Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că argumentele miniştrilor social-democraţi privind protejarea puterii de cumpărare a românilor au fost ascultate în coaliţia de guvernare, iar măsura de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază va fi menţinută până la 30 iunie.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, într-un interviu pentru Digi24, că nici liderul PSD, Sorin Grindeanu, nici liderul USR, Dominic Fritz, nu au particpat la ședința de luni a coaliției.

– articolul continuă mai jos –

„Mă bucur că raţiunea a învins! Iar argumentele miniştrilor PSD pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor au fost astăzi ascultate în Coaliţie. Astfel, românii vor beneficia în continuare de plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la 30 iunie! Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă de prelungire a măsurii, care este cu atât mai necesară înainte de sărbătorile pascale. PSD nu renunţă nici în privinţa reducerii accizei la carburanţi. Echipa PSD a propus un mecanism flexibil în funcţie de evoluţia preţurilor de referinţă”, a scris Grindeanu pe Facebook.

El a adăugat că îşi doreşte ca acest mecanism să ducă la o scădere certă a preţurilor şi aşteaptă ca ministrul Finanţelor să prezinte rapid ultimele calcule, pentru care a solicitat din nou un răgaz suplimentar.

„În funcţie de cum evoluează contextul internaţional, nivelul inflaţiei şi economia, cu siguranţă vor fi necesare şi noi decizii. De aceea, voi monitoriza îndeaproape aceste măsuri şi efectele lor, iar miniştrii social-democraţi şi specialiştii PSD vor veni cu noi politici publice”, a conchis liderul PSD.

Context

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, la Digi24, că Guvernul va reduce în perioada următoare valoarea accizei la combustibil pentru a ajuta cumpărătorii. ”În primă etapă ne concentrăm pe motorină, peste 70 la sută din consum îl reprezintă motorina”, a declarat Bolojan. Premierul a mai spus că ordonanța va fi adoptată până la sfârșitul acestei săptămâni astfel încât săptămâna viitoare să fie în vigoare.

Citește integral

LIVE TEXT Premierul Ilie Bolojan: Vom reduce în perioada următoare valoarea accizei la combustibil pentru a ajuta cumpărătorii. În primă etapă ne concentrăm pe motorină, peste 70 la sută din consum îl reprezintă motorina