România e pe cale să mai rateze un obiectiv major, după PNRR. Generalul (r) Virgil Bălăceanu avertizează că suntem pe cale să irosim și programul de reînarmare SAFE. Asta pentru că există tendința de a neglija industria de apărare muribundă a României și de a se merge tot pe importuri.
România nu investește suficient în propriile drone. FOTO: Gettyimages
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
România pare decisă să dea cu piciorul unei noi șanse, după ce a irosit o bună parte din PNRR și nu a știut să profite cu adevărat de fondurile europene. De această dată este vorba de programul de reînarmare SAFE.
Generalul
(r) Virgil Bălăceanu avertizează, într-o analiză pentru „Adevărul”, că România pare să nu fi înțeles că programul de reînarmare SAFE înseamnă o nouă șansă pentru o industrie abandonată de ani de zile, industria de apărare. Deși această industrie ar putea fi revitalizată cu fonduri europene, iar România să redevină producător de armament, autoritățile continuă să ezite. Și ca și cum nu ar fi suficient, noua criza politică pune sub semnul întrebării și puținul care totuși părea că se va face. Fără
industrie militară, fără tehnologie militară și fără reformă
în Apărare, România nu poate decât să se afle în pericol,
avertizează generalul.
„Inclusiv
instabilitatea politică creează vulnerabilități majore din punct
de vedere al apărării, pentru că nu știu dacă problematica
programelor SAFE, extrem, extrem, extrem — am spus-o intenționat de trei ori — de importante
pentru restartarea industriei de apărare românești, va fi
prioritară. Dacă vor fi doar programe
de achiziții de pe piața externă, nu vom ajunge nicăeri”,
avertizează generalul.
Nu ne bazăm pe offset
Problema
este că România nu pune suficient accentul pe ceea ce înseamnă
offset, iar acest lucru face ca programul SAFE să însemne pentru noi mai mult un program de noi importuri. Offset-ul în industria de apărare (Operațiuni
Compensatorii) are ca scop creșterea economiei naționale și
dezvoltarea industriei locale, iar partenerii străini selectați
pentru aceste proiecte se obligă fie să transfere tehnologie, fie
să producă anumite componente direct în România sau chiar ambele.
În fine, mai există și o altă componentă, așa-numitul offset
indirect, atunci când partenerul extern investește în alte
sectoare economice nelegate de contract. În România, din păcate,
este vorba de o componentă prea puțin prezentă, spre deosebire de
țări ca Polonia, care au condiționat acordarea unor contracte de
acest offset.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
„Menționez
SAFE-ul, respectiv programele din SAFE: cele 21 de programe nu au
componentă de offset. Deci, dacă tu nu-ți dezvolți propriile
programe în România sau nu câștigi, cu o poziție destul de
vizibilă ca subcontractor, un contract care să fie multinațional
din afară, atunci nu vom face altceva decât achiziție de
echipamente militare și de muniții, fără a se reflecta în
restartarea industriei de apărare. Pentru că noi nu avem încă o
industrie de apărare, din păcate. Nu răspunde industria de apărare
cerințelor războiului așa cum se poartă în Ucraina, cum se
poartă în Israel, cum se poartă în Orientul Mijlociu, și nu avem
o industrie de apărare care să răspundă cerințelor NATO și nici
cerințelor Uniunii Europene. Vom rămâne, dacă pe fondul
instabilității guvernamentale programele SAFE vor ajunge – și au
ajuns deja – în plan secundar, să facem pur și simplu
achiziții”, explică generalul.
Un
eșec acum înseamnă ani pierduți și fonduri irosite. Totodată,
banii vor trebui restituiți, chiar dacă creditele care vin prin
SAFE au rate mici în general.
„Să
nu uităm că programele SAFE înseamnă un exercițiu financiar în
baza unui împrumut în condiții foarte bune până în 2030. Deci
va trebui să așteptăm noi runde de programe SAFE, sperând că ele
se vor continua, ca să facem ceva pentru industria noastră
națională. Este un pericol pe termen scurt, care vulnerabilizează
România”, punctează generalul Bălăceanu.
Criza politică ne periclitează
În
același timp, o altă vulnerabilizare a României ține de faptul că
această criză politică poate avantaja partidele radicale și
poate aduce pe viitor un regim autoritar și anti-european. În
același timp, România, țară care nu excelează oricum la
capitolul diplomație și nu reușește să devină vizibilă la
nivelul NATO și al UE, riscă să piardă și mai mult din
însemnătate. Summitul B9 din luna mai și summitul NATO de la
Ankara, din vară, ne-ar putea găsi într-o postură deloc de
invidiat, afirmă generalul Virgil Bălăceanu.
„Instabilitatea
politică, revenind la termen scurt și la problemele apărării și
securității, se va reflecta în modul în care organizăm și în
rezultatele summitului B9 din 13 mai. Este un summit istoric, pentru
că la cele nouă state de pe granița de est a NATO și a Uniunii
Europene se vor adăuga și țările nordice. Și nu cred că
lucrurile pot fi tratate cu seriozitate când nu vom avea un guvern
stabil, nu vom avea stabilitate politică în România și nu se iau
decizii fundamentate, bine fundamentate, în condițiile de
instabilitate politică. Pe de altă parte, noi suntem în luna mai.
Vom asista, cel mai probabil, la o criză politică pe următoarele
45 de zile. Și după cele 45, în condițiile în care summitul NATO
de la Ankara din iulie devine un summit foarte important, pentru că
în mod cert va aborda relația transatlantică… Și revenind la
summitul B9: cu cine va purta discuții Marco Rubio când va vizita
România? Cu un ministru de Externe al cărui viitor este incert? Cu
un premier al cărui viitor este incert?”, se întreabă generalul
Bălăceanu.
Problema
cea mai gravă este că România va ajunge la un regim autoritar și
anti-european, care nu va miza prea mult pe NATO, crede generalul
Virgil Bălăceanu.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
„Și
de aici se va schimba fundamental paradigma apărării și
securității a României, care va merge mai mult pe: „pactizăm cu
Federația Rusă, suntem prietenoși cu Federația Rusă, astfel
încât să înlăturăm pericolul unei agresivități”. Uitându-se
că în istoria modernă – o luăm și pe asta în calcul – și
în istoria contemporană, ca să nu mai vorbim de istoria Evului
Mediu, niciun pact și nicio atitudine prietenoasă față de
Imperiul Țarist sau față de URSS nu au fost considerate atuuri. Întotdeauna
ideea de expansiune reprezintă fundamentul existenței Federației
Ruse. Toată istoria Federației Ruse, de la cnezatul de la Novgorod,
cel care a succedat cnezatului de la Kiev, înseamnă o expansiune
continuă. Ori acum, Putin își dorește să realizeze o recuperare
fie și parțială a teritoriilor pierdute și care au fost aduse în
Imperiul Țarist de către Ecaterina a II-a. Vrea să rămână un
gen de Ecaterina a II-a în istoria Federației Ruse. Însă planul
lui nu este numai legat de cuceriri teritoriale propriu-zise, ci și
de extinderea sferei de influență”, mai spune el.
România riscă să devieze de la traseul european
În
opinia sa, România riscă să intre de acum în sfera de influență
a Rusiei. Urmând relația cauză – efect, eșecul coaliției
aflate la guvernare va antrena schimbarea la nivel de vârf, iar noua
conducere a României va abdica cel mai probabil de la politica
actuală și va prefera o apropiere de Moscova.
„În
mod cert, dacă vorbim de o schimbare de regim politic, atunci cu
atât mai mult nu vom avea proiecte de consolidare a posturii de
apărare și descurajare la Marea Neagră. Pentru că aceste proiecte
dezavantajează Federația Rusă, iar aceste regimuri autoritare, dar
prietenoase cu Federația Rusă vor pleda ca interesele militare ale
Moscovei să devină interese care, în definitiv, să ducă la un
control din punct de vedere al Mării Negre sau la o înțelegere
între Federația Rusă și Turcia cu privire la acest control,
celelalte state riverane auto-excluzându-se. Lucrurile se vor
complica din punctul acesta de vedere, mai ales că noi avem
categoria de forțe cea mai rămasă în urmă tocmai categoria de
forțe destinată pentru postura de apărare și descurajare în zona
cea mai instabilă politic a Mării Negre, ca să nu luăm în
considerare și resursele energetice pe care nu știm cum le vom
apăra în condițiile unui război hibrid al Federației Ruse”,
explică generalul Virgil Bălăceanu.
Astfel,
România riscă pe viitor ca pentru o perioadă de două sau chiar
trei decenii să „rătăcească” și să intre în sfera de
influență a Rusiei.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
„Mai
prost de atât nu se poate, pentru că împinge România în
următorii, să zicem, 20-25 de ani, evident în sfera euroasiatică.
Va fi într-o zonă în care România a fost o bună perioadă de
timp. Va fi desprinsă de zona euroatlantică și se va întrepta
spre cea euroasiatică. Pentru bulgari și pentru sârbi nu e chiar
așa o problemă, pentru noi e însă una uriașă. Rușii și cu
sârbii și bulgarii, ținând seama de rădăcinile lor, nu vor avea
probleme să se regăsească într-o lume slavă. Însă pentru
România, chiar cu rădăcinile sale de civilizație occidentală,
pornind de la Imperiul Roman încoace, dincolo de vitregiile istoriei
din perioada nouă și din Evul Mediu, mi se pare dezastruos să
ajungă în spațiul economic, politic și cultural euroasiatic”,
își încheie avertismentul generalul Virgil Bălăceanu.