O tânără de 27 de
ani a fost găsită de polițiști în stare de semi-conștiență într-un spațiu
comercial din Hațeg, iar primele evaluări medicale au ridicat suspiciunea unei
posibile agresiuni sexuale. Un bărbat de 62 de ani, aflat în apropiere în stare
de ebrietate, a fost dus la audieri.

Tânăra a fost preluată de un echipaj medical. FOTO: Shutterstock

Tânăra a fost preluată de un echipaj medical. FOTO: Shutterstock

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Poliţiştii din
Haţeg anchetează un caz care ridică numeroase semne de întrebare, după ce o tânără
în vârstă de 27 de ani a fost găsită în stare gravă într-un spațiu de
alimentație publică din oraș. Primele date din anchetă arată că aceasta era
semi-conștientă în momentul în care a fost descoperită, iar medicii au semnalat
și suspiciunea unei posibile infracțiuni de natură sexuală, potrivit presei locale.

Alerta s-a dat joi,
în 30 aprilie, în jurul orei 15:10, când o femeie de 52 de ani din comuna Râu
de Mori a cerut ajutorul polițiștilor din Hațeg, speriată că tânăra, cu care
venise în oraș la cumpărături, dispăruse fără urmă.

Din primele
verificări a reieșit că cele două femei se aflaseră împreună în jurul orei
12:00 în zona centrală a orașului, însă la un moment dat tânăra s-ar fi
despărțit de însoțitoarea sa și nu a mai putut fi găsită.

Polițiștii au
început imediat căutările și au identificat-o pe femeia de 27 de ani în zona
Pieței Agroalimentare din Hațeg, în interiorul unui spațiu comercial. Tânăra era
în stare de semi-conștiență și prezenta leziuni minore în zona toracelui.

În aceeaşi zonă,
oamenii legii au găsit și un bărbat de 62 de ani din comuna Sălașu de Sus.
Acesta era în stare de ebrietate și a devenit recalcitrant în momentul în care
polițiștii i-au adresat întrebări, astfel a fost imobilizat și dus la sediul
Poliției Orașului Hațeg pentru audieri.

Tânăra a fost
preluată de un echipaj medical și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe
din Hațeg, unde a primit îngrijiri de specialitate.

În urma evaluării medicale
preliminare, medicii au ridicat suspiciunea că tânăra ar fi putut fi victima
unei agresiuni sexuale.

Polițiștii continuă
cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru a stabili cu exactitate
ce s-a întâmplat în intervalul în care femeia a dispărut din centrul orașului
și până în momentul în care a fost găsită.

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În acest caz a fost
deschis un dosar penal, iar anchetatorii urmează să stabilească dacă
suspiciunile inițiale se confirmă și ce măsuri legale se impun.