Articol de Alexandru Stanciu, Romeo Ene – Publicat miercuri, 01 aprilie 2026, 00:35 / Actualizat miercuri, 01 aprilie 2026 00:49

Nebunie în cele 4 baraje europene pentru calificarea la Campionatul Mondial. ȘOCUL serii a venit în Bosnia, acolo unde fosta adversară a României din preliminarii a eliminat-o pe Italia după loviturile de departajare și s-a calificat la Cupa Mondială!

Toate rezultatele:

Squadra Azzurra ratează Campionatul Mondial pentru a 3-a oară la rând. A fost 1-1 după 120 de minute. Kean a deschis scorul în minutul 15, Tabakovic a restabilit egalitatea în 79′, iar partida a intrat în prelungiri.

Tabela a rămas neschimbată, iar italienii au irosit două lovituri de la 11 metri, prin Francesco Pio Esposito și Bryan Cristante. Bosniacii le-au transformat pe cele 4 și merg pentru a doua oară în istorie la un Campionat Mondial.

Turcia, fosta adversară a României de la primul baraj, s-a impus la limită în deplasarea din Kosovo, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Kerem Akturkoglu.

Dramatism a fost și în Cehia – Polonia. A fost 1-1 după primele 90 de minute și 2-2 după 120, iar duelul a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde s-a impus Cehia, scor 3-1.

Suedia – Polonia a oferit un duel cu 5 goluri! Suedezii s-au calificat după 24 de ani la Campionatul Mondial, 3-2 cu Polonia, golul victoriei fiind marcat de Viktor Gyokeres.

FINAL » Bosnia – Italia 1-1 (4-1 d.p.)

  • Marcatori: Tabakovic 79′ / Kean 15′

  • Click AICI pentru statistici!

  • Televizare: Prima Sport 1, Digi Sport 2

  • Bosnia a eliminat-o pe Țara Galilor în barajul precedent, 4-2 la loviturile de departajare, după 1-1 în timpul regulamentar.

  • Italia a trecut în barajul anterior de Irlanda de Nord, scor 2-0.

  • Bosnia s-a calificat în grupa B, de unde mai fac parte Canada, Qatar și Elveția.

FINAL » Cehia – Danemarca 2-2 (3-1 d.p.)

  • Marcatori: Sulc 3′, Krejci 100′ / Andersen 72′, Hogh 111′

  • Click AICI pentru statistici!

  • Televizare: Digi Sport 4

  • Cehia a trecut de Irlanda la loviturile de departajare, scor 4-3, după 2-2 în timpul regulamentar.

  • Danemarca a învins-o în barajul precedent pe Macedonia de Nord, scor 4-0.

  • Cehia s-a calificat în grupa A, de unde mai fac parte Mexic, Africa de Sud și Coreea de Sud.

FINAL » Kosovo – Turcia 0-1

  • Marcator: Akturkoglu 53′

  • Click AICI pentru statistici!

  • Televizare: Digi Sport 1

  • Kosovo a trecut în barajul anterior de Slovacia, scor 4-3.

  • Turcia s-a calificat în finala barajului după 1-0 cu România, pe teren propriu.

  • Turcia s-a calificat în grupa D, de unde mai fac parte Statele Unite ale Americii, Paraguay și Australia.

FINAL » Suedia – Polonia 3-2

  • Marcatori: Elanga 20′, Lagerbielke 44′, Gyokeres 88′ / Zalewski 33′, Swiderski 55′

  • Click AICI pentru statistici!

  • Televizare: Prima Sport 4, Digi Sport 3

  • Suedia a eliminat-o în barajul anterior pe Ucraina, scor 3-1.

  • Polonia s-a calificat în finala barajului după 2-1 cu Albania.

  • Suedia s-a calificat în grupa F, de unde mai fac parte Olanda, Japonia și Tunisia.