Miercuri, 15 Aprilie 2026, ora 16:54
4521 citiri
Peter Magyar, prima „întrevedere” cu Viktor Orban după alegeri FOTO captură Facebook / Peter Magyar
Câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, a avut parte de un moment inedit la vizitarea reședinței președintelui maghiar. În clădirea de lângă, o veche mănăstire de maici carmelite care servește ca birou al premierului, liderul Tisza l-a observat de la distanță pe Viktor Orban.
Invitat la palatul Șandor, reședința prezidențială, liderul Tisza, Peter Magyar, s-a amuzat atunci când l-a văzut de la distanță pe premierul Ungariei, adversarul învins în scrutinul parlamentar. Biroul premierului se află chiar în fosta mănăstire Buda, în care a activat ordinul maicilor carmelite.
„Viața este cel mai bun regizor. În timp ce Președintele îmi arăta biroul lui, de unde va pleca în curând, eu eram atent la premierul aflat la final de mandat”, a scris Peter Magyar pe Facebook, miercuri 15 aprilie.
„Oare ce citește Viktor Orban?”, se întreabă cu voce tare Peter Magyar în filmarea publicată pe rețeaua socială.
Cele 3 variante oferite de Magyar în glumă sunt:
Citeste toate stirile despre Alegeri Ungaria 2026
- „a) discursul lui de rămas bun
- b) presa sportivă
- c) declarațiile de azi ale lui Donald Trump?”
Liderul Tisza va fi propus de președintele Ungariei pentru funcția de premier, iar după ce Tisza a câștigat majoritatea parlamentară prin care poate chiar schimba Constituția țării nu se pune problema majorității la votul de investire al noului cabinet.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
