
15 Aprilie 2026, 17:56
Redacţia PiataAuto.md
În zilele noastre, aproape toate modele noi de înaltă performanţă lansate au cel puţin sistem mild hibride, iar mai des plug-in hibride, devenind aparent mai puternice în linie dreaptă, dar adăugând greutate şi pierzând din senzaţiile lineare şi predictibile în condus. S-a întâmplat cândva la Mercedes-AMC C63, s-a întâmplat şi BMW M5, iar de curând şi noul Audi RS5 a devenit un plug-in hibrid de 2.355 kg. Şi nici Porsche 911, modelul considerat de mulţi pasionaţi auto drept unul absolut emblematic, n-a fost ocolit de sisteme hibride, care şi-au făcut loc sub forma unui electromotor integrat în cutia PDK şi a unei turbine acţionate electric pe mai multe versiuni de 911. Dar acum, Porsche a lansat noul 911 GT3 S/C — o maşină sport cu cutie manuală şi un motor de şcoală veche, aşa cum puţine mai există în zilele noastre.
La prima vedere, marele punct de atracţie al noului model e faptul că acesta e efectiv primul GT3 din istorie care e şi decapotabil. Plafonul e acţionat complet automatizat, dar e unul textil, şi el fiind din categoria celor de şcoală veche. Astfel, el e mai uşor, contribuie la un centru de greutate mai coborât, şi lasă toată experienţa acustică să pătrundă bine în habitaclu şi atunci când e închis.
Lipsa acoperişului a făcut noul model să nu mai aibă eleroanele masive, specifice lui GT3, şi să pară un model mai civilizat pentru drumurile publice. Ba chiar posteriorul se inspiră de la versiunea 911 S/T şi-i dă instantaneu maşinii o alură de model clasic, bun de colecţionat.
Dar adevărata calificare pentru colecţie vine de la motorul cu are debutează acest model, păstrat de pe 911 GT3. E vorba de un boxer în 6 cilindri, aspirat, de 4,0 litri, care poate atinge cu uşurinţă 9.000 rpm, iar odată cu asta şi o putere maximă de 510 CP, cu un cuplu de 450 Nm. Cine mai lansează în zilele noastre motoare aspirate, de 4,0 litri, care să poată fi turate în plăcere absolută până la 9 mii de turaţii, fără intervenţia vreunui electromotor de asistenţă? E cu siguranţă unul din ultimele asemenea modele savuroase din gama 911, şi-şi merită un loc în colecţia pasionaţilor care şi-l pot cumpăra.
Dar asta nu e tot. Motorul savuros e cuplat la o cutie manuală, cu 6 trepte, cu rapoarte mai scurte, care să favorizeze nu neapărat viteza maximă, ci acceleraţiile superbe şi ieşirea din viraje la condusul pe circuite. Nu există o cutie automată nici dacă ţi-ai dori să o bifezi opţional.
Iar Porsche îşi descrie noua creaţie fără echivoc drept un model focusat spre plăcerea supremă în condus. E o plăcere din aia puritană, însă, aproape pe cale de dispariţie din lumea auto. Or, acest Porsche 911 GT3 S/C mai şi cântăreşte doar 1.497 kg în masă proprie! Din nou, cine mai lansează azi modele ultra performante, care să cântărească sub 1.500 kg?
Ca să se atingă o asemenea greutate redusă, modelul are capota, aripile faţă şi portierele realizate din fibră de carbon. Chiar şi barele anti ruliu sunt realizate din fibră de carbon. Iar frânele din carbon şi ceramică sunt cu 20 kg mai uşoare decât ar fi fost cele de oţel.
Jantele sunt realizate din magneziu, pentru a fi rigide şi uşoare, şi au dimensiune de 21 ţoli pe puntea spate şi 20 ţoli pe puntea faţă. Folosirea magneziului mai aduce un beneficiu de 9 kg în reducerea greutăţii.
Dar proprietarii de 911 GT3 S/C vor trebui să fie precauţi în a evita descărcarea bateriei de 12V, or, inginerii au decis să monteze una mai compactă şi mai uşoară, care e litiu-ion şi are doar 40 Ah. Compoziţia litiu-ion o face mai uşoară decât una uzuală cu plumb şi multe modele de performanţă au adopta bateriile litiu-ion în ultimii ani, dar capacitatea de doar 40 Ah e semnificativ mai mică decât valorile de pe alte versiuni 911. Or, până acum unele versiuni mai uşoare foloseau baterii de 60 Ah, iar cele mai obişnuite sau cu motoare de cilindree mare au 80-95 Ah.
Astfel, în maşina asta va trebui să nu se stea, ascultându-se muzică sau navigând sistemul multimedia. Va trebui să se pornească motorul şi să se conducă. Iar faptul că bateria litiu-ion îi va menţine încărcarea în timp mai bine, ceea ce va fi apreciabil de către cei care mai vor uneori să-şi menţină maşina în garaj câte 1-2 luni, când timpul de afară e prea posomorât pentru o decapotabilă.
Cadranele de bord sunt digitale, dar desenate să pară profund analogice, cu ceasuri circulare şi ace care să indice valorile. Turometrul cu gradaţie până la 10 mii rpm e piesa centrală, bineînţeles. Şi, aşa cum se cuvine unei maşini de performanţă de şcoală veche, există un indicator al temperaturii uleiului şi al presiunii acestuia. Iar ca bateria mai mică să nu fie un stres prea mare, există şi un indicator al voltajului curent din baterie.
Deşi e un motor aspirat, ce poate atinge turaţii mari, în UE acesta va fi livrat cu două filtre de particule şi patru catalizatoare. Dar inginerii Porsche promit că motorul nu se va simţi excesiv de înăbuşit cu atât de multe obstacole în sistemul său de eşapament.
Chiar dacă noul Porsche 911 GT3 S/C are o cutie manuală şi tracţiune doar pe puntea spate, acesta poate prinde prima sută în 3,9 secunde, atingând o viteză maximă de 313 km/h.
Este, deci, unul din modelele de performanţă cu cea mai puternică focusare spre plăcerea în condus din câte există azi în lume. Iar asemenea premiere au devenit o raritate absolută. Porsche raporta de curând probleme financiare şi vânzări în declin, şi doar familia modelelor 911 avusese creştere în acest an. Se pare că cineva, acolo, la Porsche, şi-a zi că poate ar fi cazul să se creeze mai multe modele savuroase, din gama 911, care să încânte fanii mărcii şi toţi pasionaţii auto, şi atunci poate lucrurile ar merge din nou mai bine Or, pentru mulţi pasionaţi maşina lansată azi ar fi definiţia completă a unei maşini de vis, bună de savurat la superlativ.
Vezi mai jos şi un video prin care Porsche şi-a făcut lansarea acestui model.
1
2,339

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

