Rafinăria Kirishinefteorgsintez (Kirishi), una dintre cele mai mari unități de procesare a petrolului din Rusia, și-a suspendat operațiunile marți, în urma unor atacuri cu drone atribuite Ucrainei, potrivit unor surse din industrie citate de agenția de știri Reuters, transmite MEDIAFAX.

Sursele, care au vorbit sub protecția anonimatului din cauza sensibilității situației, au declarat că trei dintre cele patru unități de distilare a țițeiului (CDU) au fost avariate, iar atacul a provocat și un incendiu la nivelul instalației. De asemenea, mai multe unități secundare ar fi fost afectate.

– articolul continuă mai jos –

Compania Surgutneftegaz, care controlează rafinăria, nu a oferit deocamdată un punct de vedere oficial.

Guvernatorul regiunii Leningrad, Alexander Drozdenko, a confirmat că marți dimineață a izbucnit un incendiu într-o zonă industrială din Kirishi, fără a oferi detalii suplimentare privind amploarea pagubelor.

Potrivit surselor citate, este dificil de estimat durata reparațiilor necesare pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor afectate.

Rafinăria Kirishi are o capacitate de aproximativ 20 de milioane de tone pe an (circa 400.000 de barili pe zi) și a procesat în ultimii ani în jur de 18 milioane de tone anual, reprezentând aproximativ 7% din volumul total de rafinare al Rusiei. Unitățile au mai fost vizate de atacuri cu drone în cursul acestui an, inclusiv un incident major în luna mai.