Pentagonul, amenințări „medievale” pentru primul papă născut în SUA. Leon al XIV-lea ar fi amânat vizita în țara natală. Reacție de la Casa Albă

Administrația Trump, nemulțumită de declarațiile Papei Leon FOTO X/@ycabonifacio

Vicepreședintele american JD Vance a fost confruntat, miercuri,8 aprilie, cu informații apărute în presă potrivit cărora Pentagonul ar fi recurs la amenințări voalate la adresa Vaticanului, scrie mediaite.com.

Un articol publicat luni,6 aprilie, de The Free Press a descris în detaliu relația tensionată dintre Casa Albă a președintelui Donald Trump și Papa Leon al XIV-lea, primul papă născut în Statele Unite. Conform articolului, Pentagonul l-a invitat pe ambasadorul Sfântului Scaun în SUA, cardinalul Christophe Pierre, la o întâlnire ca răspuns la un discurs recent al Papei.

În timpul acelei întâlniri, oficialii americani s-ar fi plâns de discurs și ar fi luat atitudine față de aluziile indirecte ale Papei Leo la adresa președintelui. Unul dintre acești oficiali, ar fi făcut chiar referire la Papalitatea de la Avignon din secolul al XIV-lea — un episod istoric marcat de influența puterii politice a Coroanei franceze asupra Bisericii Catolice — gest interpretat ulterior, potrivit unor surse, drept o aluzie cu tentă de presiune.

Întrebat despre aceste informații în timpul unei vizite la Budapesta, Vance a declarat că nu este la curent cu aceste informații. Inițial, el a spus că nu își amintește numele cardinalului, dar ulterior a recunoscut că s-a întâlnit cu acesta.

„Nu am văzut aceste informații. Aș vrea să discut atât cu cardinalul, cât și cu oamenii noștri, pentru a înțelege ce s-a întâmplat în realitate. Nu este o idee bună să comentezi pe baza unor relatări neconfirmate”, a afirmat vicepreședintele american.

Între timp, jurnalistul independent Christopher Hale a susținut că referirea la episodul istoric de la Avignon a fost percepută la Vatican drept o posibilă amenințare.

Cazul scoate în evidență tensiunile tot mai vizibile dintre Washington și Sfântul Scaun, într-un moment în care relațiile dintre politică și religie revin în prim-planul scenei internaționale.

Papa Leon ar putea evita să viziteze SUA în mandatul lui Trump

Relațiile dintre Vatican și administrația americană condusă de Donald Trump par să se deterioreze accelerat, iar consecințele ar putea fi fără precedent: Papa Leon al XIV-lea ar putea să nu mai efectueze nicio vizită oficială în Statele Unite pe durata mandatului președintelui Donald Trump.

Potrivit unei analize publicate de The Free Press, ruptura s-ar fi adâncit după o întâlnire tensionată între oficiali ai Pentagon și ambasadorul Sfântului Scaun la Washington, cardinalul Christophe Pierre. Discuția, descrisă drept „fără precedent”, a avut loc după discursul Papei privind „starea lumii”, susținut în luna ianuarie.

Surse citate în raport susțin că oficialii americani au criticat dur intervenția Suveranului Pontif, interpretând-o ca pe un atac direct la politicile administrației Trump. În mod special, ar fi provocat nemulțumire pasajul în care Papa critica o „diplomație a forței”, văzut ca o aluzie la doctrina promovată de Casa Albă.

Tensiunile nu sunt însă recente. De la începutul pontificatului, Papa Leon al XIV-lea a adoptat poziții ferme în sprijinul migranților și a criticat discursurile ostile la adresa acestora. În ultimele luni, a condamnat deschis și războiul din Iran, lansând critici indirecte la adresa rolului Washingtonului.

Semnalul cel mai clar al rupturii vine dintr-o decizie simbolică: Papa ar fi refuzat invitația de a participa la celebrarea a 250 de ani de la independența Statelor Unite. În schimb, pe 4 iulie 2026, Suveranul Pontif ar urma să viziteze insula Lampedusa — un punct-cheie pentru migranții africani care încearcă să ajungă în Europa.

Alegerea datei și a locului nu este întâmplătoare, spun surse de la Vatican, subliniind mesajul politic și moral transmis de liderul Bisericii Catolice.

Un oficial citat de The Free Press a declarat că „este foarte posibil ca Papa să nu viziteze deloc Statele Unite în timpul acestei administrații.”

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent