Atletico Madrid primește vizita Barcelonei sâmbătă seară în etapa cu numărul 30 din LaLiga, în primul meci dintr-o serie de trei programate în intervalul a 11 zile.

  • Urmărește Atletico Madrid vs. Barcelona în direct pe DigiSport 1 și Prima Sport 1 de la ora 22:00.

Trei au fost, trei vor mai fi

Nu este nici prima, nici ultima întâlnire ale celor două rivale în acest sezon. Ne aflăm chiar la mijlocul numărului de confruntări care vor avea loc între Atleti și Barcelona: după trei partide disputate până în acest punct al calendarului, Simeone și Flick urmează să se mai vadă pe stadion de încă trei ori în luna aprilie.

– articolul continuă mai jos –

Primul duel al sezonului a fost câștigat de Hansi Flick, în întrecerea internă, acolo unde Barcelona a dispus pe teren propriu de Atletico Madrid cu 3-1. A urmat întâlnirea în dublă manșă din semifinalele Cupei Regelui, unde Simeone a triumfat și a obținut locul în finală după două meciuri diametral opuse: un 4-0 categoric pe Metropolitano, în tur, și o semi-remontada a catalanilor în retur, pe Camp Nou, 3-0.

Mize și provocări

În timp ce pentru Atletico un debut fericit al acestui maraton de întâlniri va conta, în mare parte, doar pentru moralul dinaintea dublei manșe din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, întrucât șansele la titlu în LaLiga sunt minime, pentru Barcelona trei puncte cântăresc greu în cursa cu Real Madrid din vârful ierarhiei și sunt la fel de greu de obținut pe un stadion atât de ostil.

Hansi Flick va aborda meciul fără un om cheie: Raphinha. Atacantul brazilian s-a accidentat în amicalul selecționatei sale cu Franța, ceea ce i-a provocat tehnicianului neamț o mare furie din cauza efortului suplimentar depus de jucător într-un meci amical, chiar înainte de finalul sezonului. Raphinha este așteptat să lipsească 5 săptămâni.

Nici De Jong nu va fi disponibili, însă revin pe bancă fundașii laterali Kounde și Balde.

Și la Atleti situația este complicată: doi jucători importanți sunt suspendați – Marcos Llorente și Johnny Cardoso nu vor putea evolua împotriva Barcelonei, în timp ce Sorloth este incert, după o lovitură la cap care a necesitat copci în meciul Norvegiei, iar alți jucători, precum Pubill, sunt pe finalul recuperării.

Dacă pentru Simeone situația jucătorilor proaspăt reîntorși de la naționale este puțin mai ușor de gestionat, dată fiind situația din clasamentul LaLiga, punând accent pe competiția europeană, pentru Flick gestionarea efortului fotbaliștilor săi se va împărți în mod egal, având în vedere ancorarea catalanilor în ambele competiții: campionatul Spaniei și Liga Campionilor.

În clubul blaugrana există convingerea că, dacă diferența față de echipa blanco va fi menținută până la El Clasico din 10 mai, titlul nu le va mai scăpa, arată informații publicate de Mundo Deportivo. Astfel, partida de astăzi are o importanță imensă campioana en-titre.

Echipele probabile, potrivit Mundo Deportivo

Atletico Madrid: Musso – Molina, Le Normand, Lenglet, Ruggeri – Giuliano Simeone, Koke, Baena, Lookman – Julian Alvarez, Griezmann;

Barcelona: Joan Garcia – Cancelo, Gerard Martin, Cubarsi, Araujo – Pedri, Bernal, Fermin, Rashford, Lamine Yamal – Ferran Torres.