• SuperLiga: UTA Arad – FC Botoșani, sâmbătă, 17:15, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Oțelul Galați, sâmbătă, 20:00, DGS 1

Deloc surprinzător, Gică Hagi se află în fruntea listei care va ajunge pe masa președintelui FRF.

„Regele” și conducerea FRF s-au înțeles de principiu și mai au de pus la punct doar mici detalii până când înțelegerea va fi parafată. 

Gică Hagi va fi noul selecționer al României

Pe 8 aprilie, propunerile ar fi trebuit prezentate Comitetului Executiv al FRF.

Totul a fost amânat, însă, după decesul lui Mircea Lucescu de marți, 7 aprilie.

FRF a anunțat atunci că „suspendă pe o perioadă nedeterminată procesul”.

Comitetul Executiv a fost mutat pentru săptămâna viitoare, joi, 16 aprilie, scrie GSP.ro.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, va fi mandatat să poarte negocierile cu Gică Hagi.

CEx. de joi reprezintă doar o formalitate. Mai mult ca sigur, Hagi va fi noul selecționer al naționalei, mai scrie sursa citată.

„Regele” își va începe mandatul cu două meciuri amicale, în luna iunie: cu Georgia, la Tbilisi, și cu un adversar care urmează să fie anunţat.

După cele două partide de pregătire, România va juca în noul sezon din Liga Naţiunilor.

„Tricolorii” fac parte din Grupa a 4-a a Ligii B și vor avea 3 adversare care joacă în finala pentru Cupa Mondială 2026: Suedia, Bosnia-Herţegovina şi Polonia.

Meciurile din Nations League se vor disputa în această toamnă, între 25 septembrie şi 17 noiembrie.

Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul pe banca naționalei României, după meciul pierdut cu Turcia, scor o-1, la barajul pentru Cupa Mondială 2026.

Legendarul antrenor a murit în cursul zilei de marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București. 

Românii îl vor pe Gică Hagi selecționer

Într-un sondaj realizat pe siteul digisport.ro, cei mai mulți cititori și-l doresc pe Gică Hagi selecționer al României. Al doilea este Ioan Ovidiu Sabău, iar podiumul este completat de Edi Iordănescu.

Primul obiectiv al lui Gică Hagi la naționala României: EURO 2028

Calificarea la Campionatul European 2028 va fi primul obiectiv al lui Gică Hagi, la cel de-al doilea său mandat pe banca României.

„Regele” și-a început cariera de antrenor chiar pe banca naționalei României, însă experiența sa s-a încheiat brusc, după barajul pentru calificarea la CM 2002 pierdut în fața Sloveniei (1-2, 1-1).

Ulterior, le-a mai pregătit pe Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara, FCSB și Viitorul (actuala Farul).

La jumătatea lunii martie, Gică Hagi a mai făcut un pas spre funcția de selecționer. I-a cedat pachetul majoritar de acțiuni de la Farul lui Gică Popescu și nu mai există niciun impediment în calea revenirii sale la națională.

Programul României în Liga Naţiunilor

  • 25.09.2026: Suedia – România (21:45)
  • 28.09.2026: România – Bosnia-Herţegovina (21:45)
  • 02.10.2026: Polonia – România (21:45)
  • 05.10.2026: România – Suedia (21:45)
  • 14.11.2026: România – Polonia (21:45)
  • 17.11.2026: Bosnia-Herţegovina – România (21:45)

Gică Hagi, prezent la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Imagini emoționanteGalerie Foto

Etichete: gica hagi , romania , frf , selectioner romania , razvan burleanu , sondaj selectioner

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din