Viitorul prim-ministru al Ungariei, Péter Magyar, s-a oferit marți să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a „deschide un nou capitol în relațiile bilaterale” și a aborda o dispută de lungă durată privind drepturile etnicilor maghiari din Ucraina, scrie Euronews.
Relațiile dintre cele două țări vecine au atins punctul cel mai jos înaintea alegerilor din 12 aprilie din Ungaria, în urma cărora Magyar l-a învins pe premierul naționalist Viktor Orbán.
– articolul continuă mai jos –
Orbán, care a fost înlăturat după 16 ani la putere, a folosit în repetate rânduri dreptul de veto al țării din Europa Centrală pentru a bloca asistența financiară acordată Ucrainei și pentru a împiedica aderarea acesteia la UE.
„Inițiez o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru începutul lunii iunie, simbolic la Berehove, care are o majoritate maghiară”, a declarat Magyar într-o postare pe rețelele de socializare după ce s-a întâlnit cu primarul orașului ucrainean la Budapesta.
„Scopul întâlnirii este de a contribui la îmbunătățirea situației maghiarilor din Transcarpatia și de a le permite să rămână în patria lor”, a adăugat el.
Regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei găzduiește o comunitate etnică maghiară numeroasă.
Relațiile dintre Ucraina și Ungaria s-au deteriorat în 2017, când Kievul a adoptat o lege care impunea limba ucraineană ca limbă principală în învățământul secundar.
Ungaria a afirmat că legea a privat de drepturi zeci de mii de etnici maghiari, care trăiesc în mare parte în regiunea Transcarpatia, cea mai vestică regiune a Ucrainei, care a făcut parte din fostul Regat al Ungariei până la sfârșitul Primului Război Mondial.
„A sosit momentul ca Ucraina sa elimine restrictiile legale care sunt in vigoare de mai bine de un deceniu si ca maghiarii din Transcarpatia sa-si recastige toate drepturile culturale, lingvistice, administrative și de învățământ superior, astfel încât să poată deveni din nou cetățeni egali și respectați ai Ucrainei”, a declarat Magyar.
„Dacă reușim să rezolvăm aceste probleme, putem deschide cu siguranță un nou capitol în relațiile bilaterale ucraineano-ungare”, a adaugat el.
La începutul lunii aprilie, Zelensko s-a deplasat în regiunea de vest și s-a întâlnit cu reprezentanții comunității maghiare de acolo, mulțumindu-le pentru „reziliența de care au dat dovadă pe parcursul acestei ierni dificile și pentru sprijinul acordat frontului”.
„Vă mulțumesc pentru serviciul vostru”, a spus el într-o postare pe X.
Deblocarea unei sume cruciale de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina
La sfârșitul săptămânii trecute, Uniunea Europeană a aprobat definitiv un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, după ce Ungaria și-a ridicat veto-ul, punând capăt unui impas de două luni cauzat de veto-ul maghiar condus de Orbán.
Progresul a survenit la două zile după ce Zelenski a anunțat că conducta Drujba, care transportă petrol rusesc ieftin către Ungaria și Slovacia, a fost reparată și își poate relua activitatea.
Întreruperea fluxurilor de petrol prin Drujba a stat la baza deciziei lui Orbán de a-și exercita dreptul de veto asupra împrumutului în februarie. Blocajul de ultim moment i-a indignat pe ceilalți lideri ai UE, care l-au condamnat vehement ca fiind o încercare „inacceptabilă” de „șantaj”.
Magyar, considerat un succesor mai moderat al lui Orbán, a declarat că dorește o resetare a relațiilor cu Bruxelles și că va evalua aderarea la zona euro.
El este, de asemenea, perceput ca fiind mai puțin ostil față de Ucraina, afirmând că dorește ca Ungaria să aibă relații prietenoase cu toți vecinii săi.
El a subliniat, de asemenea, că Ucraina nu poate fi obligată să accepte un acord de pace care să îi impună cedarea unor teritorii.
„Nicio altă țară nu are dreptul să spună că ar trebui să renunți la un teritoriu sau altul. Oricine spune așa ceva este el însuși un trădător”, a declarat Magyar.
El a mai spus însă că aderarea Ucrainei la UE „în următorii zece ani” nu ar fi realistă și se opune oricărui proces accelerat de aderare a țării la blocul comunitar.