Analistul economic Adrian Negrescu consideră că statul român ar putea obține rapid resurse bugetare importante prin vânzarea unor pachete din companiile de stat folosind mecanismul ABB (Accelerated Bookbuilding), pe care îl descrie ca o soluție de finanțare rapidă și de atragere a investitorilor instituționali.
Într-o postare publicată vineri, 24 aprilie, acesta susține că metoda ar putea genera anual între 2 și 3 miliarde de euro și ar reduce presiunea pe împrumuturile publice.
Finanțare rapidă și presiune mai mică pe buget
Adrian Negrescu arată că statul ar putea beneficia simultan de lichidități imediate și de o schimbare în structura acționariatului companiilor de stat, dacă ar apela la această metodă.
El afirmă că „vânzarea prin intermediul ABB (Accelerated Bookbuilding) poate aduce statului român 2-3 miliarde de euro în fiecare an”, explicând că „statul român are toate șansele să împuște doi iepuri deodată și asta foarte rapid dacă apelează la ABB pentru a vinde o parte din activele statului”.
În viziunea sa, principalul avantaj este accesul rapid la capital: „va face rost de bani (2-3 mld.euro) foarte repede și în acest fel va avea cu ce să își acopere găurile din buget”, spune analistul, adăugând că acest lucru ar putea „reduce și volumul împrumuturilor pe care ar trebui să le facă la dobânzi foarte mari pentru a avea cu ce să plătească pensii, salarii și celelalte cheltuieli ale statului”.
Pe lângă componenta financiară, Negrescu subliniază și efectul asupra guvernanței corporative, arătând că prin ABB „va atrage în companiile de stat investitori instituționali (fondurile de pensii, băncile de investiții și hedge fund-urile) care vor ridica gradul de expertiză, de transparență a acestor companii”.
El atrage însă atenția că rezultatul depinde de tipul investitorilor implicați, afirmând că „depinde, bineînțeles, cui va vinde aceste acțiuni”, întrucât unii ar putea contribui la dezvoltarea companiilor, în timp ce alții ar urmări doar câștiguri speculative.
Cum funcționează ABB și ce impact are pe piață
Analistul economic explică faptul că ABB este un mecanism de vânzare accelerată a unor pachete mari de acțiuni, destinat în principal investitorilor instituționali, și diferit de ofertele publice clasice prin viteza de execuție.
El descrie procesul ca fiind unul extrem de rapid, arătând că „în esență, este metoda prin care pachete semnificative de acțiuni își schimbă proprietarul într-un interval record”, iar „de cele mai multe ori, totul se întâmplă în doar câteva ore”.
Negrescu subliniază contrastul cu ofertele tradiționale, precizând că „spre deosebire de ofertele publice clasice care necesită campanii de promovare lungi și epuizante (2-3 ani), un ABB este ca un sprint financiar”.
În ceea ce privește prețul, acesta arată că elementul central al tranzacției este stabilirea rapidă a valorii de piață, de regulă cu discount: „tranzacția se realizează aproape întotdeauna la un discount față de prețul de închidere al pieței”.
El explică și rolul intermediarilor, menționând că „băncile de investiții de top colectează ofertele pe parcursul nopții pentru a stabili pragul final de preț care să asigure succesul operațiunii”.
Referindu-se la experiența locală, Negrescu arată că metoda a fost deja testată în România: „în România, metoda ABB a fost validată în repetate rânduri de Fondul Proprietatea, care a utilizat acest instrument pentru a vinde pachete de acțiuni la companii strategice precum OMV Petrom sau Nuclearelectrica”.
Beneficii, riscuri și rolul statului în economie
Analistul economic consideră că principalul avantaj al ABB este eficiența, explicând că „adoptarea acestei metode permite obținerea de capital imediat fără a expune statul la fluctuațiile pieței pe parcursul unei perioade lungi de subscriere”.
În același timp, el atrage atenția că există și riscuri semnificative. Unul dintre acestea este legat de preț, întrucât „principalul risc pentru o companie de stat este acceptarea unui discount prea mare, ceea ce înseamnă că statul încasează mai puțini bani pe acțiune decât ar fi putut obține printr-o licitație extinsă”.
Un alt risc menționat este cel al diluării participației statului în cazul emiterii de acțiuni noi.
Negrescu mai notează și efectele de piață pe termen scurt, explicând că „a doua zi după un ABB, acțiunile companiei respective tind să scadă pentru a se alinia cu prețul la care au cumpărat marii investitori instituționali”.
Dincolo de aspectele tehnice, el susține că dezbaterea publică este adesea distorsionată, afirmând că ABB „nu este o combinație, un furt legal al banului public așa cum auzim de la unii politicieni populiști, ci un instrument esențial de management al capitalului”.
În viziunea sa, România ar trebui să folosească mai des astfel de mecanisme, într-o strategie mai amplă de listare a companiilor de stat. El afirmă că statul ar putea astfel „să adune la buget 3-5 miliarde de euro” anual, atrăgând capital privat și crescând eficiența companiilor.
Negrescu respinge ideea pierderii dividendelor, considerând-o o interpretare greșită, și susține că „rolul statului nu este de a administra afaceri, ci de a crea condițiile care acestea, cu ajutorul investitorilor privați, să crească”.
În același sens, el afirmă că „ideea că statul român va pierde niște dividende ține de habarnismul economic pe care, din păcate, prea mulți politicieni îl afirmă cu o seninătate dezarmantă”.
În final, analistul economic consideră că deschiderea către capital privat nu reprezintă o pierdere de suveranitate economică, ci o formă de modernizare, subliniind că „asta nu înseamnă că ne vindem țara, ci că deschidem România economică către investitorii aflați în căutarea de oportunități”.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent