Mai multe evenimente ciudate au avut loc în ultimii 10-15 ani la granița de nord a României, loc-cheie pentru contrabanda cu țigări – o afacere cu o miză de milioane de euro anual. Un avertizor de integritate a dezvăluit G4Media.ro fapte care, teoretic, pun sub semnul întrebării eficiența sistemului de protecție al graniței din partea autorităților și subminează încrederea cetățenilor în Poliție și Justiție.
– articolul continuă mai jos –
Astfel, copiii a doi dintre cei mai renumiți contrabandiști din zona Vicov au ajuns polițiști de frontieră exact pe granița unde tații lor și-ar fi desfășurat activitatea infracțională. Un alt personaj acuzat de contrabandă a ajuns primar, fiind trimis în judecată într-un dosar de constituire grup infracțional organizat, dar a scăpat de acuzații prin prescriere. ”Am avut șase dosare”, a mărturisit el pentru G4Media.ro.
În același timp, un alt acuzat de contrabandă a fentat o condamnare într-un context abracadrabant: polițiștii i-au bătut la poartă să îl întrebe despre o mașină burdușită cu țigări ilegale pe care o avea în curte, personajul a coborât cu cheile, a urcat la volan, a pornit autoturismul și i-a anunțat pe oamenii legii că partenera sa a sunat chiar atunci la 112 pentru a anunța că nu știe de unde a răsărit mașina în curte.
Contrabandistul a scăpat de acuzații tot prin prescriere, iar mașina și țigările, care valorau aproape jumătate de milion de lei, au fost confiscate. Pentru G4Media.ro, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în raza căruia au avut loc cele de mai sus, a transmis că ”aspectele semnalate de dumneavoastră au fost analizate și sunt tratate cu atenție (…) activitatea polițiștilor de frontieră este supusă permanent unor mecanisme de verificare, control și evaluare (…) existența unor legături de rudenie sau apariția în anumite contexte sociale nu constituie, în sine, indicii privind implicarea în activități ilegale sau existența unor vulnerabilități.”
- După ce i-a contactat pe cei din articol, reporterul G4Media.ro a fost sunat de o persoană care s-a prezentat drept Gabriel Tinu din Gura Humorului și care a afirmat că are numărul de pe Internet (fals). El a cerut ”să-i lăsați în pace pe băieții ăștia, de ce nu scrieți de Grindeanu și de ăla de la ARR?” Ulterior, a revenit cu alt apel, cu conținut asemănător, iar în cursul nopții reporterul G4Media.ro a fost sunat de pe un număr ascuns. G4Media.ro va formula plângere penala pentru hărțuire și amenințare.
O afacere polițiști-contrabandiști: ”Vânzarea «ceasurilor»”
Sursa G4Media.ro a descris existența unui fenomen împământenit la granița cu Ucraina, actori infracționali fiind polițiști de frontieră și contrabandiști de țigări: plata de către ultimii a unor sume de bani pentru ca oamenii legii ”să se uite în altă parte” în momentele în care baxurile sunt trecute ilegal în România.
Miza este atât de importantă de ambele părți, încât taxa se face la oră.
”Între 5.000-15.000 euro pe oră, din care profitul obţinut aduce venituri de neimaginat. Pe parcursul unui «ceas» sunt introduse în România din Ucraina, prin pădurile locului, cantități uriaşe de ţigări, funcție de nivelul de protecţie pe care contrabandiştii îl au asigurat la nivelul poliţiştilor de frontieră însărcinați cu paza frontierei de stat. Valorificate atât în România, în judeţele din sud, cât şi în străinătate, aceste activități aduc profituri de ordinul zecilor/sutelor de mii de euro, fiind vorba de un adevărat fenomen care subzistă de ani de zile, întreţinut de complicitatea unor structuri ale poliţiei de frontieră vulnerabilizate atât de circumstanţe obiective (diverse neajunsuri de ordin logistic sau organizatoric) cât şi de ordin subiectiv – corupția care macină şi sabotează grav asigurarea securităţii frontierei României”, a afirmat avertizorul.
Sursa G4Media a adăugat că, pentru a-și maximiza profiturile și a nu mai plăti ”ceasuri”, contrabandiști cu vechi state în zonă ar fi pus la cale un plan-investiție pe termen mediu și lung: angajarea propriilor copii ca polițiști de frontieră.
Cazul Ionel Ursachi
Ionel Ursachi este unul dintre șefii de tură de la Punctul de Frontieră Brodina, zona-zero a contrabandei la frontiera cu Ucraina, loc unde au fost instrumentate dosare penale pentru contrabandă cu suspiciune de implicare a unor polițiști de frontieră. Structura aparține de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.
Ionel este fiul lui Constantin Ursachi, zis Costea, personaj din Vicovu de Jos. Atât Costea, cât și frații săi Victor și Ilie, zis Fofi, au fost implicați în trecut în dosare penale de trafic de țigări. Cei trei sunt cunoscuți drept ”Gruparea Ghibiții”.
Sursa Foto: Facebook / Costea Ursachi și fiul său Ionel, polițist de frontieră
”Contrabandişti cu state vechi, «legende» locale cu numeroase dosare penale la activ şi legături strânse la nivelul celor care au datoria să asigure protejarea frontierei cu Ucraina – poliţiştii din cadrul Sectorului Brodina – aceștia au acumulat, de-a lungul timpului sume de bani care pot face să roşească oricând şi pe cei mai procopsiţi gospodari din Vicov”, i-a descris sursa G4Media.ro pe cei din ”Gruparea Ghibiții”.
Frații Ursachi au fost implicați în mai multe dosare penale derulate după 2008, în unul dintre acestea Ilie și Constantin primind condamnări cu suspendare în 2015.
Șeful de tură ar fi fost în rețea
Avertizorul a declarat că, înainte de a ajunge polițist de frontieră, fiul lui Constantin ”Costea” ar fi fost implicat în activitățile ilegale ale familiei:
”În sat se ştia că tocmai în timpul în care se pregătea asiduu pentru admiterea în poliţie, Ionel era unul dintre cele mai promiţătoare talente în operaţiunile de contrabandă. Informația apare documentată și în mai multe dosare penale în care au fost cercetați traficanți din zonă.Talentul său era încărcarea maşinilor cu ţigări în locaşurile special amenajate pentru a fi transportate către zona de vest a României. Ionel ştia să maximizeze astfel profitul, cunoscându-se despre el, între contrabandiştii locului, că ştie să încarce maşinile ca nimeni altul. Practic, capitonarea unei dube cu ţigări în locaşurile special create solicita abilităţi similar unui joc de lego sau tetris, abilități care l-au ajutat, cu siguranţă şi în cariera de polițist”.
După ce a negat faptul că postul său actual are vreo legătură cu fosta ocupație a lui Costea, Ionel Ursachi a întrerupt apelul atunci când a fost întrebat despre acest lucru, în timp ce tatăl său a negat: ”El singur și-a dorit să se facă polițist. Prima dată a picat, iar a doua oară a intrat. El nici nu știa că făceam (trafic n.r.). Am stat la pușcărie, dar acum sunt curat, nu mă mai ocup cu țigările.”
”Transportul ţigărilor în ţară era atribuţia unchiului său llie, sau Fofi, «spărgătorul de baraje», cum este cunoscut, ştiindu-se faptul că acesta nu oprea niciodată la filtrele poliţiştilor”, mai susține sursa G4Media.ro.
Fiul lui Kempes, absolvent: vine la Frontieră
În urmă cu câteva luni, Gabriel Țugui din Vicov a devenit tânăr absolvent al Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontierä Oradea, promoţia 2025. La ceremonie a venit și familia sa, în fotografiile postate pe o rețea de socializare apărând și tatăl său, Florin, cunoscut drept Kempes.
Sursa G4Media.ro a relatat că, în 2004, Florin Țugui a fost condamnat în Germania pentru furt, iar în 2022, la 9 luni de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă, decizia fiind definitivă în 2023. În ciuda acestei condamnări, în 2024, pe rețele de socializare au apărut postări în care era anunțat drept candidat la funcția de primar al comunei Vicovu de Jos din partea PNL, intenție care a picat după ce s-a aflat de pedeapsa penală.

Sursa Foto: Facebook
O investigație Recorder din perioada respectivă arăta că Țugui fusese inculpat, fiind arestat preventiv în 2012 pentru contrabandă cu țigări. Doi ani mai târziu, el ar fi fost condamnat în Italia la o amendă penală de 22.000 de euro pentru infracțiuni contra patrimoniului și consum de stupefiante.
Recorder mai relata că suceveanul a petrecut șase luni în arest preventiv în anul 2020, fiind cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă în formă continuată, un document al procurorilor din dosar și prezentat de jurnaliști descriind că ”Țugui Valentin, Țugui Mihai și Țugui Florin, cunoscuți cu porecla «Frații Kempes», se ocupă cu distribuția de țigări de contrabandă pe care le achiziționează de la diverși furnizori din Ucraina și pe care le depozitează la domiciliul părinților acestora din Vicovu de Jos, zona Remezeu, cât și la locuința socrilor lui Țugui Mihai, ascunse în șura de paie. Aceștia transportă marfa cu ajutorul unor mașini de teren parcate în curtea casei lor. (…) persoanele mai sus amintite sunt ajutate în activitatea infracțională de către polițiștii de frontieră cu atribuții de control pe zona vămii Siret.”
Pentru G4Media.ro, Florin Țugui a declarat că acuzațiile sunt fabricate, că este nevinovat și că până acum nu a fost întocmit un rechizitoriu în această cauză.
G4Media.ro a intrat în posesia unei înregistrări (sus) care ar fi fost făcută în perioada pandemiei, în care Florin Țugui, purtând mască, muta pe sub nasul poliţiştilor de frontieră o cantitate de ţigări de la o adresă la care fusese încolţit, cunoscând faptul că poliţiştii nu aveau mandat să intre în curtea imobilului.
Contactat de G4Media.ro, Florin Țugui a reacționat vehement: ”Lasă vrăjeala, nu mă mai suna. Vagabondule. Coruptule. Presa e a treia putere în stat, slugi trădătoare! Să-i spui ăluia care ți-a dat informațiile că îi dau la m…” Fiul său Gabriel a respins apelul.
Tatăl prietenului – condamnat pentru trafic
Un alt caz de apropiere polițiști-contrabandiști îl are în centru pe Robert Lavric, agent în cadrul Sectorului Vicov. Conform unei fotografii de pe un cont de socializare, Lavric este prieten cu Petru Bolocan, fiul lui Gheorghe Bolocan, ”unul dintre patriarhii contrabandei cu ţigări de pe teritoriul Ucrainei, implicat alături de membrii familiei sale, inclusiv distinsa sa soţie, doamna Vera, într-o multitudine de operaţiuni ilegale la frontiera cu Ucraina”, după cum a declarat sursa G4Media.ro.

Sursa Foto: Instagram / Petru Bolocan (stânga), alături de polițistul Lavric (cu șapcă)
Sursa a exemplificat cu două dosare în care a fost implicat seniorul, în unul fiind condamnat, în 2020, la 9 luni închisoare cu suspendare pentru „tentativă la contrabandă calificată” și „operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”, iar în al doilea, decizie din 2024, la 1 an de închisoare pentru ”deţinere de bunuri în afara antrepozitului fiscal”.
Conform rechizitoriului, la data de 11 iulie 2020, în jurul orei 15.45, Gheorghe Bolocan a preluat, deținut și transportat cu un autoturismul VW cu numărul de înmatriculare CE6279 CA, cantitatea de 1.244 pachete cu țigarete, marca Ashima, fără banderole fiscale, de proveniență Duty Free, disimulate atât în bagaje, cât și în diverse cutii cu produse de patiserie, detergenți, produse de menaj, jucării, lenjerie, tacâmuri, precum și în interiorul unei canistre din material plastic, bunuri ce trebuiau plasate sub un regim vamal. El ar fi cunoscut că acestea provin din contrabandă.
Cele două pedepse au fost contopite, pedeapsă rezultantă fiind de 1 an, 3 luni şi 20 de zile de închisoare, cu suspendare. Nici Robert Lavric și nici Gheorghe Bolocan nu au răspuns apelurilor/mesajului G4Media.ro.
Microbuzul din curte plin cu țigări: ”Nu-i al nostru”
O altă grupare influentă în zonă ar fi familia Ursachi – Ovidiu Gheorghe, Laurențiu Petru și Mihăiţă Stelian, cunoscuți ca ”Fraţii GJ”. Despre acești frați proveniți din Vicovu de Sus, avertizorul afirmă că dețin o modernă sală de sport, spații pentru magazine şi restaurante, vile luxoase, presa locală scriind în mod repetat despre problemele lor penale.
Pe 22 ianuarie 2026, Judecătoria Rădăuți a dispus confiscarea a 32.400 pachete cu țigarete, fără banderole fiscale, cu inscripția Duty Free, precum și a unui autovehicul marca Mercedes Sprinter în care țigările au fost găsite de polițiști la data de 10 noiembrie 2019 în curtea casei unde locuia Laurențiu Petru Ursachi alături de partenera sa.
În decizie, consultată de G4Media.ro, se relatează un șir incredibil de fapte: fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au mers în Vicov în baza unei informații de interes operativ cu privire la un microbuz ce a fost semnalat ca fiind încărcat cu o cantitate de țigarete provenite din fapte de contrabandă, și care s-ar afla parcat în curtea imobilului unde locuia Laurențiu Petru Ursachi, zis „GJ” împreună cu familia sa.

Sursa: Facebook / Laurentiu Petru Ursachi
Oamenii legii au supravegheat incinta din exterior până când Laurențiu i-a văzut și i-a întrebat ce fac acolo. Fiind întrebat ce cunoaște în legătură cu microbuzul, le-a spus polițiștilor de frontieră să aștepte un moment pentru a deschide porțile de acces în curte, acestea având sistem electric de deschidere activat din incinta imobilului.
Ulterior, a ieșit din casă cu o cheie, a urcat la volan și a pornit motorul. Apoi a coborât din microbuz, a intrat în casă, a deschis porțile de acces în curte și a revenit la polițiștii de frontieră care erau în fața porților, invitându-i în curte pentru a le arăta mașina. Totodată, el a relatat faptul că partenera sa, proprietara din acte a imobilului, a apelat serviciul de urgență 112 și a reclamat faptul că în curte se află un microbuz despre care nu cunoaște cum a ajuns acolo și nici cui îi aparține.
Polițiștii au descoperit în mașină țigări de aproape jumătate de milion de lei. În plan penal, deși în primă fază Ursachi și partenera sa au fost suspecți pentru contrabandă în formă agravantă, au scăpat de acuzații: pentru femeie speța a fost clasată din lipsă de probe, iar pentru Laurențiu, prin prescriere.
Contactat de G4Media.ro, Laurențiu Petru Ursachi a negat implicarea în contrabandă: ”Eu muncesc de 15 ani în străinătate. Acum sunt în Irlanda. Nu știu despre ce vorbiți”. El a negat și acumularea de averi din trafic de țigări, în cazul sălii de fitness afirmând că: ”Dacă am făcut o poză acolo, înseamnă că e a mea?”
- În 2020, presa locală din Suceava scria despre implicarea polițiștilor de frontieră într-un dosar de contrabandă în care fuseseră inculpați mulți dintre cei amintiți în acest articol: ”Acțiunea procurorilor de la DIICOT – Structura Centrală de joia trecută de pe zona Vicov-Brodina, într-un dosar privind o grupare de contrabandiști de țigări care acționa pe zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, s-a lăsat cu ridicarea și punerea sub acuzare a unor nume ”grele” din Vicovu de Sus și Vicovu de Jos. Este suficient să spunem doar de frații ”GJ” și frații ”Kempes”, o parte din ei fiind anchetați de-a lungul anilor pentru fapte de contrabandă, care s-au lăsat cu urmăriri cu focuri de armă și polițiști puși în pericol, fapte la regimul rutier, dar și jafuri, comise în special peste hotare. La propunerea procurorilor DIICOT, judecătorii din Capitală au emis mandate de arestare pe numele fraților Mihăiță Ștefan (Stelian n.r.) Ursachi și Petrică Laurențiu Ursachi, doi dintre cei trei frați ”GJ” din Vicovu de Sus (Ovidiu Gheorghe Ursachi este arestat în alt dosar), Florin Țugui – Kempes, din Vicovu de Jos, și Victor Ursachi, din Vicovu de Jos. Un alt frate ”Kempes”, Valentin Vasile Țugui, este pus sub control judiciar în același dosar.”
Până în prezent, conform portalului instanțelor, dosarul nu a fost trimis în judecată de DIICOT.
Traficantul-primar: șase dosare penale
Spre deosebire de Kempes-Țugui, un alt presupus traficant de țigări din aceeași zonă a reușit să ajungă primar. Este vorba de Petru Marocico, zis Zaridon, ales edil în 2012, primar până în 2024. Anterior, a fost polițist de frontieră, la Brodina, conform unei anchete ProTV din urmă cu câțiva ani. În octombrie 2025, el a scăpat prin prescriere de un dosar penal în care a fost arestat la un moment dat și în care mai mulți inculpați au fost trimiși în judecată pentru constituire grup infracțional organizat în vederea contrabandei cu țigări din Ucraina, faptele datând din 2010.
Despre Zaridon se susținea că ”(…) a valorificat cantităţi însemnate de ţigarete de provenienţă ucraineană sau moldovenească (…), furnizate de cetăţeni ucraineni neidentificaţi”, se arată în sentința din octombrie 2025 a Tribunalului Suceava. ”Dacă eram contrabandist nu mă alegeau oamenii. Șase dosare am avut. Și dacă nu se prescria, tot achitare era, că nu existau probe. Nu m-au prins cu nimic în fapt, negru pe alb”, a declarat Marocico pentru G4Media.ro.

Sursa Foto: Facebook / Petru Marocico ”Zaridon”
În 2015, Marocico a fost arestat din nou, tot pentru contrabandă, dosarul nefiind trimis în judecată nici până acum.
”În dosar există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2014, pe raza municipiului Fălticeni şi a zonelor limitrofe s-au constituit trei grupuri infracţionale organizate, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prin achiziţionarea, depozitarea, transportul şi vânzarea unor cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară, cunoscând că acestea au fost introduse în mod ilegal pe teritoriul României, pentru obţinerea de beneficii materiale”, anunța DIICOT în 2015.
Poliția de Frontieră: ”Astfel de situații sunt tratate cu responsabilitate”
Într-un răspuns pentru G4Media.ro, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației a transmis:
”Aspectele semnalate de dumneavoastră au fost analizate și sunt tratate cu atenție de către structurile competente. În acest moment, nu există date sau informații oficiale care să confirme existența unor vulnerabilități ale sistemului de supraveghere și control al frontierei de stat, însă situațiile semnalate sunt monitorizate în mod constant. Menționăm că activitatea polițiștilor de frontieră este supusă permanent unor mecanisme de verificare, control și evaluare, iar încadrarea, menținerea în funcție și exercitarea atribuțiilor se realizează cu respectarea strictă a prevederilor legale. De asemenea, în absența unor probe sau constatári oficiale ale instituțiilor competente, existența unor legături de rudenie sau apariția în anumite contexte sociale nu constituie, în sine, indicii privind implicarea în activități ilegale sau existența unor vulnerabilități. Cu toate acestea, astfel de situații sunt tratate cu responsabilitate și sunt atent analizate la nivelul conducerilor structurilor din care fac parte persoanele vizate, în vederea prevenirii oricăror riscuri potențiale și a menținerii unui climat de integritate instituțională.” Instituția a enumerat mai multe măsuri menite să prevină faptele de corupție și eventualele scurgeri de informații, afirmând că acestea ”reprezintă o prioritate constantă la nivel instituțional”.
”(…) conform observațiilor interne, în ultimii 10 ani nu au fost înregistrate cazuri de polițiști de frontieră din cadrul structurilor de la frontiera cu Ucraina condamnați pentru fapte de corupție. Această situație reflectă, pe de o parte, acțiunile instituției de prevenire a faptelor de corupție și, pe de altă parte, eficiența mecanismelor de verificare și control intern implementate în cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației”, a mai arătat instituția.
Referitor la aceleași aspecte, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) a afirmat că ”În măsura în care, în urma activităților desfășurate, rezultă date și informații referitoare la existența unui risc de securitate, acestea sunt transmise către beneficiarii legali (…) reprezintă o prioritate instituțională prevenirea și contracararea faptelor cu implicații negative asupra personalului, misiunilor și patrimoniului MAI, precum și a factorilor de risc, respectiv a vulnerabilităților cu impact asupra capacității de intervenție a structurilor ministerului.”
DGPI desfășoară activități de informații, contrainformații și de protecție în scopul identificării, prevenirii și contracarării amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează informațiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional și capacitatea operațională ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
