Joi, 09 Octombrie 2025, ora 19:11
2101 citiri
Tudor Chirilă și Ionuț Chirilă sunt băieții marelui ziarist Ioan Chirilă FOTO VIVA.ro
Fostul antrenor al Concordiei Chiajna, Ionuț Chirilă (59 de ani), a făcut o serie de declarații surprinzătoare despre stilul său de viață, dezvăluind modul neobișnuit prin care susține că și-a păstrat tenul fără riduri.
Fratele actorului Tudor Chirilă a uimit printr-o confesiune care pare desprinsă dintr-un film: nu s-a spălat niciodată pe față.
„Nu mă spăl niciodată pe față. Niciodată! Nu m-am spălat în viața mea pe față, cu nimic. Dimineața beau cafea și fumez trabuc. Curge apa pe mine când fac duș, pentru că alerg zilnic și transpir, dar pe față nu mă frec niciodată cu apă”, a declarat Ionuț Chirilă, potrivit iamsport.ro.
Fostul tehnician, cunoscut pentru declarațiile sale excentrice, este convins că acest „ritual” a fost cheia pentru a-și menține pielea tânără și fără riduri, deși a trecut de pragul de 59 de ani.
„Doi suntem care știm să facem asta: eu și Mircea Lucescu!”
Într-un alt moment al interviului, Chirilă nu s-a ferit să se compare cu unul dintre cei mai mari antrenori români din toate timpurile – Mircea Lucescu.
„Doi suntem care știm să facem asta, el și cu mine, restul sunt la categoria: și alții”, a spus Chirilă, făcând referire la capacitatea sa de a descoperi jucători talentați.
„Faptul că eu nu antrenez în România este clar că este un blocaj total și mediatic. Așa cum spune Alexandru David, o parte a presei mi-a creat o imagine cu totul falsă decât cea a mea de profesionist.
Faptul că în fotbalul românesc, care este atât de sărac în producerea de jucători și echipe, un om care a demonstrat lucrul ăsta la toate nivelurile, dar la absolut toate nivelurile, nu este lăsat să își facă profesia.
Poate știu niște lucruri și nu vreau să le spun. Și poate nu vreau să dau nume. Poate știu și unde sunt blocat și la ce echipe am fost blocat”, a spus Ionuț Chirilă, la podcastul iAM Ștucan.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
