Luni, 04 Mai 2026, ora 22:57

3053 citiri

Motivul pentru care Finlanda nu a interceptat dronele care i-au încălcat spațiul aerian. Ce se știe despre originea aparatelor de zbor

Avion de luptă Foto: Pixabay

În zona Virolahti, în spațiul aerian al Finlandei, au fost observate duminică, 3 mai, două drone neidentificate.

Militarii nu au încercat să intercepteze dronele care au încălcat spațiul aerian al țării. Militarii au precizat că dronele nu au fost doborâte deoarece se aflau prea aproape de granița cu Rusia, potrivit yle.fi.

În timp de pace, interceptarea dronelor nu este posibilă chiar la graniță sau în spațiul aerian al altui stat, au explicat reprezentanții serviciului de presă al Forțelor de Apărare.

Anterior, militarii au subliniat că nu interceptează dronele până când acestea nu sunt identificate cu certitudine și nu acționează dacă există riscul ca muniția să ajungă pe teritoriul Rusiei.

Duminică, Forțele de Apărare au instituit o interdicție temporară de zbor în zona Kotka și Hamina, în partea estică a Golfului Finlandei. Aceasta este necesară pentru a exclude prezența altui trafic aerian în zonă. Într-o astfel de situație, militarii au mai multă libertate de a intercepta dronele sau alte posibile amenințări.

Investigația privind încălcarea spațiului aerian este condusă de Poliția de Frontieră, iar Forțele de Apărare nu comentează dacă dronele au fost identificate.

Conform informațiilor disponibile, dronele au intrat în Finlanda dinspre sud și se îndreptau spre partea estică a Golfului Finlandei.

Dronele detectate în spațiul aerian finlandez nu au traversat teritoriul țării, ci au zburat o perioadă de-a lungul graniței, după care s-au îndreptat spre est, părăsind spațiul aerian al Finlandei, au transmis Forțele de Apărare. Duminică, Ucraina a atacat cu drone un terminal petrolier din Primorsk. Anterior, pe teritoriul Finlandei au fost descoperite patru drone care, probabil, erau de origine ucraineană.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent