Fanii Interului sunt pregătiți de sărbătoare, anunță Gazzetta dello Sport. Marea paradă va avea loc în weekendul cu ziua de 17 mai. Sunt în joc mai multe milioane de euro cu care jucătorii și antrenorii vor fi recompensați pentru titlul cu numărul 21.
„Nu aveam îndoieli” – Inzaghi explică succesul lui Chivu la Inter
Este doar o chestiune de timp până când Cristi Chivu va deveni campion al Italiei și în calitate de antrenor.
– articolul continuă mai jos –
Pregătirile sunt în linie dreaptă, iar Gazzetta dello Sport anunță că marea paradă de pe străzile orașului Milano va avea loc în weekendul cu ziua de 17 mai.
Va fi titlul cu numărul 21 în cei 108 ani de istorie ai Interului.
Sursa citată vorbește despre bonusurile pe care jucătorii și antrenorii (tot lotul extins) le vor primi: în total aproximativ 6 milioane de euro.
În această perioadă clubul negociază cu Primăria Milano în legătură cu parada pe care o vor face jucătorii Interului cu trofeul de campioană a Italiei.
Vor fi două autobuze decapotabile care se vor plimba (cel mai probabil în ziua de 17 mai) pe străzile orașului și vor ajunge în Piața Domului, locul tradițional unde Inter și Milan sărbătoresc marile victorii.
La acel moment, Inter va juca cu Verona.
În plus, ar putea fi dublu motiv de bucurie: pe 13 mai, Inter joacă finala Cupei Italiei cu Lazio pe Olimpico din Roma. În cazul unui succes, trupa lui Cristi Chivu le va arăta fanilor două trofee.
Transfer din Premier League pentru Interul antrenat de Cristi Chivu
Cu patru etape înainte de finalul sezonului din Serie A, Inter are 10 puncte avans față de Napoli, a doua clasată.
Trupa lui Cristi Chivu (45 de ani) poate deveni matematic noua campioană a Italiei pe finalul acestei săptămâni.
- Inter 79 puncte
- Napoli 69
- AC Milan 67
- Juventus 64
- Como 61
- AS Roma 61 etc.