Pilotul britanic Lando Norris (McLaren), campionul mondial en titre, va pleca din pole position în cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 de la Miami (Statele Unite), după ce a reuşit cel mai bun timp în calificările desfăşurate vineri. Norris l-a devansat cu 222/1000 pe italianul Kimi Antonelli (Mercedes), pe care îl va avea alături în prima linie a grilei de start. Al treilea timp a fost reuşit de australianul Oscar Piastri (McLaren), care a încheiat calificările la 239/1000 în spatele coechipierului său britanic.

Este pentru prima oară în acest sezon când monoposturile Mercedes ratează prima poziţie pe grila de start, dar Norris a dat dovadă de multă înţelepciune în discursul de după calificări. Britanicul a subliniat progresele făcute de echipa sa în pauza forţată de anularea Marilor Premii din Bahrain și Arabia Saudită (din cauza războiului din Orientul Mijlociu), însă el şi Piastri trebuie să dea dovadă de constanţă la nivel înalt pe termen lung.

„A fost grozav. Un rezultat perfect pentru noi. Este un moment bun pentru a-i mulţumi echipei pentru toate acele upgrade-uri pe care le avem la maşină. Toată echipa a muncit foarte mult pentru acest rezultat. Da, într-adevăr, totdeauna mi-a plăcut Miami, este un circuit interesant. Este un rezultat foarte bun pentru noi, dar e abia la începutul weekend-ului, mai este foarte mult până la final”, a spus Norris în interviul de după calificări.

Lando Norris, extrem de cerebral după ce a obţinut pole-position în cursa de sprint de la Miami

Întrebat dacă Miami e un punct de cotitură în sezon, în contextul în care până acum Mercedes a dominat total sezonul de Formula 1, piloţii ei obținând pole-position şi victorii în toate cursele, Norris a îndemnat la calm. E evident că McLaren arată îmbunătăţiri semnificative faţă de finalul lui martie, dar rezultatul de azi-noapte trebuie confirmat pe termen lung.

În mod tradiţional, circuitul din Florida i se potriveşte bine teamului cu baza în Surrey, astfel că e prematur să vorbim de o schimbare a dinamicii la vârf în Marele Circ.

„Fiecare circuit este diferit. E greu să îţi dai seama unde suntem noi şi unde e Mercedes după o sesiune de calificări. Ştim că acest circuit a fost întotdeauna favorabil maşinilor noastre.

Ştiam, însă, că ce am adus în plus la maşină va însemna un pas semnificativ. Presupunerea noastră s-a adeverit pe circuit. Încă din primul tur m-am simţit confortabil în maşină. Aici în Miami totdeauna m-am simţit bine pe circuit. E un mod bun de a începe weekend-ul”, a mai spus campionul mondial în exerciţiu.

Grila de start în cursa de sprint a Marelui Premiu de la Miami

Programul Marelui Premiu de la Miami

Sâmbătă

  • 18:45: Cursa de sprint
  • 22:45: Calificările

Duminică:

  • 22:50: Cursa propriu-zisă