Premierul Ilie Bolojan a anunţat că în mandatul fostului prim-ministru Marcel Ciolacu a fost stabilită şi votată schema de gestionare a programului SAFE şi a explicat că ceea ce se achiziţionează nu este decis de o anume persoană, ci Armata Română are planuri de înzestrare aprobate în urmă cu mai mulţi ani şi care au trecut prin CSAT, potrivit RFI. În replică, Marcel Ciolacu a afirmat, vineri seara, într-o postare pe Facebook, că „Bolojan e disperat fiindcă va fi demis peste 4 zile și minte cu nerușinare”.
– articolul continuă mai jos –
Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, susţinută la Suceava, cine a decis ca 5 miliarde de euro din proiectele din SAFE să meargă către o firmă din Germania şi doar 800 de milioane către o firmă din România.
„Întrebarea este tendenţioasă şi eronată. Şi voi face precizările de rigoare. În mandatul premierului Marcel Ciolacu s-a stabilit şi s-a votat schema de gestionare a programului SAFE. Şi la data respectivă, la propunerea premierului, Canceleria prim-ministrului a fost desemnată ca integrator al gestionării SAFE. În primul rând, este o decizie luată în mandatul premierului Ciolacu, care a trebuit respectată, ca anumite lucruri se continuă. Asta ca să clarificăm lucrurile, da? Pentru că nimeni nu ştia la data respectivă cine vine premier, cine va fi cancelar. Verificaţi cine era premier, cine era cancelar ca să îi întrebaţi de ce au propus asta, a declarat Ilie Bolojan.
El a precizat că achiziţiile prin SAFE au fost decise în urma unor planuri de înzestrare ale Armatei Române, aprobate în CSAT.
„Ceea ce se achiziţionează din SAFE nu este decis de către o persoană sau alta. Armata Română are nişte planuri de înzestare care au fost aprobate în urmă cu doi ani, cu trei ani, cu patru ani, cu cinci ani, care sunt trecute prin CSAT. Deci sunt nişte planuri de achiziţie care au un orizont de cinci ani, de zece ani şi aşa mai departe. Fiecare din ministerele care au fost implicate, Ministerul Apărării sau Ministerul de Interne, a venit cu propunerile de achiziţii. Aceste propuneri de achiziţii au fost preluate, au fost depuse la Comisia Europeană şi s-a acceptat propunerile de achiziţie ale României şi sumele aferente”, a transmis premierul Ilie Bolojan.
El a explicat că 50% din proiectele din SAFE vor fi produse în România.
”Una din bazele negocierii a fost ca cel puţin jumătate din ceea ce va achiziţiona România să fie produs în România. Subliniez, cel puţin 50% să fie produs în România. Companiile internaţionale, care unii dintre ei sunt producători unici, ai unor tehnologii, vor localiza în România prin compania de stat, unde are capacitate, prin companii private, care sunt în piaţă, zone de producţie şi cel puţin 50% din ceea ce va achiziţiona România în următorii ani, până în 2030, vor fi bunuri produse în România în aşa fel încât, pe de-o parte, să ne asigurăm un transfer de tehnologie şi avem companii din industria auto care se mută să facă producţie în această zonă, să ridicăm compania de stat publică Romarm în aşa fel încât acolo unde există capacităţi de producţie, unde există spaţii, să se poată produce armament”, a mai spust premierul Bolojan.
Fostul premier PSD Marcel Ciolacu a reacționat într-o postare pe Facebook:
„Bolojan e disperat fiindcă va fi demis peste 4 zile și minte cu nerușinare că „în mandatul premierului Marcel Ciolacu s-a stabilit și votat schema de gestionare a programului SAFE”.
Documentele oficiale spun cu totul ALTCEVA:
Desemnarea Cancelariei prim-ministrului ca integrator al programului SAFE, s-a făcut prin OUG 62/2025, adoptată la 20 noiembrie 2025 – sub guvernul Bolojan, NU sub guvernul Ciolacu!
Decizia Prim-Ministrului nr. 524/21 noiembrie 2025 – care numește nominal componența grupului de lucru interinstituțional – este semnată de Ilie Bolojan, NU de Marcel Ciolacu.
Senatul a votat OUG 62/2025 pe 17 decembrie 2025, deci „votul” pe care Bolojan îl invocă a fost dat de Parlament în guvernarea sa.
Legea 4/2026 care finalizează cadrul juridic a fost promulgată în 2026, sub guvernul Bolojan.
Singurul element care s-a petrecut înaintea mandatului Bolojan este Regulamentul (UE) 2025/1106, adoptat de Consiliul UE pe 27 mai 2025, dar acesta este un act european, nu o „schemă românească de gestionare”!
Deci, schema n-a fost stabilită „în mandatul Ciolacu”, ci prin ordonanță de urgență a guvernului Bolojan, pe 20 noiembrie 2025! Iar Ilie Bolojan a semnat personal, Decizia 524/2025 pentru numirea grupului de lucru, plin de acoliții săi!
Mihai Jurca – șeful Cancelariei Prim-Ministrului, PREȘEDINTELE grupului (om politic, nu specialist în apărare)
Mihnea-Claudiu Drumea – secretar de stat la Cancelarie (PNL)
Andrei-Răzvan Lupu – consilier de stat la Cancelarie (USR)
Radu Burnete – consilier prezidențial
Reprezentanți ai MApN, MAI, MAE, MEDAT, Ministerul Finanțelor, SRI – în poziție subordonată, nu de decizie politică finală.
Este o structură politică, condusă de un politruc de la Oradea, pus șef al Cancelariei ca să conducă un program de înzestrare militară de 16 miliarde euro!
NU de specialiști MApN, cum ar fi normal într-un stat NATO!!!
De aceea s-a ajuns ca nimeni să nu știe cine a stabilit ca prețul și ca termenul să cântărească 100% în decizie!
În niciunul dintre actele normative votate de Parlament nu există grila de criterii completă.
De aceea, când Bolojan vinde public „minim 50% producție în România”, el încearcă să coafeze zadarnic o realitate care produce un monstru – concentrarea masivă pe un singur producător străin: 5,69 miliarde euro = 68,3% din pachet către un uriaș grup industrial german, ce primește 7 din 15 contracte.
Abia asta este cu adevărat trădare de țară!
Ce știe însă și nu spune Bolojan este că singura investiție locală în apărare, fabrica de pulberi care va fi deschisă în România cu finanțare de la Comisia Europeană, este un proiect realizat de mine, împreună cu ministrul Economiei, Radu Oprea.
Așa cum achiziția de către România a Portului Giurgulești este rezultatul negocierilor purtate de Ciolacu și Grindeanu.
Prea-cinstitul Bolojan minte și atunci când se laudă cu munca altuia, minte și atunci când vrea să arunce pe alții vina actelor semnate cu mâna lui în cazul SAFE.
Așa cum a mințit și cu deficitul, cum a mințit și cu inflația.
Din fericire, nu mai are multe zile în care să-i mai poată minți pe români.
Din 5 mai, el devine doar amintirea unui nefericit accident politic, unul cu multe milioane de români victime nevinovate!”