Gabriela Firea a ieșit, miercuri seara, în conferința de presă alături de liderul partidului Sorin Grindeanu și de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, după consultarea regională a partidului București-Ilfov în legătură cu rămânerea sau ieșirea PSD din coaliția de guvernare.
Gabriela Firea a deschis conferința de presă, în care a luat apoi cuvântul Sorin Grindeanu. Daniel Băluță a fost prezent alături de cei doi, dar nu a făcut declarații.
– articolul continuă mai jos –
Gabriela Firea a renunțat la șefia Organizației PSD București în favoarea lui Daniel Băluță, în octombrie 2025, când primarul Sectorului 4 a fost desemnat candidatul partidului la Primăria Capitalei.
Firea este europarlamentar și a renunțat în ultima jumătate de an la prezențele publice la organizația PSD București.