Mihaela Rădulescu a lansat un atac direct la adresa familiei lui Felix Baumgartner, la câteva luni după moartea austriacului. Ea a susținut că a fost tratată nedrept în urma decesului acestuia.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, vedeta a simțit nevoia să își spună punctul de vedere și să clarifice imaginea creată în jurul ei, după o perioadă pe care o descrie drept extrem de dificilă.

Mihaela a dezvăluit anterior că, după moartea lui Felix Baumgartner, nu i s-a permis timp de opt luni să revină în locuințele pe care le împărțea cu acesta în Elveția, nici măcar pentru a-și recupera lucrurile personale sau pentru a avea grijă de animalele lor.

Citește și: Mihaela Rădulescu, după opt luni de tăcere: „A fost cel mai întunecat moment din viața mea”

Mai mult, aceasta a susținut că a fost nevoită să demonstreze proprietatea fiecărui obiect personal și că lucrurile i-au fost tratate „ca niște gunoaie”. Deși situația ar fi putut escalada în instanță, Mihaela Rădulescu a declarat că nu a intentat niciun proces împotriva familiei.

Acum, ea a ales să răspundă criticilor printr-o listă detaliată a realizărilor sale din ultimii 11 ani, subliniind că succesul său nu are nicio legătură cu averea fostului partener. 

„Sunt o fată din România care muncește din greu”, a transmis vedeta, amintind de numeroasele proiecte în care a fost implicată: emisiuni TV, campanii, evenimente internaționale și activități caritabile.

Citește și: Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”

Printre realizările menționate se numără participarea ca jurat la emisiuni de succes, prezentarea unor show-uri importante, apariții pe coperțile unor reviste celebre și implicarea în proiecte internaționale din Monaco și alte țări.

Mihaela Rădulescu a vorbit și despre relația cu Felix Baumgartner, descriind-o ca fiind una intensă și plină de susținere reciprocă. Vedeta a subliniat că a făcut eforturi constante pentru a îmbina cariera cu viața personală, călătorind în întreaga lume pentru a-i fi alături.

„Nimeni nu m-a susținut mai mult decât el”, a mărturisit aceasta.

În final, Mihaela Rădulescu a transmis un mesaj puternic femeilor, încurajându-le să nu renunțe la propriile visuri, indiferent de circumstanțe. „Asta sunt eu. Fabricată în România. Și mândră!”, a scris ea.

Mihaela Rădulescu/ Foto: Facebook

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM