• Răzvan Lucescu, alt meci de trofeu cu PAOK, sâmbătă, împotriva lui OFI Creta.

  • Vineri, la conferință, a amintit de Il Luce repetând ce a spus marele antrenor, stins din viață pe 7 aprilie, la 80 de ani.

Mircea Lucescu s-a stins, dar viața lui Răzvan continuă. Cariera lui, la fel.

La 57 de ani, antrenorul e în fața altui meci important cu PAOK Salonic, finala Cupei Greciei: sâmbătă, la Volos, împotriva lui OFI Creta.

Ar fi un trofeu dăruit de el clubului la cinci zile după ce alb-negrii au sărbătorit centenarul.

Răzvan Lucescu: „Un uragan a trecut peste noi, prin sufletele noastre”

Vineri, la conferința de presă, a amintit de Il Luce repetându-i cuvintele spuse când marele antrenor era selecționerul naționalei.

„E o finală specială, dar pentru mine fiecare meci e special. Sunt făcut să câștig și, dacă nu reușesc, sunt mort”, a afirmat Răzvan.

A continuat tragic, referindu-se și la dramele trăit de „vulturi” în acest an. Fanii care au murit la Timișoara în drum spre Lyon, tatăl său, fratele proprietarului Ivan Savvidis…

„Un uragan a trecut peste noi, prin sufletele noastre. Tot ce s-a întâmplat în acest sezon a fost ca și cum am fi egalat toți cei 100 de ani ai istoriei lui PAOK”, a declarat el.

Lucescu a continuat: „Am avut un program dificil în Cupă, meciuri mari în Europa, derbyurile. Accidentări, situații nebunești și momente frumoase.

Povestea cu suporterii înainte de Lyon, apoi tatăl meu, fratele domnului Savvidis”.

Lucescu: „Suntem pregătiți să reacționăm din nou într-o situație atât de dificilă”

Cum vede jocul? „Suntem aici în fața voastră, în finală, cu trofeul pe masă. Suntem pregătiți să înfruntăm meciul, să luptăm, să reacționăm din nou într-o situație atât de dificilă”.

Nu jucăm doar pentru noi, ci pentru fanii noștri care ne urmează, cred în noi. Suntem toți uniți pentru un trofeu foarte important. Avem o motivație puternică să cucerim cupa Răzvan Lucescu, antrenor PAOK

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport