• Patrick Fischer (50 de ani) a fost demis din funcția de selecționer al naționalei Elveției de hochei pe gheață.

  • Antrenorul a dezvăluit că a folosit un certificat fals de vaccinare împotriva COVID-19 pentru a fi prezent la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, de la Beijing, unde echipa s-a clasat pe locul 8.

Într-o declarație făcută luni, tehnicianul elvețian a recunoscut că a comis o „greșeală gravă în această chestiune”, călătorind cu documente false pentru a ocoli restricțiile de călătorie impuse la acea vreme de China.

Patrick Fischer a recunoscut că a folosit un certificat fals de vaccinare împotriva COVID-19

„Îmi pare foarte rău dacă am dezamăgit oamenii cu această situație. Mă aflam într-o criză personală extraordinară pentru că nu voiam să mă vaccinez. În același timp, cu siguranță nu voiam să-mi dezamăgesc echipa la Jocurile Olimpice”, a declarat Fischer, citat de Daily Mail.

Fischer și-a făcut mea culpa după ce postul public elvețian SRF l-a confruntat cu dovezi că autoritățile locale l-au amendat cu aproape 50.000 de dolari pentru că a cumpărat un certificat fals de pe rețelele de socializare.

Pascal Schmitz, editor SRF, a explicat că în urmă cu aproximativ o lună, în timpul documentării pentru un reportaj despre antrenorul echipei naționale, Fischer a vorbit, fără să fie întrebat, despre certificatul falsificat.

La discuție a participat și șeful departamentului de comunicare al Federației Elvețiene de Hochei, potrivit bluewin.ch.

Ca jurnalist, trebuie să te întrebi: ce faci acum cu această informație? O ignori pur și simplu sau îți faci meseria? Noi am optat pentru a doua variantă. Pascal Schmitz, editor SRF

SRF a solicitat ordinul de sancționare de la Parchetul din Lucerna, invocând un interes public superior. L-a primit în urmă cu aproximativ 10 zile.

„Pe această bază, l-am confruntat apoi pe Fischer cu faptele”, a explicat Schmitz. A urmat apoi videoclipul cu declarația lui Fischer, care a stârnit o dezbatere publică, în urma căreia federația a luat măsuri drastice miercuri.

Patrick Fischer, demis!

Fischer, care a preluat naționala Elveției în 2015, ar fi urmat să demisioneze după Campionatul Mondial de luna viitoare, care se va desfășura chiar în Elveția. Nu a mai apucat!

Miercuri, Federația Elvețiană de Hochei a anunțat că antrenorul a fost demis. Îi acordase inițial sprijinul, însă s-a răzgândit ca urmare a presiunii puse de mass-media.

„Cazul este închis din punct de vedere legal, dar a declanşat o dezbatere publică despre valori şi încredere, pe care federaţia o ia foarte în serios.

Din perspectiva de astăzi, evaluarea noastră iniţială, că problema a fost încheiată, a fost prea limitată.

Este vorba despre valori şi respect, care sunt fundamentale pentru hocheiul pe gheaţă elveţian şi pe care Patrick Fischer nu le-a respectat în 2022”, a declarat Urs Kessler, preşedintele federaţiei, conform Reuters.

Locul lui Fischer a fost luat de Jan Cadieux (46 de ani).

3 medalii de argint

a cucerit naționala Elveției sub conducerea lui Patrick Fischer, în 2018, 2024 și 2025

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport