Luni, 06 Aprilie 2026, ora 14:20
1963 citiri
Radu Miruță spune că vrea ca Aramata Română să fie mult mai implicată în acest proiect FOTO Facebook/Radu Miruta
Proiectul fabricii de drone din România ar putea deveni funcțional în aproximativ șase luni, potrivit estimărilor ministrului Apărării, Radu Miruță, termenul fiind condiționat de finalizarea negocierilor comerciale și de implementarea componentelor tehnice și software. Oficialul subliniază că dezvoltarea rapidă a proiectului este esențială pentru ca România să poată beneficia de noile capacități de producție și de avantajele tehnologice într-un domeniu aflat în continuă schimbare.
”Dacă fabrici niște drone cu vârf de tehnologie astăzi, peste o jumătate de an s-ar putea să le folosești doar ca să spargi nuci cu ele, pentru că tehnologia de peste o jumătate de an va fi diferită, nu vei mai avea avantaj competitiv pe câmpul de luptă”, explică vicepremierul, RFI.
Radu Miruță spune că ”specific pentru acest proiect este o condiție suplimentară a celor de la Comisia Europeană, pe lângă proiectele noastre, cele 21 de proiecte prin SAFE, Comisia Europeană a zis: punem pe masă 200 de milioane de euro, dacă veți reuși să faceți co-producție de drone cu un partener ucrainean. Sigur că ne interesează și acest proiect”.
”Am început discuții concrete cu Ministerul Apărării ucrainean, pentru că acolo e o chestiune a Guvernului care o să acorde licențe entității private care să vină să producă în România. Săptămâna trecută, după discuțiile pe care le-am avut cu ministrul Apărării din Ucraina, au venit 15 firme ucrainene în România. La Ministerul Apărării am avut discuții cu aceste firme strict pe chestiuni tehnice. Vrem să înțelegem ce caracteristici au dronele pe care aceste firme le pot produce într-un viitor parteneriat cu România”, spune ministrul Apărării.
Vicepremierul subliniază că nu MApN stabilește companiile românești care se vor ocupa de proiectul dronelor: ”Noi nu suntem deocamdată responsabili de bucata economică. Știu că a fost în spațiul public o întreagă discuție, de ce nu au participat și firmele românești. Răspunsul nu poate să-l dea Ministerul Apărării. Ministerul Apărării a intrat în acest circuit pentru a afla cum arată dronele făcute de aceste firme și care este interesul tehnic pentru dronele de care avem noi nevoie”.
Când ar putea fi gata proiectul dronelor
Întrebat care e viziunea sa în acest proiect al dronelor ucrainene, Radu Miruță a răspuns:
”Gândirea mea este ca armata română să fie mai mult implicată în acest proces, în sensul în care să se beneficieze de informațiile care sunt exclusiv la nivel MApN. La nivel MApN există informații de la radare, de la tancuri, de la avioanele F-16. Esențial în anul 2026 este să utilizezi inteligent toate aceste date, din analiza cărora să iei o decizie rapidă. Aceste informații nu sunt de a fi date oricui, aceste informații există la nivelul MApN și eu cred că de acolo trebuie plecat, aceste informații să fie utilizate într-un mod securizat de MApN. Eu văd scenariul în care în diverse puncte din România, în care acum avem alte metode de apărare, să existe drone care să se ridice automat, atunci când o analiză software rapidă a tuturor acestor parametri de date să gestioneze comanda respectivă”.
Ministrul Apărării estimează că proiectul dronelor poate fi concretizat în șase luni: ”Estimarea mea este undeva la o jumătate de an. Din perspectivă software, lucrurile pot fi făcute mai repede, însă sigur, va dura un pic negocierea parametrilor comerciali”.
Întrebat dacă acest proiect româno-ucrainean ar presupune existența unei fabrici de drone în România, Radu Miruță a răspuns: ”Doar atunci putem folosi suma de bani din SAFE pentru proiectul ăsta specific, să fie producție în România, asta e condiția de bază. Întrebarea e cu ce rămâne România după această producție, în sensul în care specificul acestor drone este unul că sunt perisabile tehnologic.
Dacă produci mașina de luptă și o ții în garajele MApN, este foarte în regulă niște ani buni, dar dacă construiești niște drone cu vârf de tehnologie astăzi, peste o jumătate de an s-ar putea să le folosești doar ca să spargi nuci cu ele, pentru că tehnologia de peste o jumătate de an în domeniul ăsta va fi una atât de diferită față de cea de astăzi, încât nu vei mai avea avantaj competitiv pe câmpul de luptă (…).
De asta, ceea ce trebuie să rămână sigur în România este pe lângă linie de producție, capacitatea unor echipe de a produce să fie tot timpul actualizat cu tehnologia (…), o actualizare continuă, să ai o fabrică care să lucreze în permanență cu tehnologie de ultimă generație și asta se întâmplă dacă ai fabrica, dacă ai niște echipe implicate, dacă ai niște produse care sunt testate pe front în Ucraina, dacă ai niște oameni în România care preiau din capacitățile ucrainene și din experiența lor de a produce drone, care e un lucru mare”.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
