-
Media: Digi Sport Special, duminică, 20:15, DGS 1
-
Tenis: Finala ATP Miami, duminică, 22:00, DGS 1
Partida dintre Bosnia și Italia se va disputa pe stadionul din Zenica (FOTO jos), care are o capacitate de 13.812 locuri, insuficientă pentru cererea de bilete uriașă. În acest context, un bărbat care locuiește în apropierea arenei a anunțat că-și închiriază balconul pe durata meciului.
Galerie FotoUn bărbat din Bosnia a glumit că-și închiriază balconul pentru barajul CM 2026 cu Italia și a fost asaltat de oferte: ”Cine nu a înțeles că a fost o glumă, problema lui”
Prețul, pentru 4 persoane, era de 500 de euro și în această sumă erau incluse o gustare la grătar și o băutură la alegere. Având în vedere că un tichet pe piața neagră a ajuns la nu mai puțin de 10.000 de euro, oferta părea excelentă, iar autorul anunțului a fost asaltat cu mesaje.
Dacă unii au încercat să negocieze, alții erau gata să-i plătească pe loc și chiar au existat persoane care i-au oferit mașini în schimb. Totul, însă, a fost doar o glumă.
”Dragi oameni, încetați și nu-mi mai oferiți diverse lucruri în schimbul balconului. Toate astea au mers cam prea departe. Cine nu a înțeles că a fost o glumă, problema lui. Balconul rămâne rezervat exclusiv familiei și atât”, a declarat bărbatul respectiv, potrivit sportsport.ba.
Capacitatea stadionului era oricum insuficientă, dar bosniacii au mai primit o lovitură din partea FIFA, care a închis câteva sectoare ca urmare a incidentelor survenite în timpul meciului cu România (3-1) din noiembrie 2025. Astfel, doar 8.800 de persoane vor putea asista la duelul cu Italia.
Bosnia și Herțegovina și Italia au fost prezente ultima dată la Campionatul Mondial în 2014
”Squadra Azzurra” a trecut în semifinalele barajului de Irlanda de Nord, scor 2-0, în timp ce Bosnia și Herțegovina s-a impus în Țara Galilor, scor 1-1, 4-2 după loviturile de departajare, într-un joc arbitrat de Istvan Kovacs.
Prima și singura prezență a Bosniei la Cupa Mondială a fost în 2014, în Brazilia, când n-a reușit să treacă de o grupă cu Argentina, Nigeria și Iran. De partea cealaltă, Italia, a doua cea mai titrată echipă din istoria CM cu 4 trofee, nu s-a calificat nici ea la ultimele două turnee finale, în 2018 și 2022.
- În 2014, Italia nu a trecut de faza grupelor, după ce a fost învinsă de Costa Rica și Uruguay și a câștigat un singur meci, cu Anglia.
VIDEO Rezumat Italia – Irlanda de Nord 2-0
Etichete: zenica , baraj cm 2026 , bosnia hertegovina italia , stadion zenica , balcon zenica , balcon bosnia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din