
20 Aprilie 2026, 13:35
Redacţia PiataAuto.md
La începutul acestui an o istorie neobişnuită ieşise la iveală în lumea auto, când youtuber-ul Mat Armstrong a acceptat să încerce repararea unui Bugatti Chiron, deşi maşina părea să aibă defecte grave în urma unui accident, iar şeful Bugatti Rimac, Mate Rimac, i-a declarat public că-i va fi imposibil să facă o asemenea reparaţie de unul singur. Asta după ce service-urile oficiale Bugatti l-au refuzat să-i vândă orice piesă dacă n-o repară în reţeaua Bugatti. Iar o reparaţie la Bugatti ar fi însemnat un proces supervizat de fabrică, la un cost iniţial estimat pe la 1,6 milioane de dolari şi coborât apoi pe la 600.000 dolari. Totuşi, youtuber-ul a putut să facă separarea ultra completă a maşinii în două, ajungând la componenta de lângă cutie care fusese crăpată, a putut suda ulterior acea piesă, şi marea victorie a venit când youtuber-ul a putut asambla maşina înapoi, conectând totul în garaj şi pornind motorul. Atunci mai rămăseseră doar piesele de interior, de caroserie şi un set de radiatoare, pe care Bugatti refuza să i le vândă. Ei bine, de curând Mat Armstrong a demonstrat cum a reuşit să producă şi aceste o mare parte din aceste piese.
Deşi părea că partea cea mai dificilă a trecut, ceea ce rămăsese nu era deloc simplu, pentru că trebuiau puse şi noi piese de caroserie, de interior, şi airbag-uri, ba chiar trebuiau reparate radiatoare şi lonjeroane.
Mat ar fi vrut să înlocuiască lonjeronul, care se fixează cu şuruburi de centrul caroseriei, dar întrucât producătorul nu vrea să-i vândă nici măcar o asemenea piesă, el a găsit o soluţie de a-l repara.
Pentru că declanşarea airbag-urilor a deteriorat componente de tapiţerie de interior, Mat a mers la un atelier de personalizare, car a putut coase o tapiţerie nouă, cu o culoare şi textură mai personalizată, pentru această maşină.
Explicaţiile şefului Bugatti-Rimac despre cât de greu e să se reproducă şi cusăturile exacte de piele, pentru a permite declanşarea airbag-ului şi ruperea pielii în locurile potrivite, au fost folosite drept reper şi noua tapiţerie a trecut exact prin acelaşi proces cu laser, fiind uşor topită în puncte predefinite, pentru a se putea rupe de acolo la nevoie.
Piesele rezultate erau formidabile, iar movul ales, în combinaţie cu alb, se potrivea de minune cu culoarea caroseriei acelui Chiron.
Între timp, reparaţia lonjeronului a derulat cu minuţiozitate, implicând tăieri de metal, încălziri, tăieri de metal nou, sudări, măsurări şi pricepere în a asigura aceeaşi rigiditate iniţială.
Youtuber-ul a decis să caute un airbag de pasager identic cu cel care se declanşase pe maşină. La dezasamblare, se descoperise că airbag-ul de acolo e produs în România şi e compatibil cu airbag-ul similar de pe Audi A3. Şeful Bugatti Rimac spunea că ar fi imposibil să fie acelaşi airbag, dar numărul piesei era identic, şi când a fost comandat unul nou, ceea ce a venit era identic cu airbag-ul vechi.
Radiatoarele au trebuit să fie produse din nou pe baza unora cu schelet şi dimensiuni similare, dar au trebuit să aibă create din nou locurile de conectare a conductelor şi de fixare a lor pe maşină.
Airbag-ul pentru genunchi al şoferului a fost reparat cu inserarea unui airbag nou. Iar airbag-ul din volan s-a dovedit a fi unul identic cu cel folosit pe modelele Aston Martin şi a fost găsit un exemplar la mâna a doua.
După asta, au fost montate şi scaunele şi aproape toate celelalte părţi ale interiorului, iar acest Bugatti se apropia tot mai mult de etapa finală. Pe tetiere compania care a făcut tapiţeria n-a vrut să inscripţioneze logo-ul Bugatti, pentru a nu încălca legi de proprietate intelectuală, iar proprietarul spune că şi-a dori să inscripţioneze acolo expresia Nu se poate face într-un garaj, vociferată de şeful Bugatti Rimac.
A urmat montarea tuturor radiatoarelor şi pregătirea pentru umplerea lor cu circa 40 litri de antigel, cât are nevoie această maşină.
A urmat un test de presiunea pentru radiatoare, pentru a se asigura că nu există nicio scurgere în toate aceste sisteme şi subsisteme.
Dar, din păcate, testul a arătat că unul din radiatoarele produse de la zero avea o scurgere gravă de presiune. Speranţa de a porni acest motor şi a-l aduce la temperatura funcţională s-a spulberat deocamdată, întrucât acel radiator trebuie produs din nou, cu multă muncă de dezasamblare şi reasamblare. Dar asta nu înseamnă că youtuber-ul şi amicii săi cedează. Dacă s-a ajuns până aici, cu perseverenţă se va ajunge şi la final.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
2,306

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

