- Darijo Srna, directorul sportiv al lui Shakhtar, a dezvăluit la întoarcerea în Ucraina ce i-a spus Rinat Ahmetov în timp ce era la București, pentru despărțirea de Mircea Lucescu.
Rinat Ahmetov nu mai părăsise Ucraina de la începutul războiului, din februarie 2022.
Și nu mai asistase la un meci al lui Shakhtar, pe stadion, de 12 ani, de când Rusia anexase Crimeea și regiunea Donbas, incluzând orașul Donetsk, în 2014.
Ahmetov, la București și Cracovia pentru Lucescu
A făcut-o de fiecare dată pentru Mircea Lucescu. Președintele-patron al lui Shakhtar a vrut să fie în România la despărțirea de Mircea Lucescu, stins din viață pe 7 aprilie, la 80 de ani.


Galerie foto (29 imagini)
+29 Foto
Și s-a întors pe o arenă de fotbal pentru a asista la minutul de reculegere în memoria lui Il Luce, la Cracovia, înainte de Shakhtar – Alkmaar (3-0), în turul „sferturilor” Conference League.


Galerie foto (9 imagini)
+9 Foto
Chiar dacă, în 2014, a promis că nu va mai reveni pe stadion decât la Donetsk, pe Donbas, arena formației sale.
Srna: „Am aflat în România, în timp ce eram în mașină”
Luni, după LNZ – Shakhtar (2-2), în campionatul ucrainean, Darijo Srna a dezvăluit cum a ajuns Ahmetov la partida de la Cracovia.
„Nu am știut până în ultimul moment că președintele va fi la meci. În România, în timp ce ne aflam în mașină, el a spus acest lucru”, a declarat directorul sportiv al clubului portocaliu pentru UPL TV, televiziunea primei ligi locale.
Unora dintre jucătorii tineri nici nu le venea să creadă că președintele venise pe stadion, pentru că 12 ani e o perioadă foarte lungă. Am cumpărat și am vândut jucători, dar el nu i-a văzut niciodată. Darijo Srna, director sportiv Shakhtar
Ahmetov, la București: „Să fiți mândri că Lucescu e român”
La București, înainte de a părăsi Arena Națională și de a se îndrepta spre Cracovia, Ahmetov s-a înclinat în fața lui Mircea Lucescu.
„Trebuie să fiți mândri că e român și că a reprezentat fotbalul din țara sa în străinătate, în alte campionate.
Президент «Шахтаря» й топменеджмент клубу в Бухаресті вшанували пам’ять легендарного Мірчі Луческу 💔 pic.twitter.com/4UW2WUFLh2
— ⚒FC SHAKHTAR DONETSK (@FCShakhtar) April 9, 2026
Cred că Mircea a avut o viață fericită, el nu putea trăi fără muncă și, în principiu, el a plecat de lângă noi, din păcate, tot de pe terenul de fotbal”.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport