Invitat la
Interviurile „Adevărul”, Victor Ponta a criticat strategia PSD, care şi-a „personificat”
nemulţumirile în premierul Ilie Bolojan, când adevărata problemă a partidului e
că a ajuns, după câștigarea alegerilor, „a patra roată la căruță”, într-o
coaliţie în care influenţa USR a crescut semnificativ.

Fostul premier
Victor Ponta consideră că nemulțumirile din interiorul PSD nu ar trebui
îndreptate exclusiv împotriva premierului Ilie Bolojan, ci împotriva felului în
care partidul și-a gestionat poziția politică după alegeri.

Invitat în cadrul
emisiunii Interviurile „Adevărul”, Victor Ponta a punctat faptul că
social-democrații au ajuns într-o situație paradoxală: deși au terminat pe
primul loc în alegeri, au ajuns să joace un rol marginal în actuala guvernare
şi să-şi piardă relevanţa pe scena politică.

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Eu nu cred că Bolojan, ca persoană, e marea problemă”

Potrivit fostului
premier, atacurile concentrate ale PSD asupra premierului Ilie Bolojan sunt
greșite, deoarece problema nu este una de ordin personal, ci una care ține de
influența politică pierdută de PSD în interiorul coaliției, lucru pe care
social-democraţii ar trebui să-l recunoască în mod sincer.

„Eu nu cred că Bolojan, ca persoană, e marea problemă.
Omul cu care nu poți, do’mne, să stai la masă… Ba poți să stai la masă. Cred
că PSD ar fi trebuit să fie corect şi să spună: «Domnule, noi, PSD-ul, partidul
numărul unu, am ajuns a patra roată la căruța guvernamentală»”, a subliniat Ponta.

Fostul premier a
afirmat că, în loc să „personifice” conflictul politic, PSD ar fi trebuit să
explice deschis şi sincer de ce nu mai poate rămâne în actuala formulă
guvernamentală și care sunt motivele politice reale din spatele unei eventuale
retrageri.

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Ar fi trebuit să spună direct: «Nu putem rămâne într-un
guvern în care conduc useriștii și ne atacă constant»”, a explicat acesta, referindu-se la relația tensionată
dintre PSD și USR.

Nimeni nu ştie ce
va urmă după moţiune

Victor Ponta a
susținut că diferențele personale dintre liderii politici nu ar trebui să
blocheze funcționarea statului și a amintit, în acest sens, de perioadele în
care a condus Guvernul în ciuda conflictelor pe care le-a avut cu foștii
președinți Traian Băsescu și Klaus Iohannis.

Ruptură totală între Sorin Grindeanu şi Ilie Bolijan. FOTO: webp

Ruptură totală între Sorin Grindeanu şi Ilie Bolijan. FOTO: webp

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În opinia sa,
România a traversat atunci ani buni din punct de vedere economic și politic,
tocmai pentru că rivalitățile personale nu au fost lăsate să afecteze complet
actul de guvernare.

În același timp,
fostul premier a criticat modul în care PSD gestionează actuala criză politică
și a spus că nu ar trebui să susțină o moțiune de cenzură fără să prezinte clar
ce urmează după.

De asemenea, el
consideră că PSD ar fi trebuit să își asume fără ezitare direcția politică pe
care vrea să o urmeze, inclusiv în privința unei posibile colaborări cu AUR.

„Am înțeles că depuneți moțiune, că ieșiți de la
guvernare. Eu am fost de părere să iasă de la guvernare, că n-aveau de ce să
intre, dar mă rog, până la urmă ajung tot la vorba mea. Sunt de părere că trebuie
să vă aliați cu AUR. Dar sunt și de părere că trebuie să spuneți ce urmează”, a spus fostul premier.