Joi, 30 Aprilie 2026, ora 22:59

1505 citiri

133 de meciuri din Olanda ar putea fi rejucate! Scandal de proporții: fosta adversară a FCSB-ului, implicată

Victor Edvardsen FOTO Facebook Go Ahead Eagles

Eredivisie, campionatul de fotbal de primă divizie din Țările de Jos, se află într-o situație legislativă neobișnuită care ar putea obliga Liga olandeză să rejoace 133 de meciuri din sezonul 2025-2026, din totalul de 306 de partide.

Totul a început când clubul NAC Breda, învins la scor de Go Ahead Eagles (6-0), fosta adversară a FCSB-ului din Europa League,„ pe 15 martie, și-a dat seama că adversarul său l-a folosit pe Dean James, născut în Olanda, dar naturalizat indonezian în martie 2025. Acest tip de procedură este destul de comun în țară, mai mulți fotbaliști născuți acolo reprezentând alte selecții: Surinam și Curaçao, de exemplu (care au întotdeauna legături puternice cu autoritățile olandeze încă din perioada colonizării).

Intervievat de ESPN, profesorul de drept sportiv Marjan Olfers a asigurat că „dacă un jucător renunță la cetățenia olandeză, intră, ca să spunem așa, într-o jurisdicție diferită. De fapt, el devine atunci un străin. Și, prin urmare, trebuie să dețină un permis pentru a-și putea exercita activitatea aici”, ceea ce nu este cazul lui Dean James.

25 de jucători implicați

Dar problema este mult mai amplă decât situația individuală a internaționalului indonezian. Alți douăzeci și patru de fotbaliști din Eredivisie se află în aceeași situație.

L’Équipe precizează că în Olanda, «un jucător trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a obține acest permis de muncă, cel mai frecvent fiind acela de a avea un salariu anual de cel puțin 608 000 de euro pentru cei peste 21 de ani. O condiție pe care mai mulți jucători nu o puteau îndeplini». NAC Breda a depus așadar un recurs la Federația olandeză.

Directorul general al NEC Nijmegen (clubul afectat de această problemă), Wilco van Schaik, s-a arătat iritat de faptul că „nicio agenție guvernamentală nu a spus nimic în legătură cu acest subiect în ultimii doi ani. Nici KNVB (federația olandeză, n.r.), nici Eredivisie nu ne-au trimis vreo scrisoare. Sunt furios. Toți am acționat cu bună-credință”, s-a apărat el.

Directoarea de fotbal a KNVB, Marianne van Leeuwen, a asigurat că „multe alte cluburi și-au exprimat rezervele și, dacă judecătorul ar da câștig de cauză echipei NAC, s-ar putea ajunge la haos. Și ei ar iniția acțiuni în justiție și proceduri de urgență”.

Avocatul Federației, Michiel van Dijk, a confirmat că 133 de meciuri din Eredivisie sunt vizate de această problemă legislativă. Decizia judecătorului este așteptată luni. Aceasta ar putea perturba grav ecosistemul fotbalului olandez.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent