Joi, 02 Aprilie 2026, ora 11:40
1845 citiri
Microsoft face un update important pentru utilizatori de Windows și începe să modernizeze una dintre cele mai vechi componente ale sistemului, consola. Noile modificări aduc funcții din Windows Terminal direct în infrastructura de bază, cunoscută drept Windows Console.
Schimbările au fost introduse în build-ul Canary 29558.1000 pentru Windows 11 și marchează o direcție clară: integrarea mai profundă a tehnologiilor open-source în sistemul de operare.
Pentru utilizatorii obișnuiți, diferențele pot părea minore. În realitate însă, Windows Console este motorul din spatele multor ferestre de comandă, iar îmbunătățirile aduse aici pot influența întreaga experiență de lucru.
O performanță mai mare și funcții inspirate din lumea Linux
Lista de noutăți este consistentă și vizează atât performanța, cât și funcționalitatea. Microsoft introduce un nou sistem de randare bazat pe Atlas/Direct3D, suport pentru căutare avansată cu expresii regulate, îmbunătățiri pentru fonturi și accesibilitate, dar și un clipboard mai capabil.
Un element important este suportul pentru imagini inline prin Sixel, o funcție apreciată de mult timp în ecosistemele Linux și Unix. În plus, au fost rezolvate probleme legate de selecție, input și compatibilitatea cu PowerShell și Windows Subsystem for Linux.
Cea mai spectaculoasă schimbare ține însă de performanță. Potrivit Microsoft, viteza de scroll în anumite scenarii poate crește de până la 10 ori. Pentru utilizatorii care lucrează cu volume mari de date sau loguri extinse, diferența poate fi imediat vizibilă.
Un alt aspect important este sursa acestor îmbunătățiri. Microsoft a confirmat că multe dintre funcții provin din proiectul open-source Windows Terminal și din contribuțiile comunității. Este un semnal clar că dezvoltarea Windows nu mai este izolată, ci tot mai conectată la ecosistemul extern.
Pentru moment, noile funcții sunt disponibile doar în versiunea Canary, ceea ce înseamnă că pot fi instabile și nu este sigur că toate vor ajunge în versiunea finală.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent