Echipa de robotică „Velocity” a Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila a câştigat Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, desfăşurat în perioada 29 aprilie – 2 mai, la Houston, în Statele Unite ale Americii, transmite Agerpres.
Elevii brăileni au obţinut titlul mondial după un parcurs marcat de probe tehnice dificile şi meciuri decisive, reuşind să se impună în faţa celor mai bune echipe de robotică din lume.
– articolul continuă mai jos –
„Mă simt foarte bine, tocmai am câştigat campionatul mondial, nu avem cuvinte. Nu ne-am aşteptat la asta, mai ales după ce am avut probleme tehnice ziua trecută, dar suntem foarte mândri că am putut reprezenta România şi chiar să câştigăm campionatul mondial pentru România”, a declarat căpitanul echipei, Filip Neaţu, citat de pagina de Facebook a Asociaţiei Părinţilor Elevilor Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci”.
Potrivit datelor competiţiei, în prima zi, echipa a înregistrat trei victorii din cinci meciuri, cele două înfrângeri fiind cauzate de probleme tehnice ale robotului. Membrii echipei au remediat rapid defecţiunile, iar în ziua a doua au revenit în competiţie cu un robot optimizat, obţinând alte trei victorii şi calificându-se în fazele eliminatorii.
În playoff, „Velocity” a format o alianţă cu echipa Exodus 30030 din Texas, colaborare care s-a dovedit decisivă, cele două echipe câştigând meciurile cu scoruri ridicate, inclusiv un rezultat record al diviziei Lovelace.
Echipa „Velocity” este coordonată de prof. Paul Pruş, iar din echipa brăileană fac parte elevii Filip Neaţu, Dennis-Gabriel Racoviţă, Pîrvu Alecsandra – Flavia, Tudor Iulia, Prodan Dragoş, Gălbinaş Andreea Cristina, Pavel Bogdan-Cristian, Bănică Alexandru Ioan, Tudor Laura, Mototolea Luca-Andrei, Dan Victor, Toma Irina, Tutulan Beatrice, Berneanu Mihai, Pană Teodor, Lascu Andrei, Burtea Andrei, Marin Yanis, Sandu Mihnea-Ionuţ, Croitoru Maria Alexandra şi Cauteş Ştefan-Gabriel.
Performanţa de la mondiale vine după ce, în luna martie 2026, echipa „Velocity” a câştigat Campionatul Internaţional FTC desfăşurat la Cesenatico (Italia), unde a obţinut locul I în meciurile de calificare, în competiţie cu 37 de echipe din 16 ţări, şi a fost distinsă cu Design Award, premiu acordat pentru cel mai bun proces de proiectare inginerească a robotului.
Campionatul mondial FIRST Tech Challenge reuneşte anual cele mai bune echipe de robotică din lume, fiind una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de robotică pentru elevi.