• MEDIA: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1

  • MEDIA: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1

Senatorii au adoptat cu 64 de voturi ”pentru”, 33 de voturi ”împotrivă” și două abțineri mai multe modificări, iar decizia finală îi aparține acum Camerei Deputaților, care are calitate de for decizional.

Modificări în Legea 4: cluburile trebuie să filmeze în permanență suporterii, berea devine legală însă doar în anumite zone ale stadionului, show-urile pirotehnice se pot face doar înainte și după partidă

Prima modificare este reprezentată de faptul că în orice competiție organizatorii au obligația ”să asigure inregistrarea şi supravegherea video in mod simultan şi continuu a comportamentului tuturor participanţilor in arena sportivă şi in zona punctelor de acces, pe timpul afluirii şi defluirii acestora, in zonele unde se comercializează şi/sau se consumă băuturi alcoolice, precum şi pe timpul desfăşurării competiţiei sau jocului sportiv, printr-un sistem propriu, conectat in punctul de comandă şi deservit de către un tehnician, sub indrumarea unui reprezentant al forţelor de ordine; imaginile constituie mijloc de probă in sensul legii contravenţionale şi penale”, notează știripesurse.

De asemenea, show-urile pirotehnice ale fanilor vor fi permise doar înainte și după meci, nu în timpul acestuia ”prin intermediul unei persoane juridice autorizate conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi doar in locurile stabilite de către autorităţile competente, exclusiv cu avizul unităţii de poliţie pe raza căreia urmează a se executa jocul sau spectacolul cu articole pirotehnice.

Accesul in zona rezervată jocului cu articole pirotehnice este permis doar persoanelor autorizate,  iar accesul minorilor in zona rezervată jocului cu articole pirotehnice este strict interzis”.

Spectatorilor li se permite să consume în arena sportivă ”băuturi slab alcoolizate, cu o concentraţie alcoolică de până la 5,5% în volum”, dar băuturile alcoolice se vor vinde exclusiv în spaţiile special delimitate şi amenajate din incinta arenei sportive.

”Este interzis consumul băuturilor alcoolice în orice spaţiu din arena sportivă care oferă vedere directă asupra terenului de joc, pe durata evenimentului sportiv, inclusiv accesul în incinta tribunelor cu băuturile alcoolice achiziționate”, se arată în modificările Legii.

Totuși, conform proiectului adoptat, comercializarea şi/sau consumul băuturilor alcoolice către/de către persoane aflate în stare vădită de beție este interzisă la competiile sportive.

De asemenea, comercializarea si/sau consumul băuturilor alcoolice permise se pot realiza exclusiv pe o perioadă limitată, respectiv in intervalul de o oră anterior inceperii competiţiei sau a jocului sportiv şi până la fluierul final, ”exclusiv pe baza scanării si validării documentului de acces”. La solicitarea structurii de jandarmi competente teritorial, organizatorul pune la dispoziţie datele stocate pe baza documentelor de acces atunci când a vândut băuturile alcoolice.

După fluierul final, comercializarea si/sau consumul de băuturi alcoolice sunt interzise în întreaga incintă a arenei sportive, inclusiv în spaţiile de desfacere dedicate şi în zonele de ospitalitate, indiferent de concentratia alcoolică.

Ce pedepse pot primi fanii care nu respectă regulile:

Cluburile vor avea obligația să nu permită comercializarea documentelor de acces către persoanele cărora le-a fost interzis accesul la asemenea genuri de manifestări, precum să asigure caracter de unicitate pentru fiecare document de acces, prin colectarea numelui, prenumelui şi a codului numeric personal: ”Scoaterea de sub anonimat a persoanelor predispuse la fapte antisociale poate conduce considerabil la reducerea violentei si tulburărilor ordinii publice la manifestările sportive, în vederea constituirii bazei de date de interes operativ, necesară executării misiunilor specifice, cu persoanele cunoscute cu antecedente in comiterea de acte de dezordine cu prilejul unor manifestări publice, cu cele cunoscute ca aparţinând unor grupuri cu comportament huliganic”.

De altfel, cluburile sunt obligate să ofere Jandarmeriei ”numele, prenumele şi codul numeric personal al tuturor spectatorilor, pentru prevenirea pătrunderii in arena sportivă a persoanelor cărora le este interzis accesul la manifestări sportive, precum şi in vederea identificării persoanelor care, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sau a jocurilor sportive, au săvârşit fapte antisociale”.

  • În cazul contravențiilor prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de către spectatori înainte, pe timpul şi după desfăşurarea competiţiei sau jocului sportiv, care au legătură cu competiţia ori jocul sportiv în cauză, pe lângă sancţiunea principal stabilită de actul normativ, agentul constatator aplică contravenientului și sanctiunea contraventională complementară de interzicere a accesului la competițiile şi jocurile sportive de genul celor la care acesta a participat, pentru o perioadă de 1 an.
  • Persoanei căreia i s-a aplicat sancţiunea contraventională complementară de interzicere a accesului la unele competiții sau jocuri sportive, care săvârseste orice altă contravenţie, în incinta arenelor sportive sau în proximitatea arenelor până la o distanță de 500 m, în legătură cu jocurile sau competitiile sportive care se derulează în acestea, inclusiv jocuri sau competitii sportive de altă natură decât cele pentru care s-a dispus interdicţia, i se aplică pe lângă sancțiunea contravențională principală şi sanctiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la competitiile sau jocurile sportive de natura celor la care aceasta a săvârşit fapta pe o nouă perioadă de 2 ani.
  • Fapta persoanei căreia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la unele competiţii sau jocuri sportive, de a se afla in arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de natura celor pentru care s-a dispus interdicţia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Etichete: fani , legea 4 , modificare legea 4

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din