Guvernul de la Stockholm a comunicat marţi că îşi continuă planificarea pentru un nou serviciu de informaţii externe, după ce spionajul actual al Suediei nu a reuşit să prevadă invazia Rusiei în Ucraina în 2022, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Agenţii de securitate au fost criticaţi într-o analiză oficială şi de către unii politicieni pentru că nu au anticipat evoluţia militară, deşi existau indicii privind acumularea de forţe ruseşti. O investigaţie publică a recomandat înfiinţarea unei noi agenţii civile pentru informaţiile externe, subordonată direct guvernului.

– articolul continuă mai jos –

Proiectul a fost aprobat iniţial anul trecut.

„După cum se ştie, avem o situaţie de securitate gravă şi ne confruntăm în fiecare zi cu o imagine vastă şi complexă a ameninţărilor, iar asta aduce solicitări noi, mai mari, pentru capacităţile noastre”, a declarat într-o conferinţă de presă ministrul de externe Maria Malmer Stenergard.

Ea a adăugat că „avem la rândul nostru aşteptări noi ca aliat în NATO, iar acum, când ne dezvoltăm structura de informaţii secrete, ne vom alinia mai bine structurilor care există în cadrul NATO şi la aliaţii noştri”.

Serviciul de Informaţii Militare şi Securitate al Suediei (MUST) nu a fost singurul din lume în domeniul spionajului care nu a anticipat invazia rusă pe scară largă.

Noua agenţie ar urma să acţioneze alături de cele existente în Suedia, printre care MUST, Serviciul de Securitate (SAPO), o parte a poliţiei şi Instituţia Naţională de Apărare Radio (FRA), răspunzătoare de informaţiile din domeniul semnalelor de comunicaţii.

Stenergard a afirmat că noul serviciu va costa circa 2,8 miliarde de coroane (circa 258 de milioane de euro); resursele financiare vor fi transferate în primul rând din bugetul forţelor armate, iar activitatea ar urma să înceapă în ianuarie anul viitor.