Articol de Maria Olteanu – Publicat sambata, 04 aprilie 2026, 09:40 / Actualizat sambata, 04 aprilie 2026 09:43

Sâmbătă dimineața, reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) au transmis un nou comunicat privind starea de sănătate a fostului selecționer, Mircea Lucescu (80 de ani), care a suferit vineri un infarct miocardic acut. Acum, acesta este stabil, cu „evoluție firească patologiei existente”.

După colapsul de duminica trecută, din cantonamentul de la Mogoșoaia, și spitalizarea de 5 zile la Universitar, Lucescu se pregătea să fie externat vineri la prânz, însă chiar când i se făceau ultimele analize a făcut un infarct acut. Medicii au reușit să îl stabilizeze și l-au mutat pe secția USTACC (Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat a Pacienților Cardiaci Critici).

După o zi în care au apărut constant actualizări privind starea de sănătate a fostului selecționer și o noapte care se anunța critică, având în vedere cele întâmplate, veștile sunt bune sâmbătă dimineața.

Comunicatul transmis sâmbătă de Spitalul Universitar despre Mircea Lucescu

„Având în vedere interesul firesc manifestat în spaţiul public, facem precizarea că evoluţia pacientului este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă.

SUUB va comunica oficial orice element de interes public, dacă va fi necesar, făcând apel la respectarea demnităţii şi intimităţii individuale a fiecărui pacient”, au transmis reprezentanții instituției medicale sâmbătă dimineața.

Surse medicale susțin că Mircea Lucescu va mai rămâne internat în spital pentru cel puțin o săptămână. În acest moment, starea medicală nu îi permite să fie transportat în afara țării.

După infarctul suferit vineri dimineață, doctorii au decis să îi mai monteze lui Lucescu un stent, al cincilea în total

Înainte de externare, domnul Mircea Lucescu a parcurs un set de analize, așa cum se procedează cu orice pacient care urmează să plece din spital. Medicii au observat că are o tensiune foarte mică, moment în care s-a luat decizia de a-i fi efectuat un EKG. Atunci s-a observat că e un infarct în constituire. În acel moment s-a intervenit imediat și chiar dacă infarctul s-a produs, pacientul a fost stabilizat.

Nu a existat un al doilea infarct, tocmai din acest motiv am și venit noi, ca spital, cu al doilea comunicat de presă, în care să lămurim că pacientul e conștient, stabilizat și că dacă vor apărea elemente noi, doar atunci vom anunța public ceva. Mircea Lucescu se va afla sub o monitorizare permanentă

– Cătălin Cîrstoiu, manager Spitalul Universitar, pentru golazo.ro, vineri după-amiaza