13 Aprilie 2026, 19:33
Redacţia PiataAuto.md
Elveţia e ţara cu cel mai mare ataşament emoţional faţă de trenuri, acestea devenind parte din identitatea şi modul de viaţă al elveţienilor de mai mult de un secol încoace. Prin urmare, elveţienii s-au învăţat demult să traseze căi ferate acolo unde relieful pare imposibil, săpând tunele în cei mai duri munţi, construind viaducturi în cele mai abrupte văi şi făcând trenurile să urce şi în zone cu declivitate atât de pronunţată, încât sistemele obişnuite de propulsie feroviară nu mai pot funcţiona. Acum elveţienii de la Stadler au anunţat că voi construi noi trenuri special adaptate, care vor duce spre Zermatt, oraşul din Alpi, unde maşinile cu combustie sunt interzise din 1931.
Zermatt e un oraş cu o geografie unică, fiind la peste 1.600 metri altitudine, înconjurat de munţi înalţi, ce formează o regiune legendară a Alpilor elveţieni. Oraşul oferă o privelişte spre muntele simbol al Elveţiei Matterhorn, cu o altitudine de 4,478 metri, tot el fiind şi unul din cei mai înalţi munţi din Europa. Iar Matterhorn se vede în întregime, frumos, în aproape întreg orăşelul Zermatt, dar şi de pe calea ferată ce duce spre Zermatt.
Iar calea ferată de aici nu e doar una din cele mai renumite din lume, datorită priveliştii magnifice pe care o oferă, ci şi una extrem de necesară pentru a ajunge în Zermatt, or, maşinile cu combustie în acest oraş sunt interzise din 1931 încoace, deci de 95 de ani! Pe atunci, prin anii 1920, primele maşini ajunse aici scoteau fum ca toate celelalte, doar că geografia cu munţi înalţi alăturaţi făcea ca fumul rămas în Zermatt să nu se dreneze la fel de repede ca-n alte părţi, ci rămânând în oraş timp îndelungat. Asta i-a făcut pe locuitorii de atunci să ia măsuri drastice şi să interzică total accesul vehiculelor cu combustie în oraş, cu închiderea singurului drum de acces, care venea din localitatea situată la altitudine mult mai joasă, Tasch. Tot atunci, în 1931, autorităţile locale au dispus licenţierea mai multor taxiuri cu cai, care puteau cursa între Tasch şi Zermatt, transportând oamenii şi mărfurile.
Foto: Carte poştală cu Zermatt din anul 1930
În timp, însă, caii n-au mai putut asigura capacităţile şi eficienţa necesară, aşa că în 1947 Zermatt a permis maşinile electrice în oraş, datorită faptului că acestea nu emiteau gaze de eşapament. În 1947 nu producea nimeni la scară largă maşini electrice, aşa că cererea a fot satisfăcută de o companie locală, numită Stimbo. Primele vehicule electrice care au apărut în acest oraş alpin erau camionete compacte, special adaptate pentru necesităţile micilor afaceri din regiune, ca să se poată asigura aprovizionările mai eficient.
Din 1966, toate maşinile electrice admise în Zermatt trebuiau să fie construite din aluminiu, pentru a fi mai uşoare, iar astfel să consume mai puţină energie. Li s-a impus şi noi limite de dimensiuni 2 metri înălţime, 4 metri lungime, iar viteza trebuia limitată la 20 km/h prin oraş, prin dispozitive care să impună automatizat limita.
Aceste limite sunt valabile şi-n zilele noastre, ceea ce face ca nici maşini electrice moderne grele şi mari să nu poată accede în Zermatt. Iar interdicţia e valabilă şi pentru camioane, şi pentru autobuze, doar maşinile serviciilor de urgenţă făcând excepţie. Iar asta face ca oamenii să călătorească de obicei până în Tasch, după care să urce în Zermatt fie cu trenul, fie cu telecabina.
Iar trenul are de înfruntat o declivitate de 20% şi mai mult, dublă decât standardele obişnuite pe căi ferate. La o asemenea declivitate, trenurile încep a aluneca pe şinele de cale ferată în încercarea de a urca, iar soluţia aplicată de elveţieni sunt sistemele de propulsie cu pinion şi cremalieră. Calea ferată are e o a treia şină pe centru, sub forma unei cremaliere, iar trenurile au câteva pinioane de tracţiune, cu dinţi compatibili, care asigură astfel aderenţa necesară.
Producătorul elveţian de trenuri Stadler are o experienţă enormă în acest tip rar de propulsie, pe care-l aplică în mai multe regiuni din Elveţia. Pentru linia de cale ferată spre Zermatt, însă, era nevoie de trenuri care să aibă şi acest tip de propulsie cu pinion şi cremalieră, şi geamuri panoramice uriaşe, care să permită admirarea peisajelor din jur şi a Matterhorn-ului în timpul călătoriei.
Noile trenuri construite sunt de model Polaris şi reprezintă, de fapt, o comandă repetată din partea operatorului căii ferate spre Zermatt, Gornergrat Railway, sau GCB. Stadler a livrat trenuri pentru această rută legendară de cale ferată, dintre Gornergrat şi Zermatt, de-a lungul ultimului secol. Şi de fiecare dată, cu fiecare nouă comandă, Stadler ridica din nou standardele de inginerie şi confort, anunţând cu mândrie că aceste trenuri sunt concepute şi fabricate în Elveţia, iar operatorul căilor ferate continua să le comande de la acelaşi producător, declarând că o rută feroviară emblematică a Elveţiei nu poate opera decât cu trenuri elveţiene autentice.
De-a lungul timpului, modelele de trenuri au evoluat şi geamurile cât mai mari au fost întotdeauna o provocare, limitată de dorinţa de a asigura şi rigiditatea necesară a caroseriei. Trenurile de acum, Polaris, au fost concepute câţiva ani în urmă, cu design Pininfarina, graţie unei comenzi similare de 5 exemplare, după care a mai fost comandat încă un tren. Iar acum, Stadler va mai construi încă 4 trenuri Polaris emblematice, cu o valoare totală a contractului de 30 milioane de franci, deci câte 7,5 milioane de franci per tren.
Bineînţeles, trenurile au propulsie electrică, linia fiind una electrificată. Fiecare tren are 34,6 metri lungime, 2,65 metri lăţime, putând lua 104 pasageri la bord pe scaune, plus spaţiu pentru două scaune cu rotile. Alţi 112 pasageri pot sta în picioare. Fiecare tren are 4 pinioane de tracţiune şi încă 1 de frânare adiţională. Sistemul de propulsie al trenului Polaris poate furniza 1.800 CP şi 240.000 N (240 kN) forţă de tracţiune.
În sezoanele de vârf, două trenuri pot fi cuplate într-o garnitură comună, fiind conduse de un singur mecanic de tren, dar contribuind ambele la propulsie, graţie unui sistem automatizat de cuplare ce prevede sincronizarea comenzilor lor.
Noile trenuri vor fi construite la fabrica Stadler din Bussnang, Elveţia, şi vor fi livrate în toamna anului 2028.
3
14,197
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT