Joi, 30 Aprilie 2026, ora 19:40
1423 citiri
Alertă lângă Paris. Un autobuz a plonjat în Sena și s-a scufundat complet FOTO X/ @upuknews1
Un autobuz s-a ciocnit joi, 30 aprilie, la sud de Paris de un vehicul care staționa, iar apoi a căzut în Sena, într-un accident spectaculos în care toate cele patru persoane aflate la bordul autobuzului au fost salvate, relatează AFP.
„Un autobuz care circula în localitatea Juvisy-sur-Orge a ieșit de pe șosea și a căzut în Sena în circumstanțe care nu au fost stabilite în acest stadiu”, a indicat parchetul din Evry, localitate situată la sud de capitala franceză.
Potrivit parchetului, „în autobuz se aflau șoferul și alte trei persoane”.
„Toți au fost salvați. Ancheta în curs privind acuzația de vătămare corporală involuntară adusă șoferului vehiculului a fost încredințată” poliției, a adăugat acesta.
Potrivit prefecturii, autobuzul a atras în căderea sa un ‘vehicul ușor la nivelul’ unui chei de pe malul Senei. Potrivit unei surse sindicale, nimeni nu se afla în mașina care staționa.
În jurul orei locale 11:00 (09:00 GMT), mai multe vase navigau în zona accidentului. De asemenea au fost trimise o dronă și un elicopter.
Autobuzul s-a scufundat complet în fluviu, în apropierea unui pod. Mașina de care s-a ciocnit a ajuns și ea în apele Senei.
En Francia, cuatro personas fueron rescatadas del río Sena tras la caída de un autobús en la localidad de Juvisy-sur-Orge, al sureste de París.
De acuerdo con las autoridades, el automotor era conducido por un aprendiz en prácticas cuando chocó contra un automóvil estacionado y… pic.twitter.com/DeAYLDiRYI
— Noticiero El Salvador 🇸🇻 (@NoticieroSLV) April 30, 2026
„Bilanțul victimelor este în prezent în curs de actualizare” și „au fost mobilizate mijloace importante de intervenție”, a precizat prefectura într-un comunicat.
Potrivit unor surse sindicale, este vorba de un autobuz de tip școală, ceea ce explică prezența atâtor de puțini pasageri la bord.
Bus plunged into the River Seine near Paris pic.twitter.com/bTI0GVheW3
— Russian Market (@runews) April 30, 2026
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
