• FCSB e nevoită să se mute de pe Arena Națională pentru finalul sezonului, unde nu se va mai putea juca cel puțin până în iulie.

„Roș-albaștrii” mai au de jucat două meciuri pe teren propriu în acest campionat, partida de etapa viitoare cu Unirea Slobozia, plus semifinala barajului pentru Conference League, dacă va câștiga play-out-ul.

FCSB revine pe stadionul pe care a câștigat două trofee!

Cum Arena Națională a fost deja închisă pentru fotbal, urmând să găzduiască concertele Metallica (13 mai), Max Korzh (23 mai) și Iron Maiden (28 mai), FCSB a fost nevoită să își găsească altă casă.

Și a ales să revină în Ghencea. Primul meci este programat luni, de la ora 21:00, cu Unirea Slobozia. Campioana a pus deja la vânzare biletele cu următoarele prețuri:

  • PELUZA – 20 LEI

  • TRIBUNA 2 – 30 LEI

  • VIP 2 – 50 LEI

  • VIP 1 – 150 LEI

FCSB a disputat 18 meciuri pe noul Stadion Steaua, câștigând 9 dintre ele și remizând în alte 5. În plus, „roș-albaștrii” au câștigat pe această arenă două trofee, Supercupele din 2024 și 2025, după 3-0 cu Corvinul și 2-1 cu CFR Cluj.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport