Duminica, 29 Martie 2026, ora 10:07
1145 citiri
Javier anetti FOTO X @GianmarcoDaria
Luna martie a fost una complicată pentru Inter Milan, iar seria de rezultate negative a pus presiune pe antrenorul român Cristi Chivu.
După patru meciuri consecutive fără victorie, conducerea clubului a reacționat public, prin vocea vicepreședintelui Javier Zanetti, care a transmis un mesaj clar înaintea reluării campionatului.
„Există o luptă cu alte echipe care vor să câștige campionatul ca și noi. Dar noi credem în titlu. Am început o treabă grozavă cu Cristi Chivu în acest sezon.
Acum mai sunt opt meciuri și trebuie tratate ca și cum ar fi opt finale. Sperăm că acest lucru se va întâmpla în cele din urmă”, a declarat Javier Zanetti, în presa italiană.
Mesajul oficialilor de pe Giuseppe Meazza vine într-un moment delicat. Inter nu a mai câștigat de la finalul lunii februarie, când s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Genoa. De atunci, „nerazzurrii” au înregistrat o serie de rezultate sub așteptări, remizând cu Fiorentina și Atalanta, pierzând derby-ul cu AC Milan și remizând cu Como în Cupa Italiei.
În acest context, lupta pentru titlu s-a încins. Rivalele s-au apropiat în clasament, iar finalul de sezon se anunță extrem de tensionat pentru echipa lui Chivu.
Următorul test va fi unul crucial: duelul cu AS Roma, programat pe 5 aprilie, un meci care poate cântări decisiv în economia sezonului. Conducerea a vorbit deja despre „opt finale” rămase, iar orice nou pas greșit ar putea complica serios situația antrenorului român.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
