Primarul general al Capitalei, domnul Ciprian Ciucu, e un alergător de cursă lungă al comunicării, în general, și al comunicării pe internet, în special; acolo exprimă, aproape în egală măsură, planuri politice & administrative, păreri, emoții și sensibilități.
În esență, nimic special. Asta facem toți, scriem pe internet de toate: ce sperăm, ce plănuim, ce credem, cum a fost în vacanță, unde am băut cafea bună, ce ne-a emoționat pe stradă, ce-au mai făcut copilul, cățelul și pisica, ce ne enervează și, deseori, sigur scriem și multe prostii. Ne mai dăm seama de ele mai târziu, poate când ne pune Facebook pe tavă diverse amintiri.
Spre deosebire de cei mai mulți dintre noi, care scriem ce și cum ne vine, fără vreun plan clar și fără vreun scop anume, politicienii ne scriu cu scop extrem de precis: acela de a ne convinge fie că au meritat să fie aleși, fie că merită să fie aleși când o mai fi cazul să mergem la vot. Deci, au scopul clar (și, din nou, firesc) de a fi aleși. Acesta este jocul.
Și nu e treaba simplă, e cu strategii și cu echipe (costisitoare) de comunicare, căci sunt de definit principale calități ale politicianului care trebuie votat și este de întreținut personajul politic pe care îl întruchipează. Acesta este jocul.
(Serios, dacă ne uităm în jur, sigur vom face legături între politicieni de la noi și tipologiile principale pe care sociologul Max Weber („întemeietorul”) le definea la început de secol XX:
- Salvatorul/Mesia – e acela care își bazează puterea pe o calitate extraordinară sau pe o misiune „sfântă”.
- Tehnocratul (acea autoritate rațional-legală) – acela care promite/propune reguli clare și competență;
- Bunicul/Părintele națiunii/comunității, care este o autoritate tradițională.)
Sigur, de-aici încolo încep variațiunile și mixurile, dar de aici se pleacă și, din nou, acesta este jocul. Oricât de mult ne-am dori noi și oricât de mult am avea nevoie să credem uman într-un lider sau altul, politicienii sunt, întotdeauna, și cine sunt ei profund și cu adevărat, și cine le este personajul. Ăsta e jocul.
Ce ne mai transmite seara târziu primarul nostru general, dl. Ciucu
Printre numeroasele lucruri pe care dorește să ni le transmită și ni le transmite constant dl. Ciucu, unul este acela că muncește enorm, inclusiv la ore târzii, cum a făcut, de exemplu, când ne-a anunțat, spre un miez de noapte de februarie, că a luat la cercetat organigrama STB.
Era în toiul tărăboiului cu auditul extern pe care primarul general îl cerea la societatea de transport din București.
Ciucu l-a concediat pe ChatGPT și l-a angajat pe Claude
Aseară, tot târziu, primarul general ne-a dat de vestea că „încearcă să se țină la curent cu tehnologia”, în speță inteligența artificială, pe care dorește să o folosească la maximum de eficiență drept instrument ajutător de administrat orașul.
Încerc să mă țin la curent cu tehnologia, după o vârstă, dacă nu ești atent/ă, rămâi în urmă fără să îți dai seama. De când am doar funcții de conducere și nu mai lucrez eu direct pe documente, să culeg și să analizez date, să scriu rapoarte etc. îmi era teamă că-mi ies din mână. Acum sunt beneficar de documente și sunt bobardat cu informații disparate și dispersate. Unii funcționari îmi dau chiar „tone” de informații, în ideea de a nu vedea pădurea din cauza copacilor. Mi-am dezactivat abonamentul la ChatGpt și mi-am făcut unul la Claude. AI-ul este game changer. E fabulos. M-am „jucat” cu două proiecte. Unul în „chat” și unul în „artifacts”.
A descoperit că inteligența artificială îi este infinit mai de folos decât diverși funcționari publici, cel puțin în ceea ce privește situația imobilelor PMB:
Primul, am luat excelul cu situația cu miilor de imobile (linii în Excel) ale Administrației Fondului Imobiliar din care nu înțelegeam nimic și i-am cerut „Sintetizează, analizează, găsește conexiuni logice și prezintă-mi datele statistic.”. Am înțeles politicile și deciziile luate în acest domeniu în ultimii 20 de ani, ceea ce nu a reușit să-mi explice niciun funcționar public până acum.
Pe urmă, s-a apucat să îmbunătățească site-ul PMB, tot cu ajutorul lui Claude și după modelul PS6, desigur:
Cel de-al doilea (in artifacts), i-am cerut să-mi facă un mockup pentru site-ul PMB, folosind ca inspiratie și structura site-ul Primariei Sectorului 6. Fa-bu-los!
Dl. Ciucu a fost atât de încântat, încât a decis că o să muncească pentru oraș, împreună cu Claude, și azi, când e zi liberă:
Dacă tot este liber, o să îi dau să-mi sintetizeze din zecile de strategii stufoase pe care nu le citește nimeni și vom face împreună un mic exercițiu coerentizare a strategiilor și de planificare strategică. Am mai zis-o în urmă cu câțiva ani… Un primar este dator să învețe permanent. Și să înțeleagă profund ceea ce are de condus.
Deci, domnul primar general ne transmite, într-un târziu de seară de aprilie, că e cumva vizionar deoarece folosește AI, că muncește enorm pentru oraș (de care, după cum ne-a subliniat anterior, „îi pasă prea mult”), că este foarte deschis la învățare și tehnologie și că e mânat de dorința de a ne „înțelege profund” (căci, nu-i așa, Bucureștiul pe care îl are de condus, este de fapt despre oamenii care îl locuiesc).
A, și ne-a mai transmis, undeva în comentarii, că plătește abonamentul la Claude din banii săi, după ce a făcut același lucru și cu Chat GPT.
Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook
Dar, în aceeași confesiune, dl. Ciucu ne mai transmite ceva. Ne transmite un foarte interesant motiv de iritare.
Dl. Ciucu, despre ironia care vine de la „autosuficienți”
Dl. Ciucu ne mai transmite și ceea ce pare intoleranță acută la ironie.
După această postare vor apărea articole ironice, scrise de ziariști autosuficienți. Vi le voi pune mâine aici, chiar la acest comentariu.
(În aceste două fraze scurte, dl. Ciucu ne spune, de fapt, că ironia la adresa domniei sale nu poate fi decât lucrarea unor autosuficienți. Iar anunțul „voi pune aici” dovada 😉 e un fel de promisiune a demascării acestei ticăloșii numite „ironie”. Două enunțuri combinate foarte, foarte reușit!)
Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook
PS Ironia este, de fapt, ceva extraordinar de util pentru mintea omului, iar acesta este un adevăr științific, au zis și domnii de la Harvard😉.
Sigur, uneori poate fi reușită, alteori poate să șchioapete ca naiba, dar este fundamental utilă minții omenești.
L-am rugat pe Gemini (😉) să sintetizeze cercetări și studii despre relația omului cu ironia și mi-a amintit niște concluzii la care au ajuns mai mulți cercetători în neuroștiințe, dincolo de aceea că e o excelentă gimnastică a minții.
Iar una dintre aceste concluzii e că reacția „aprigă” la ironie este un fenomen psihologic destul de complex, care dezvăluie, de regulă, o fragilitate.
Pentru unii oamenii, ironia nu este un joc al minții (ca orice joc, jucat mai bine sau mai obosit, că așa e-n viață), ci o amenințare directă la adresa statutului sau a imaginii de sine. Și reacționează pentru „restaurarea autorității”.
Pentru alți oameni care scriu pe internet, ironia poate deveni singurul mod în care le mai pot spune politicienilor, oricare ar fi ei, că nu iau nimic pe nemestecatelea.
În relația cu politicienii (toți), ironia e întotdeauna fată salon și de nădejde. Chiar și-n zilele ei proaste. 😉