Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de la Departamentul pentru Situații de Urgență, în baza unei ordonanțe a Parchetului Militar al Curții de Apel, conform informațiilor G4Media, confirmate ulterior de un comunicat oficial al DSU.
În dosar ar fi vizate sporuri luate de medici militari, achiziții publice, anumite angajări în instituție, dar și alte presupuse fapte.
– articolul continuă mai jos –
- UPDATE 22:45 DSU a transmis un punct de vedere la finalul serii de vineri, pe care îl redăm integral:
”Precizare privind desfășurarea unor activități procedurale
În contextul desfășurării unor activități procedurale într-un dosar aflat în faza de urmărire penală in rem, organele competente au dispus comunicarea unor documente relevante pentru clarificarea situației investigate, care urmează a fi transmise în cel mai scurt timp și au ridicat telefoane mobile aparținând unor angajați din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Subliniem faptul că, până la acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în cauză, nefiind dispusă vreo măsură procesuală în acest sens ori adusă la cunoștința vreunei persoane o astfel de calitate.
Departamentul pentru Situații de Urgență își exprimă întreaga disponibilitate de a coopera cu organele judiciare, în vederea clarificării tuturor aspectelor aflate în analiză, sens în care vor fi puse la dispoziție toate informațiile și documentele necesare stabilirii situației de fapt.
Totodată, reafirmăm angajamentul instituției pentru respectarea legalității, transparență și buna desfășurare a activităților specifice, în deplin acord cu atribuțiile ce îi revin”.
știre în curs de actualizare
În acest moment, deși nu ar fi vizat de anchetă, lui Raed Arafat, șeful DSU, i s-ar fi ridicat telefonul, au declarat sursele consultate de G4Media.
Informația a fost publicată inițial de ObservatorNews. Raed Arafat, şeful DSU, nu a dorit să comenteze pentru moment pe marginea acestui subiect.
- „O să ieșim cu un comunicat. Este in rem (n.red. adică ancheta procurorilor nu vizează o persoană, ci fapte), este în analiză, nu am ce să comentez până nu vedem despre ce este vorba. Nu o să comentez, o să ieșim cu un comunicat”, a declarat Raed Arafat pentru Observator.
DSU nu a ieșit până la această oră cu niciun comunicat.
știre în curs de actualizare