
29 Aprilie 2026, 15:06
Redacţia PiataAuto.md
Chinezii de la CATL, în rolul lor de cel mai mare producător de baterii din lume, nu vor să aleagă doar o singură compoziţie chimică pentru bateriile pe care le produc acum şi de dezvoltă pe viitor, ci au o strategie de a dezvolta multiple compoziţii dezvoltându-le pe toate şi completând cu ele portofoliul lor de tehnologii. Astfel, acum câteva zile, după evenimentul CATL Tech Day 2026, scriam că cei de la CATL au lansat o nouă baterie LFP cu timpi record de încărcare, care spulberă până şi parametrii bateriilor cu stare solidă. Tot atunci CATL a lansat şi o nouă baterie litiu-ion, cu densitate energetică superbă în forma sa standard, dar şi o baterie derivată cu compoziţie mai are de nichel în catod şi cu electrolit semisolid, cu care au reuşit să atingă o densitate energetică şi mai mare. Ei bine, pe lângă asta, CATL tatonează de câţiva ani terenul bateriilor sodiu-ion, despre care a tot spus că ar fi cele mai accesibile din lume, datorită compoziţiei lor simple, din materiale larg disponibile precum sarea. Acum inginerul şef CATL, Wu Kai, a dezvăluit dificultăţile de a produce la scară mare noua baterie sodiu-ion, anunţând cea mai mare comandă din istorie.
Încă acum un an, în aprilie 2025, cei de la CATL anunţau o serie de baterii noi care erau la pe ultima sută de metri înainte de producţia de serie, iar printre ele era menţionată şi o baterie nouă sodiu-ion, care ar fi capabilă să asigure 500 km autonomie, ar avea o durată de viaţă enormă de 10.000 cicluri, ar fi foarte ieftină în producţie şi ar fi aproape imună la temperaturi joase. Bateriile sodiu-ion sunt relativ cunoscute în lume, considerate printre cele mai sigure şi longevive, dar densitatea lor energetică era considerată prea mică pentru a fi viabilă pentru maşinile electrice. Astfel, bateriile litiu-ion au ajuns să fie folosite mai ales în centrale mari de reţea, unde greutatea lor nu e atât de critică. Însă cei de la CATL declaraseră că au reuşit să aducă această tehnologie până la o densitate de 175 Wh/kg, ceea ce face aceste baterii utilizabile în mod viabil şi pe maşini.
În luna august 2025, CATL a plasat în producţia pilot această baterie sodiu-ion. anunţând şi o temperatură de operare cuprinsă între -40°C şi +70°C, cu păstrarea a 90% din puterea maximă de încărcare la -40°C. Tot atunci chinezii anunţau şi un fapt uluitor, că noua baterie ar avea un cost de producţie de doar 10% din cel al unei baterii litiu-ion, datorită abundenţei de sodiu şi lipsei necesităţii de litiu, cobalt, nichel sau mangan. Şi asta pentru că bateriile sodiu-ion nu folosesc niciuna din aceste substanţe.
În ianuarie 2026, cei de la CATL au anunţat că trec de la producţia pilot în serie mică la primele teste de producţie la scară mare, cu multiple calibrări, pentru a putea ajunge la producţie în ritm constant de serie mare. Bateria era anunţată iniţial ca fiind destinată mai ales camioanelor şi furgonetelor, care operează în regiuni cu climă rece, fiind menţionate şi câteva mărimi standard.
Dar în scurt timp, în luna februarie, cei de la CATL, împreună cu Changan, au lansat primul automobil din lume cu baterie sodiu-ion — Changan Nevo A06. Acesta reconfirma parametrii bateriei de încărcare la -40 grade Celsius, dar menţiona că bateria şi maşina rămân operaţionale până la -50 grade Celsius.
Ei bine, acum inginerul şef de la CATL, Wu Kai, a dezvăluit provocări puţin ştiute în calea plasării în producţia la scară mare a acestor baterii, declarând că echipa sa le-a rezolvat pe toate şi poate spune cu siguranţă pe lângă producţia în partide mici, pe care o realizează acum, începând din toamnă CATL va produce la scară mare noile baterii sodiu-ion Naxtra.
Acesta a dezvăluit, spre exemplu, că acest tip de baterii e mai sensibil decât altele la umiditatea conţinută în mediu din jur şi poate absoarbe extrem de repede cele mai mici urme de umiditate existente. Ceea ce poate părea aer normal în condiţii obişnuite e un mediu ostil pentru aceste baterii în etapa producţiei lor, care le afectează apoi grav durata de viaţă. Asta a făcut ca cei de la CATL să asigure o concentraţie de doar 200 ppm în mediul în care are loc producţia elementelor cheie ale bateriei, până la etanşarea ei, ceea ce corespunde cu o umiditate de doar 0,02%.
În bateriile litiu-ion nu e folosit grafitul ca material de stocare, ci carbonul solid, din cauza că ionii de natriu, care migrează între electrozi, sunt mai mari decât cei de litiu, şi au nevoie de o structură cu pori mai mari. Iar în producţia de serie mare, acest material tinde să formeze gaz în structura sa internă, care naşte inconsistenţe de structură şi creează zone problematice. Aici excluderea umidităţii a fost de asemenea o soluţie, pe lângă perfecţionarea tehnicii de pulverizare uniformă a catodului în condiţii de mediu controlat.
Din cauza compoziţiei chimice şi modului de interacţionare în timp, bateriile sodiu-ion nu pot folosit cupru în rolul foliei colectoare de curent, ci trebuie să folosească aluminiul. Aluminiul e mai ieftin, dar creează provocări în a-şi menţine conductivitatea cu carbonul solid poros. Pentru a exclude acest efect ce ar face bateriile nefuncţionale, mai ales în condiţii de vibraţii pe maşini, chinezii au aplicat un strat protector adiţional pe aluminiu, care i-a asigura adeziunea excelentă cu carbonul solid.
De asemenea, în bateriile sodiu-ion anodul e format dinamic în primele cicluri de încărcare, iar devierile acestor cicluri pot cauza consistenţe neuniforme cu slăbirea performanţei bateriei. Ei de la CATL au făcut din nou inginerie genetică, cum spun ei, proiectând electrolitul, foliile separatoare şi forma structurii aşa încât primele încărcări să genereze exact consistenţa dorită, fără spaţiu de devieri. Acest factor era crucial, întrucât de consistenţa obţinută depinde dacă acea baterie va reuşi să atingă puterea de încărcare dorită şi capacitata de stocare. Iar CATL spune că acum a ajuns la calibrarea perfectă în producţia de scară mare şi poate garanta performanţele promise pentru aceste baterii produse în număr mare.
Şi, în timp ce Wu Kai promite startul producţiei continue la scară mare în trimestrul IV din 2026, amintind că aceste baterii sodiu-ion sunt potrivite nu neapărat tuturor maşinilor, ci celor mai ieftine şi practice sau celor din regiuni cu climă rece, CATL a şi anunţat deja că a primit cea mai mare comandă de baterii din istorie, de 60 GWh, plasată pentru exact acest tip de baterii.
Nimeni în lume n-a comandat vreodată 60 GWh de baterii printr-un singur contract, iar o asemenea cifră e mai mare decât toate bateriile Tesla Megapack produse în 2025, care însumau 46,7 GWh. Fireşte, noua comandă cu un volum atât de mare vine tot pentru centrale de reţea, iar aceste baterii, prin capacitatea lor de la opera la -40 sau -50 grade Celsius, devin excepţional de atractive şi pentru aceste centrale.
Cei care au comandat cele 60 GWh de baterii sodiu ion sunt HyperStrong, o companie chinezească specializată în centrale mari de reţea. Acordul oficial între CATL şi HyperStrong a fost încheiat la 27 aprilie, iar livrările vor demara la începutul anului viitor.
Chiar şi pentru CATL, cel mai mare producător de baterii din lume, cifra de 60 GWh reprezintă o valoare imensă, or, în 2025 cei de la CATL au avut vânzări totale de baterii de reţea cifrate la 121 GWh, deci cei 60 GWh reprezintă jumătate de producţia anuală de până acum, livrată printr-un singur contract.
Inginerii CATL spun clar că tehnologia sodiu-ion se va face remarcată de abia de aici încolo, şi va doina domeniul BESS al centralelor de reţea, iar în lumea auto va ocupa nişa vehiculelor comerciale mai practice, de flotă, a maşinilor mai ieftine şi mai compacte, şi a celor concepute pentru zone cu climă foarte rece, fiind una complementară pentru tehnologiile litiu-ion NMC şi LFP. Ceea ce spune Wu Kai acum reconfirmă şi afirmaţiile profesorului Ni Jun, colegul său de a CATL, care spunea acum o lună să marele salt tehnologic va veni de la bateriile sodiu-ion, nu de la cele cu stare solidă. Aşadar, un nou tip de compoziţie e pe cale să se facă puternic remarcat în lumea auto, iar chinezii sunt din nou pionierii acestei tehnologii.
1
5,419

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

