28 Aprilie 2026, 23:01
Redacţia PiataAuto.md

De mai mulţi ani spunem că industria maritimă face paşi gigantici în a dezvolta motoare navale cu propulsie lipsită de emisiile imense de CO2 şi sufluri, specifice combustiei de diesel marin. Şi menţionăm adeseori că hidrogenul a fost relativ repede descalificat din acest rol din cauza volumelor mari de stocare şi necesităţilor energofage de a-l menţine la temperaturi criogenice, însă amoniacul, metanolul şi etanolul au rămas soluţii viabile, care sunt dezvoltate, cu motoare navale create şi trecute în ultimii prin teste intense. Ei bine, şi iată că s-a ajuns şi la momentul în care prima navă din lume, echipată cu un motor naval în doi timpi, care funcţiona cu combustie de amoniac, a fost inaugurată. Inaugurarea a avut loc în Coreea de Sud, la un şantier naval al celor de la HD Hyundai, însă motorul e unul de origine elveţiană, de la WinGD, iar comanditarul navei e o companie belgiană, Exmar.

Prima navă cu propulsie pe amoniac are numele de „Antwerpen”, fiind numită după oraşul port din Belgia. Iar ea a fost inaugurată la pachet cu cea de-a doua navă identică, numit㠄Arlon”, cele două nave fiind parte dintr-o comandă de patru nave, construite de HD Hyundai pentru cei de la Emxar.

Navele măsoară câte 190 metri lungime, 30,4 metri lăţime şi 18,8 metri înălţime şi sunt rezultatul unei munci comune dintre Exmar şi HD Hyundai, prin care primii, cu experienţă enormă în industria maritimă, şi-au enunţat solicitările tehnice, iar sud-coreenii au fost cei care au transpus aceste solicitări în proiecte tehnice. Totuşi, cei de la Exmar au avut ideea de a spori uşor lăţimea şi lungimea cu 10 metri, pentru a face loc pentru mai mult volum util cargo.

Navele au fost proiectate ca transportatoare de combustibil lichefiat, având câte 3 rezervoare imense, ce totalizează 46.000 de metri cubi de volum. Rezervoarele pot stoca gaz petrolier lichefiat — renumitul GPL — sau amoniac, astfel încât nava să poată servi şi în rol de transportator al aceluiaşi combustibil pe care-l va folosi în propulsie.

Amoniacul poate fi transportat mult mai uşor decât hidrogenul în asemenea rezervoare, ultimul având nevoie de -253 grade Celsius pentru a rămâne în formă lichidă, în timp ce amoniacul poate fi păstrat lichid la presiune normală la -33 grade Celsius, sau presiune de până la 8 bari şi temperaturi mai mari, ambiante. Şi în formă lichidă densitatea energetică e de 1,7 ori mai mare decât la hidrogen, raportată la volum. Asta face mult mai practică şi stocarea amoniacului în propriile rezervoare ale navei pentru propulsie, şi stocarea lui pentru transportare.

Ei bine, motorul cu amoniac cu care au fost echipate aceste prime două nave e unul în doi timpi, cu 6 cilindri în linie, din seria X-DF-A a companiei elveţiene WinGD. Mult timp exista o concurenţă galopantă între WinGD şi MAN Energy Solutions, doi producători de top de motoare navale în doi timpi, vizavi de întâietatea plasării primului motor cu amoniac pe o navă construită şi lansată, iar cei de la WinGD au fost mai rapizi până la urmă în a-l proiecta, testa şi certifica.

În luna iulie a anului trecut devenise oarecum clar că WinGD e pe cale să învingă această cursă concurenţială, când elveţienii au anunţat că au livrat primul motor cu amoniac la şantierul naval din Ulsan, Coreea de Sud, şi l-au instalat la bordul navei, printr-o operaţiune complexă.

Şi asta pentru că, deşi motorul are doar 6 cilindri în linie, similar arhitecturii unor motoare de maşini la prima vedere, acesta e uriaş, de fapt, având 6.295 mm lungime, iar cu tot cu periferice ajunge la 8 metri, în timp ce înălţimea ajunge la 10,67 metri, aproape cât un bloc cu 4 etaje.

Fiecare cilindru are un alezaj de 52 cm, dar cursa pistonului e de aproape 2,32 metri, deci asta e distanţa uriaşă pe care culisează pistoanele la fiecare evenimente de combustie. Cu o asemenea cursă lungă, e firesc că acest motor nu operează la turaţii mari, mai ales că e unul în doi timpi, unde fiecare turaţie a arborelui cotit înseamnă un eveniment de combustie pentru fiecare cilindru. Motorul are două turaţi prestabilite de lucru — 105 rpm, moment în care produce 14.765 CP, sau 79 rpm, atunci când produce 11.095 CP. La 79 turaţii per minut, motorul face doar 1,3 turaţii per secundă a arborelui său cotit, iar într-o secundă se aud mai puţin de 8 evenimente de combustie. De fapt, culisarea unui cilindru în jos şi în sus are loc destul de lent, în tocmai 0,77 secunde, deci dacă motorul ar fi transparent, toată această culisare ar putea fi observată cu ochiul liber.

Marele avantaj al operării cu amoniac pentru nave vine din faptul că acest combustibil poate fi produs sintetic, iar amoniacul, NH3, neavând un atom de carbon în el, nu generează CO2 la combustie, ci doar apă H20 şi azot. Desigur, e foarte important ca această combustie să fie completă şi să nu admită emanarea amoniacului în atmosferă. Elveţienii mai atenţionau anterior că există şi mici emisii de N2O ca efect secundar, acest gaz fiind cunoscut ca gaz ilariant, dar cifrele sunt minore.

Consumul de ulei e mai mare la motoarele cu amoniac din cauza lipsei absolute de lubrifianţi în carburant, iar această combustie parţială de ulei generează emisii adiţionale. Totuşi, în luna ianuarie noul motor a fost certificat şi omologat de autorităţi direct la şantier, fiind calificat drept inofensiv în emisii. Iar nava are multipli senzori şi sisteme de siguranţă menite să evite scurgerile de amoniac la bord sau în atmosferă.

La evenimentul de lansare a navelor din Coreea de Sud au venit reprezentanţii familiei Saverys, deţinătoare a companiei Exmar şi totodată una din cele mai avute familii din Belgia, cu afaceri în domeniul naval încă de dinainte de anul 1850. Aceştia gestionează afacerile din generaţie în generaţie iar în ultimele decenii s-au mândrit întotdeauna prin capacitatea de a inova şi a se adapta noilor tehnologii. Şi iată că acum s-au făcut din nou remarcaţi prin primele nave din lume cu propulsie pe bază de amoniac.

1

15,101

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT