Marti, 05 Mai 2026, ora 08:06

4248 citiri

Noua identitate vizuală prezentată de Dinamo a stârnit un val uriaș de reacții în fotbalul românesc, iar una dintre cele mai dure poziții a venit din partea legendei clubului, Cornel Dinu.

Fostul mare jucător și antrenor al „câinilor” a criticat în termeni extrem de duri noua siglă propusă de conducerea clubului și a catalogat proiectul drept o ofensă la adresa tradiției dinamoviste.

„Este o rușine făcută de niște venetici. Cine a făcut asta este un imbecil sau imbecili, poate sunt mai mulți. Orice club se identifică prin originea sa și originea nu trebuie schimbată indiferent care ar fi ea.

Originea lui Dinamo nu este o rușine, din contră. Dar să apari cu așa ceva… e un fel de virgulă cu răhăței. Combinație de virgule cu răhăței. Gândirea lui Nicolescu.

Când vin veneticii care nu se identifică cu nimic, schimbă tot, schimbă stema. Pentru că ei nu se identifică cu nimic vor să-și facă prezență cu Dinamo. Asta e amprenta veneticilor și a impostorilor care nimeresc peste o echipă de tradiție și cu istorie”, a declarat Cornel Dinu pentru prosport.ro.

„Dinamo se identifică prin câinii roșii”

Fostul internațional consideră că noul simbol nu mai are nicio legătură cu identitatea istorică a clubului și spune că, dacă era nevoie de o modernizare, aceasta trebuia făcută în jurul simbolului „câinilor roșii”.

„Eu am avut 39 de ani adunați la Dinamo, dar așa ceva nu are vreo legătură, e infernal. Dinamo se identifică prin câinii roșii, dacă vrei să scapi de istoria cu D-ul slav, o faci prin câinii roșii, ăsta e trecutul de atașament teribil față de suporteri, de condițiile clubului și de soarta lui.

Iar asta reprezintă loialitatea și, dacă vrei, credința prin care câinii își respectă stăpânii, ăsta e emblema lui Dinamo. Trăirile jucătorilor care au scris istorie, care s-au identificat prin loialitatea câinilor față de stăpân. Stăpânul fiind chiar D-ul istoric și câinii cei care am slujit Dinamo”, a mai spus Dinu.

Conducerea merge înainte cu proiectul

În ciuda valului de critici, președintele Andrei Nicolescu a transmis că reacțiile negative erau anticipate și că noua siglă face parte dintr-un amplu proces de rebranding.

Oficialul clubului a susținut că proiectul a fost construit după consultări cu oameni din club, suporteri și foști dinamoviști și că noua identitate va reprezenta viitorul brandului Dinamo.

Noua emblemă va intra oficial în vigoare de la 1 iulie 2026.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent