• SuperLiga: FC Argeș – Dinamo, sâmbătă, 19:30, DGS 1

  • La Liga: Atletico Madrid – Barcelona, sâmbătă, 22:00, DGS 1

Decizia a venit o zi după anunţul plecării preşedintelui Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), Gabriele Gravina.

Gattuso a fost numit în iunie 2025 pentru a-l înlocui pe Luciano Spalletti, cu obiectivul de a califica echipa la prima sa Cupă Mondială din 2014, dar Italia a pierdut în finala play-off-urilor europene în faţa Bosniei-Herţegovina (1-1 după prelungiri, 1-4 la lovituri de departajare).

Ca jucător, Gattuso a avut 73 de selecţii pentru Italia, cu care a fost campion mondial în 2006. Ca selecţioner, el a obţinut şase victorii în opt meciuri.

Italienii scriu că Roberto Mancini va fi înlocuitorul lui Gennaro Gattuso pe banca Italiei

La scurt timp după demisia lui Gattuso, presa din Italia a anunțat cine îl va înlocui pe acesta pe banca tehnică a ”Squadrei Azzura”: Roberto Mancini.

„Mancini e acolo pentru viitor”, scrie azi presa din Italia. „Gattuso pleacă. Mancini, o opțiune pentru viitor.”, au mai scris jurnaliștii din „Cizmă”.

Potrivit Calciomercato, apropiaţi ai lui Mancini spun că acesta este încrezător că va fi în fruntea listei posibililor selecționeri.

Mancini este nimeni altul decât cel care a cucerit ultimul trofeu cu Italia: EURO 2020 (disputat în 2021, din cauza pandemiei de Covid-19).

Mandatul său s-a întins pe perioada 2018-2023, cu 58 de meciuri: 38 de victorii, 12 remize și 8 eșecuri. 

Totuși, în CV-ul său se regăsește și un eșec major, ratarea calificării la Cupa Mondială din Qatar, după 0-1 cu Macedonia de Nord, în semifinalele barajului. 

După ce a plecat de la naționala mare a Italiei, Mancini a avut un rol inedit la selecționetele U20 și U21, de „squad leader” (n.r. lider de lot). 

Apoi, a devenit selecționerul Arabiei Saudite, unde a stat un an și două luni, ca din toamna trecută să meargă în Qatar, la Al-Sadd. 

VIDEO Bosnia – Italia 1-1 (4-1 la loviturile de departajare)

Etichete: italia , gennaro gattuso , figc , selectioner italia

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din