Ambasadorul Iranului în Pakistan, Reza Amiri Moghadam, şi-a retras joi mesajul oficial prin care confirma sosirea unei delegaţii iraniene la Islamabad pentru negocieri de pace cu Statele Unite, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Diplomatul iranian confirmase iniţial pe reţeaua de socializare X că, în ciuda „scepticismului opiniei publice”, delegaţia invitată de prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif va ajunge joi seară la Islamabad pentru „discuţii serioase”.
– articolul continuă mai jos –
Cu toate acestea, mesajul a fost şters câteva ore mai târziu, fără ca misiunea diplomatică iraniană să clarifice dacă vizita negociatorilor va mai avea loc sau a fost amânată.
La rândul său, Casa Albă a anunţat că va trimite o echipă de negociatori de nivel înalt pentru discuţii în acest weekend.
„Pot anunţa că preşedintele îşi trimite echipa de negociatori, condusă de vicepreşedinte (JD Vance), trimisul special pentru misiuni de menţinere a păcii şi Jared Kushner la Islamabad”, a relatat secretarul de presă al SUA.
Preşedintele american Donald Trump a avertizat miercuri că va menţine forţele militare americane desfăşurate în apropierea Iranului şi a ameninţat că va lansa o ofensivă „mai amplă şi mai puternică” în caz de nerespectare a armistiţiului.
Trump a subliniat că există un singur set de „puncte semnificative” acceptabile pentru SUA, care vor fi discutate în spatele uşilor închise.
La rândul său, delegaţia iraniană ar urma să insiste ca discuţiile să se concentreze pe propria propunere în zece puncte, care oferă garanţii de neproliferare nucleară şi redeschiderea Strâmtorii Ormuz în schimbul ridicării sancţiunilor şi retragerii forţelor militare americane din regiune.
Această incertitudine vine în contextul în care prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a îndemnat la „reţinere maximă” în urma relatărilor privind noi atacuri pe teritoriul iranian.
Armistiţiul de 14 zile, mediat de Pakistan, a intrat în vigoare miercuri dimineaţa devreme, cu doar zece minute înainte de expirarea unui ultimatum al Casei Albe care ameninţa cu bombardarea iminentă a infrastructurii critice din Iran.