Blocarea de aproape o lună a Strâmtorii Ormuz pare sa fie cea mai importanta strategie a regimului de la Teheran in conflictul cu Statele Unite si Israelul, evidențiind avantajul strategic al Iranului într-unul dintre cele mai importante puncte maritime ale lumii. Folosind geografia favorabilă și tactici de război neconvențional – de la drone și mine maritime până la amenințări indirecte asupra navigației – Teheranul a reușit să paralizeze mare parte din traficul petrolier fără a declanșa un conflict naval direct, în timp ce Statele Unite încearcă simultan soluții diplomatice și o consolidare militară pentru a restabili libera circulație prin strâmtoare. Brațul de mare îngust, aflat între Golful Persic, la vest, și Golful Oman la sud-est, a devenit asul din maneca pentru Republica Islamica.
– articolul continuă mai jos –
Un loc strategic
Invocând negocierile în curs cu Iranul, președintele Donald Trump a declarat joi, pe rețelele sociale, că amână termenul-limită impus Iranului pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, în caz contrar urmând ca americanii sa distruga centralele energetice ale regimului de la Teheran. Aproximativ o cincime din petrolul mondial și gazul natural lichefiat (GNL) trece în mod obișnuit prin strâmtoare, însă Iranul a blocat cea mai mare parte a traficului de la începutul războiului.
„La solicitarea Guvernului iranian, vă rog ca această declarație să fie considerată drept confirmarea faptului că suspend perioada de distrugere a centralelor energetice cu 10 zile, până luni, 6 aprilie 2026, ora 20:00, ora Coastei de Est,” a scris liderul de la Casa Alba pe Truth Social. „Negocierile sunt în desfășurare și, în ciuda afirmațiilor eronate ale presei Fake News și ale altora, merg foarte bine.”
Declaratia presedintelui american a venit in contextul in care Iranul încearcă să exercite un control mai strict asupra Strâmtorii Ormuz, un pasaj îngust aflat la intrarea în Golful Persic, considerat în mod normal o cale navigabilă internațională prin care navele au libertatea de a circula. Aceasta nu este prima data cand iranienii au amenintat ca vor inchide stramtoarea. De data aceasta insa, ei si-au pus amenintarile in practica.
Înainte de declansarea Operatiunii Epic Fury impotriva Iranului, la sfarsitul lunii februarie, aproximativ 130 de nave traversau zilnic strâmtoarea. Cele mai recente date arată că doar șase sau chiar mai puține nave tranzitează acum zilnic, în coordonare cu Iranul.
Ministrul iranian de externe a declarat joi că Republica Islamica a permis Indiei, Chinei, Rusiei și altor state „prietene” să trimită nave prin Strâmtoarea Ormuz, însă vasele asociate adversarilor săi nu vor fi autorizate să tranziteze această rută maritimă esențială. Seyed Abbas Araghchi a precizat că navele asociate adversarilor Iranului nu vor avea voie să tranziteze ruta strategică. El a adăugat că regiunea este o zonă de război și că nu există niciun motiv pentru a permite trecerea navelor inamicilor și aliaților acestora, însă strâmtoarea rămâne deschisă pentru alte state.
In plus, presa iraniană de stat a relatat că Parlamentul de la Teheran intenționează să oficializeze perceperea unor taxe pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz. Mass-media iraniană l-a citat pe parlamentarul Mohammadreza Rezaei Kouchi, care a declarat că „Parlamentul urmărește un plan de codificare oficială a suveranității, controlului și supravegherii Iranului asupra Strâmtorii Ormuz, creând totodată o sursă de venit prin colectarea de taxe.”
Jasem Mohamed al-Budaiwi, secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului – un bloc al statelor arabe – a afirmat într-un briefing că Iranul percepe deja taxe pentru trecerea în siguranță a navelor, lucru care ar încălca dreptul internațional.
Un raport publicat de Lloyd’s List Intelligence pe 23 martie a afirmat de altfel că cel puțin 16 nave au trecut, inclusiv una care ar fi plătit o taxă de 2 milioane de dolari, precum și mai multe petroliere „zombie” care au folosit identități false ale unor nave dezmembrate.
De partea sa, Financial Times a scris despre modul in care Republica Islamica face eforturi de a instaura un „nou regim” de control asupra Strâmtorii Ormuz, o schimbare de paradigmă care este prezentată de oficialii iranieni nu doar ca o măsură temporară de război, ci ca o exercitare permanentă a suveranității asupra strâmtorii.
Un aspect central al acestui nou sistem este implementarea unei taxe de trecere de aproximativ 2 milioane de dolari per navă, proces gestionat prin negocieri directe între guverne și facilitat de rețele de „shadow banking” pentru a eluda sancțiunile occidentale. Pentru a evita restricțiile, unele companii maritime recurg la tactici precum schimbarea pavilionului navelor (de exemplu, sub înregistrare pakistaneză) sau utilizarea unor rute care trec exclusiv prin apele teritoriale iraniene, permițând astfel Gardienilor Revoluției să monitorizeze vizual fiecare transport.
De altfel, Iranul a inclus printre condițiile pentru încheierea războiului „recunoașterea suveranității Iranului” asupra strâmtorii, subliniind rolul strategic urias al acestui brat de mare.
Pe de alta parte, Trump amenință, de asemenea, cu lovituri asupra altor obiective legate de comerțul petrolier iranian dacă blocada Strâmtorii Ormuz continuă. Vinerea trecută, armata americană a lovit facilități militare de pe insula Kharg, prin care trece aproximativ 90% din exportul de petrol brut al Iranului. Obiectivele petroliere de pe insulă nu au fost lovite, însă Trump a avertizat că ar putea fi următoarele, ceea ce ar reprezenta o nouă escaladare.
In acest context, Organizația Maritimă Internațională a anuntat ca, chiar dacă traficul petrolier va fi reluat complet, va dura până la eliminarea blocajului: aproape 2.000 de nave sunt blocate în prezent in Golful Persic.
Avantajele Iranului
Dar de ce este atat de importanta Strâmtoarea Ormuz, care a fost efectiv închisă timp de aproape patru săptămâni – aruncând piețele globale de petrol în haos?
Strâmtoarea Ormuz este un pasaj maritim strategic situat între Iran, la nord, și Oman și Emiratele Arabe Unite, la sud, făcând legătura între Golful Persic și Golful Oman. Deși este un braț de mare relativ îngust, importanța sa globală este uriașă, fiind principala rută prin care statele din Orientul Mijlociu exportă petrol și gaze naturale către piețele internaționale.
Aproximativ o cincime din petrolul consumat la nivel mondial, precum și cantități semnificative de gaz natural lichefiat, dar si îngrășămintele care ajută la cultivarea culturilor de care depinde planeta tranzitează în mod normal această strâmtoare. Din acest motiv, Ormuz este considerată unul dintre cele mai sensibile „puncte de strangulare” maritime din lume: orice perturbare a traficului poate provoca creșteri rapide ale prețurilor energiei și instabilitate economică globală.
Importanța strategică a zonei derivă și din geografia sa. Strâmtoarea este suficient de îngustă încât navele comerciale sunt obligate să circule pe culoare de navigație limitate, fără rute alternative viabile. Această caracteristică face ca regiunea să fie extrem de vulnerabilă la tensiuni militare sau blocaje politice, transformând-o într-un punct central al rivalităților geopolitice din Orientul Mijlociu.
CNN a scris ca amenințările și atacurile Iranului asupra navelor din Golf au crescut riscul tranzitului suficient de mult încât să oprească aproape tot traficul prin această cale navigabilă îngustă.
Pe măsură ce criza energetică se adâncește, președintele Trump a promovat eforturi diplomatice pentru a pune capăt blocadei, în timp ce a decis și desfășurarea a mii de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu și analizează posibilitatea ca Marina SUA să escorteze petrolierele.
Aliați ai SUA, inclusiv Marea Britanie, Franța și Bahrain, lucrează de asemenea la planuri pentru protejarea navigației internaționale în zonă.
Pana in acest moment, Iranul a atacat cel puțin 19 nave în apropierea Strâmtorii Ormuz, în Golful Persic și în Golful Oman.
Analiștii subliniază că Iranul nici măcar nu trebuie să distrugă nave pentru a-și atinge obiectivul de perturbare a comerțului energetic global. Atât timp cât amenințarea rămâne suficient de ridicată, companiile maritime sunt puțin probabil să își asume riscul reluării tranzitului.
În plus, Iranul păstrează încă avantajul în multe privințe – parțial datorită metodelor sale de război neconvențional, inclusiv drone ieftine și mine maritime, și parțial datorită geografiei sale. Împreună, aceste două realități fac mai dificil pentru Statele Unite sau alți actori să apere navele ori să securizeze militar strâmtoarea, potrivit analistilor de peste ocean.
Geografia. Strâmtoarea Ormuz are aproximativ 38 de kilometri lățime în punctul cel mai îngust, potrivit firmei de analiză maritimă Vortexa. Aproape întregul trafic trece prin două culoare principale de navigație, care sunt și mai restrânse.
CNN l-a citat pe Nick Childs, cercetător senior pentru Forțe Navale și Securitate Maritimă la International Institute for Strategic Studies (IISS), care a spus ca stramtoarea „este descrisă drept un punct de strangulare dintr-un motiv foarte bun. Există multe astfel de puncte în lume, dar se poate argumenta că acesta este unul unic de dificil, deoarece nu există alternative.”
O parte din dificultatea pentru nave și pentru eventualele operațiuni de escortare este spațiul extrem de limitat de manevră.
„În oceanul deschis există întotdeauna opțiunea rerutării; într-un punct de strangulare sau într-o mare îngustă, această opțiune este imposibilă,” a afirmat Kevin Rowlands de la grupul think tank Royal United Services Institute. „Asta înseamnă că Iranul nu trebuie neapărat să-și caute țintele. Poate pur și simplu să aștepte.”
Situația creează practic o „zonă de ucidere,” a spus el, în care timpul de avertizare înaintea unui atac poate fi de doar câteva secunde.
În plus, Iranul are circa 1600 de kilometri de coastă de unde poate lansa rachete antinavă. Aceste baterii de rachete sunt mobile, ceea ce le face mai greu de eliminat, iar lungimea coastei din Golf permite Iranului să lovească mult dincolo de strâmtoare.
„Pe partea nordică, iraniană, terenul nu este o câmpie plată. Există dealuri, munți, văi, zone construite și insule offshore. Toate acestea îngreunează detectarea unei amenințări și facilitează ascunderea sistemelor mobile de armament,” a explicat Rowlands.
Puterea de foc. Capacitatea Iranului de a provoca daune navelor comerciale prin arsenalul său ofensiv este semnificativa, desi a fost redusă de la începutul războiului. „Totuși, este aproape imposibil să reduci riscul la zero, iar navele se vor confrunta probabil cu un nivel rezidual de amenințare pentru o perioadă,” a spus Rowlands.
Complexitatea amenințărilor înseamnă că orice operațiune de escortare ar depăși probabil modelul tradițional de convoaie militare care navighează înaintea și în spatele petrolierelor.
„Este mai probabil ca o misiune navală să folosească o apărare stratificată, cu supraveghere prin sateliți, avioane de patrulare și drone aeriene. Navele ar putea urma rute specifice deja curățate de mine,” a explicat el.
Statele Unite au reușit să degradeze multe dintre capacitățile navale convenționale ale Iranului, a spus Childs. Însă cea mai mare amenințare vine încă din arsenalul neconvențional iranian – drone, ambarcațiuni mici de atac rapid și chiar bărci fără echipaj încărcate cu explozibili.
„Dacă iranienii decid să planteze mine, le pot arunca de pe spatele unui asa-numit dhow, o barca camuflata, aparent inofensiv,” a spus Childs. „Deși SUA probabil au monitorizat submarinele mari ale Iranului, ar putea exista încă ‘mini-submarine’ de luat în calcul,” a adăugat el, referindu-se la submarine mici capabile să opereze în ape puțin adânci.
Potrivit CNN, amenințările Iranului la adresa navelor civile includ:
Rachete – Coasta lungă a Iranului înseamnă că bateriile sale de rachete au o rază mare de acțiune și sunt greu de eliminat, deoarece pot fi mutate dintr-un loc în altul.
Submarine – Statele Unite au distrus multe dintre navele și submarinele majore ale Iranului, dar „submarinele miniaturale” reprezintă în continuare o potențială amenințare, potrivit analiștilor.
Mine marine – Iranul are o capacitate extinsă de a planta mine folosind bărci mai mici, a declarat o sursă pentru CNN, ceea ce face ca activitățile sale de minare să fie mai greu de supravegheat și combătut.
Bărci mici – Experti cred că Iranul desfășoară unele vase cu echipaj mic și nave de suprafață fără echipaj, bărci-dronă încărcate cu explozibil, capabile să atace petroliere.
Drone de atac – Dronele de atac Shahed, proiectate în Iran,sunt ieftine și pot fi produse în masă. În schimb, rachetele necesare pentru a le doborî costă milioane.
Optiunile americanilor
Multe voci se intreaba de ce nu a folosit armata SUA forța pentru a securiza Strâmtoarea Ormuz?
Experta navală Jennifer Parker, care a servit timp de 20 de ani în Marina Regală Australiană, a explicat pentru publicatia The Conversation ce tip de forță militară ar fi necesară pentru a redeschide strâmtoarea pentru traficul comercial și de ce SUA nu a făcut încă acest pas.
Parker s-a referit si ea la geografia regiunii, care joaca un rol important si care ii permite Iranului să folosească arme mai ieftine, cum ar fi dronele, pentru a viza navele.
Potrivit expertei, crearea condițiilor pentru a face navigația comercială sigură – sau cel puțin pentru a reduce riscul – necesită o campanie în două faze.
Prima fază presupune eliminarea capacității Iranului de a ataca navele. Există două moduri de a face acest lucru:
– A convinge sau a forța Iranul să înceteze atacurile asupra navelor;
– A distruge capacitatea Iranului de a ataca navele prin eliminarea facilităților radar, structurilor de comandă și control și buncărelor de arme de-a lungul coastei.
SUA dețin putere aeriană, capacități de informații, supraveghere și recunoaștere pentru a identifica și distruge majoritatea acestor ținte. Localizarea și distrugerea maselor de drone ale Iranului va fi însă mai dificilă, deoarece acestea pot fi depozitate aproape oriunde, ceea ce face ca informațiile de inteligență să fie cruciale.
Odată ce riscul a fost redus printr-o campanie de bombardamente, a doua fază pentru a permite trecerea navelor prin strâmtoare este o campanie de asigurare și monitorizare.
Aceasta presupune aeronave de avertizare timpurie și aeronave de patrulare maritimă pentru a monitoriza nu doar strâmtoarea, ci și Golful Oman, Golful Persic și coasta Iranului.
Avioanele de luptă ar trebui să fie staționate deasupra strâmtorii și a golfului, iar patrulele aeriene și elicopterele să fie pregătite să intervină în caz de atac. Pe apă, SUA ar trebui să staționeze nave de război pentru a oferi escorte ocazionale.
Dacă sunt confirmate sau chiar suspectate mine în strâmtoare, situația devine și mai complicată, necesitând o operațiune extinsă și consumatoare de timp de înlăturare a minelor.
Experta a raspuns si la intrebarea de ce nu încearcă SUA să securizeze militar strâmtoarea? In opinia lui Parker, există patru motive principale:
Ar devia resurse militare, cum ar fi avioanele, care sunt necesare în alte părți pentru a îndeplini obiectivele de război stabilite de Trump.
Pentru a face strâmtoarea sigură pentru navigație, trebuie securizată nu doar apa, ci și terenul de pe ambele maluri. Aceasta ar necesita probabil forțe terestre sau raiduri pe coasta Iranului, ceea ce ar fi complicat și riscant.
Securizarea traficului comercial ar necesita un număr semnificativ de nave militare – aproximativ una sau două nave pentru fiecare operațiune de escortă. Convoaiele mai mari ar fi expuse unui risc mai mare de atac, decât dacă capacitatea Iranului de a viza navele ar fi redusă dramatic.
Armata trebuie să cântărească riscul pentru personal versus beneficiile redeschiderii strâmtorii. O navă americană are peste 200 de membri ai echipajului. Având în vedere capacitatea Iranului de a lovi navele cu drone, vase fără echipaj și rachete de croazieră, merită să expui acești oameni înainte ca amenințările de pe coasta Iranului să fie reduse?
In plus, minele din strâmtoare reprezinta si ele o provocare semnificativă. Iranul nici nu trebuie să așeze fizic minele, ci doar să convingă SUA și alții că le are. Aceasta este suficient pentru a împiedica navele civile să tranziteze strâmtoarea, a spus experta.
Minele pot fi vizibile la suprafața apei, dar adesea sunt scufundate sau ancorate. SUA ar trebui să trimită scafandri sau vehicule controlate de la distanță pentru a le îndepărta, ceea ce ar putea dura săptămâni sau chiar luni.
Deși nu a fost confirmat public, este puțin probabil ca Iranul să planteze mine în mod extensiv, din două motive:
- Economia sa depinde de transportul propriului petrol prin Strâmtoarea Hormuz; minele ar perturba comerțul.
- Iranul ar putea folosi mine acustice care se detonează în funcție de „semnătura” sonoră a unei nave. Totuși, ar fi dificil să distingă între navele iraniene și cele ale altor țări, ceea ce ar face ca aceste mine să fie riscante pentru orice trafic.
SUA dețin, de asemenea, importante capacități de informații și supraveghere de-a lungul coastei Iranului, deci ar detecta probabil operațiunile de minare, deși orice navă, inclusiv pescărești, ar putea fi folosită pentru acest scop.
In sfarsit, capacitatea Iranului de a viza nave cu drone este si ea semnificvativa.
Iranul a folosit până acum diferite tipuri de drone în război. Dronele aeriene sau navele fără echipaj sunt controlate de la distanță și au fost folosite pentru a lovi petroliere comerciale.
Spre deosebire de alte arme, cum ar fi rachetele, este mult mai greu pentru SUA și Israel să distrugă dronele iraniene la sol, deoarece pot fi lansate aproape de oriunde și nu necesită facilități de producție avansate ca rachetele.
Totuși, SUA pot bombarda unele puncte de lansare și depozite de drone de-a lungul coastei pentru a preveni unele atacuri asupra navelor.
Concluzia expertei este ca SUA evită o intervenție directă în Strâmtoarea Ormuz din cauza riscurilor mari, a complexității operațiunilor și a priorităților militare care vizează reducerea capacității Iranului de a amenința regiunea pe termen lung.
Concluzia. Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, aruncand in aer pietele globale de petrol si preturile la carburanti, iar presedintele Trump a mai oferit joi regimului de la Teheran inca zece zile pentru redeschiderea ei, amenintand in caz contrar cu distrugerea infrastructurii energetice iraniene. Oficialii iranieni neagă că ar exista negocieri cu americanii, iar contactele cu SUA sunt la un stadiu incipient. În ciuda eliminarii multor oficiali iranieni, inclusiv a liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, regimul a demonstrat reziliență și continuă să lovească instalațiile americane și aliații din Golf, afectând securitatea și fluxul energetic global.
Închiderea Strâmtorii Ormuz a transformat conflictul într-un eveniment cu impact global, deoarece aproximativ 20% din petrolul și gazul lumii tranzitează zilnic acest canal. Experții subliniază că acest rezultat era previzibil: de aproape cinci decenii, Iranul a folosit amenințarea închiderii strâmtorii ca parte a strategiei sale de securitate. În același timp, planurile SUA de negociere și presiune asupra Iranului, inclusiv planul în 15 puncte de predare a controlului programului nuclear civil, sunt considerate ineficiente, iar șansele de acceptare de către Iran sunt extrem de reduse.
Iranul deține în Strâmtoarea Ormuz un adevărat „as în mânecă,” pe care îl folosește cu abilitate împotriva Statelor Unite și a aliaților săi. Aproximativ 20% din petrolul și gazul lumii tranzitează zilnic acest canal îngust, iar simpla amenințare a închiderii lui îi oferă Teheranului un instrument de presiune economică și politică uriaș. Închiderea strâmtorii sau perturbarea traficului naval transformă orice tensiune regională într-o criză globală, obligând SUA și Europa să se confrunte cu efecte economice imediate, fără a putea riposta fără riscuri majore.
În războiul pe care Iranul îl poartă indirect împotriva americanilor, Strâmtoarea Ormuz a devenit astfel cel mai valoros instrument strategic al său. Prin mine marine, drone și vase fără echipaj, Iranul a demonstrat ca poate bloca sau amenința traficul comercial, forțând Statele Unite să cheltuiască resurse disproporționate pentru a contracara o amenințare ce vizeaza un punct cheie al economiei globale.
In poker, cea mai bună metodă de a contracara „asul în mânecă” al adversarului este să ai propria rezervă de opțiuni. Când știi că poți părăsi masa negocierii fără să pierzi totul, niciun „as” al adversarului nu te mai poate intimida. În Strâmtoarea Ormuz, Iranul deține acest „as” strategic, iar provocarea pentru Trump este să decidă următorii pași pentru a debloca traficul comercial într-un punct maritim atât de crucial.
Surse: The Conversation, Newsonair, Lloyd’s List, Financial Times, NPR, CNN, CBS News, Truth Social