la mare. Nu există plaje propriu-zise, ci doar stânci. În plus, există multe golfuri și insule unde se pot ascunde bărci rapide, drone, rachete de coastă… Acest lucru permite poziții defensive foarte puternice”, adaugă jurnalistul.

Peșterile de sub apă unde Iranul ascunde sute de ambarcațiuni înarmate cu mitraliere și rachete

Tim Marshall explică apoi de ce strâmtoarea Ormuz, punct-cheie în zonă, este ca un ”gât de sticlă strategic”:

„Apoi mai este și strâmtoarea Ormuz.Este punctul cheie. Are o lățime de aproximativ 34 km, dar doar șase mile (n.r. – aproape 10 kilometri) sunt navigabile pentru petrolierele mari. Navele au un culoar de două mile (n.r. – puțin peste 3 km) pentru a intra, altul de două mile pentru a ieși și încă unul de două mile între ele pentru a separa cele două sensuri de circulație. Acest lucru îl transformă într-un gât de sticlă strategic”.

Lângă acest punct de îngustare se află Qeshm, care este cea mai mare insulă din Golful Persic și măsoară aproximativ 100 de kilometri lungime, cu o suprafață de 1.500 km2.

„Acolo există formațiuni stâncoase cu peșteri de sare subterane, la suprafață și chiar sub apă, unde Iranul ascunde sute de ambarcațiuni rapide înarmate cu mitraliere și rachete. Unele ar putea fi chiar echipate cu bombe pentru misiuni sinucigașe. Aceasta este prima mare problemă pentru orice operațiune navală”, evaluează el șansele unei invazii maritime americane în insula Qeshm, despre care afirmă că are un dezavantaj suplimentar pentru orice forță externă care ar dori să pătrundă în Golf:

”Nici bombardarea ei nu ar distruge acele sute de ambarcațiuni ascunse, deoarece există peșteri la o adâncime atât de mare încât nu ar fi afectate de atacuri. În plus, Qeshm este plină de membri ai Gărzii Revoluționare. Poate fi un adevărat coșmar. Înainte de a încerca să escortezi orice navă în zonă, trebuie să te descurci cu insula aceea”, completează Marshall.

Lovitura fatală pentru regimul de la Teheran

Dar să presupunem că o navă americană reușește să preia controlul asupra acelei insule și navighează spre interiorul golfului: „Spre nord-vest, în apropierea orașului Busher, se află o altă insulă mult mai mică, numită Khark. Acolo ajung toate conductele de petrol prin care Iranul exportă. Și asta reprezintă 60% din economia iraniană. Pe acea insulă de câteva mile. Acum câteva zile, americanii au bombardat câteva poziții de pe acea insulă, dar nu au atins conductele pentru că este genul de acțiune care ar escalada conflictul”.

Distrugerea conductelor petroliere din Khark ar fi, în opinia lui Marshall, fatală Iranului: „Ar face ca Iranului să-i ia ani de zile să revină pe piață. Ar distruge Iranul. Și cred că această opțiune nu este încă luată în considerare”.

Dar, în anumite circumstanțe, ar putea Statele Unite să facă acest lucru?

 „Ar putea să o distrugă fără să clipească. Au aruncat bomba și asupra orașului Nagasaki. Am văzut deja ce se întâmplă când se bombardează infrastructurile energetice. Nu poți distruge o infrastructură a cărei reconstrucție ar dura ani de zile”, este de părere Marshall, care recunoaște totodată că blocarea de către Iran a strâmtorii Ormuz nu poate dura la nesfârșit, din cauza gravelor consecințe economice mondiale, și nu doar urmare a traficului de petrol și gaze lichefiate.

Pe de altă parte, blocarea strâmtorii nu se referă doar la gaz sau petrol. „Aproximativ 30 % din îngrășăminte sau din produsele chimice necesare pentru fabricarea acestora trec pe aici, ceea ce va determina o creștere a prețurilor alimentelor în acest an dacă culturile vor rămâne fără aceste îngrășăminte”, completează autorul, a cărui concluzie definește practic cel mai bine miza acestor zile cruciale pe seama războiului din Orientul Mijlociu:

. Niciodată nu am mai văzut o presiune economică atât de mare pentru a ajunge la un armistițiu”.

USS Tripoli se îndreaptă spre Golf

Acesta este și motivul pentru care Marshall crede că, foarte curând, vor apărea noutăți importante:

„La jumătatea acestei săptămâni ar trebui să ajungem la un moment în care să luăm o decizie: să mergem să negociem cu americanii, care vor oferi un armistițiu în schimbul redeschiderii strâmtorii și a încetării focului asupra petrolierelor, iar apoi să negociem. Dar la acest moment toată lumea va ști cine a câștigat. S-ar ști că este o capitulare, dar ei (n.r. – regimul iranian) ar supraviețui. Poate fi ca în războiul din Vietnam: trebuiau doar să supraviețuiască pentru a câștiga”, estimează el.

Marshall este de părere că, dacă americanii renunță la varianta armistițiului care ar debloca strâmtoarea Ormuz, au la dispoziția și opțiunea de asalt terestru, însă nu pe terenul deșertic al Iranului, ci în Golful Persic.

„Dar americanii au o altă opțiune: să cucerească insula Qeshm fără a distruge infrastructura energetică. Ar putea opri vânzarea de petrol, provocând colapsul economiei iraniene (…) Nu spun că o vor face, dar pun această opțiune în discuție. Acum câteva zile, USS Tripoli a părăsit Okinawa, în Japonia. Este o navă de asalt amfibiu, echipată de Unitatea 31 de Expediție a Marinei, care este o unitate autosuficientă: are avioane, elicoptere, vehicule terestre, pușcașii marini… Recent, nava a trecut prin Strâmtoarea Malacca și continuă să se îndrepte spre zonă. Cred că va apărea în curând în regiune și ar putea fi o alternativă pentru a doua opțiune: învingerea apărării iraniene din Qeshm și ocuparea insulei Khark, pentru a strânge lațul în jurul economiei iraniene”, concluzionează jurnalistul britanic.