O femeie de aproximativ 55 de ani a ajuns în stare critică la Spitalul Județean Buzău, joi seară, după ce a căzut dintr-o barcă pe canalul energetic de la Cândești și a rămas în apă mai bine de 15 minute. Paramedicii SMURD au reușit să resusciteze după manevre prelungite de resuscitare.

Incidentele de acest gen sunt frecvente. FOTO ISU Vâlcea

Incidentele de acest gen sunt frecvente. FOTO ISU Vâlcea

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Femeia, originară din comuna Pârscov, se afla la plimbare cu soțul ei, relatează Reporter Buzoia.  La un moment dat, s-ar fi aplecat după o sticlă, s-a dezechilibrat și a căzut în canal.

Soțul a sărit imediat în apă pentru și a încercat să o saleze, însă nu a reușit să o aducă la mal. Epuizat, bărbatul a reuși să înoate si să iasă din apă, apoi a sunat la 112.

Pompierii au ajuns la fața locului în aproximativ 15 minute. Femeia fusese deja scoasă din apă de persoane aflate în zonă, dar se afla în stop cardio-respirator.

Paramedicii SAJ și SMURD au început imediat resuscitarea, utilizând inclusiv un dispozitiv automat aflat pe ambulanța SMURD.

După aproape o jumătate de oră de manevre, femeia a răspuns resuscitării și a prezentat semne vitale. 

„După aproximativ 30 de minute de manevre, pacienta a răspuns resuscitării, prezentând semne vitale, moment în care ambulanța SAJ a început transportul către Spitalul Județean”, a precizat ISU Buzău.

Victima nu este conștientă, însă are funcții vitale stabile.

Soțul femeii, în vârstă de 60 de ani, aflat în stare de șoc hipotermic, a fost transportat la spital de echipajul SMURD.

ISU Buzău confirmă intervenția și precizează că ambele persoane au fost recuperate din apă în ultimul moment.

Astfel de accidente cu barca sunt frecvente. De multe ori, printre victime se numără și copii.