6 Mai 2026, 23:05
Redacţia PiataAuto.md
Țările africane sunt arareori subiecte de ştiri în presa occidentală, iar lucrurile produse acolo ajung rar să fie teme dominante la nivel internaţional, dar în timp ce Africa e de cele mai multe ori ocolită de atenţia internaţională, China şi-a lăsat o amprentă imensă în multe din aceste ţări, cu proiecte imense de infrastructură sau economie, care au adus impact major. În Algeria, chinezii au construit o cale ferată de o lungime imensă, cu cel mai lung viaduct feroviar din lume, pentru a conecta o mină din vestul ţării cu ţărmul mediteraneean din nord. În Guineea au construit o cale ferată de 600 km lungime pentru a conecta mina Simandou cu oceanul Atlantic, asigurându-şi totodată acces la resursele naturale de acolo. În Ghana au finanţat infrastructura unei mine imense de mangan, Nsuta, de unde se extrage 13% din producţia globală de mangan. Iar acestea sunt doar câteva exemple. E adevărat că uneori aceste proiecte vin cu poveri financiare pentru ţările beneficiare sau cu prioritate de acces la resurse, dar totuşi ele reprezintă active majore ale acestor ţări, care schimbă enorm economia lor. Ei bine, într-un mod similar inginerii chinezi, şi de această dată şi cei elveţieni, au ajutat pe neobservate Nigeria să construiască cea mai mare rafinărie din Africa, care a schimbat substanţial paradigma economică şi logistică. Această rafinărie a ajuns la capacitatea normală de operare abia cum în primăvara anului 2026, exact în criza internaţională a carburanţilor, iar istoria şi impactul ei sunt deosebit de curioase.
E vorba de rafinăria Dangote Petroleum, o mină operată ca o companie deţinută privat în acest caz, nu de stat. Dar ea e atât de mare şi de importantă, încât a devenit un element de bază al economiei Nigeriei acum.
Nigeria are rezerve mari de petrol, pe care le extrage de mult timp, dar marele paradox era că ţara nu avea nicio rafinărie capabilă să proceseze acel petrol brut extras din pământ pentru a-l transforma în carburanţi şi alte produse petrochimice. Astfel, Nigeria trăia în situaţia paradoxală în care exporta volume imense de petrol brut, importând înapoi toată benzina, motorina şi kerosenul de care avea nevoie ţara.
Volumele exportate erau mult mai mari decât cele importate, dar pentru că produsele exportate erau efectiv materie primă, cele importate — produs finit, Nigeria avea o balanţă comercială negativă la capitolul petrol, plătind mai mult pe ceea ce importa, decât ceea ce primea pentru petrolul exportat în formă brută. Astfel, în lipsa unei rafinării proprii, o ţară atât de bogată în resurse şi cu extracţie dezvoltată de petrol era un importator net în industria petrolieră.
Era o situaţie absurdă din punct de vedere economic, care afecta balanţa comercială generală a ţării şi nu-i permitea ţării să câştige mai mult din exporturi sau cel puţin să-şi asigure valoarea consumul intern. Situaţia a fost perpetuată decenii la rând, iar o rafinărie nouă era văzută întotdeauna ca un proiect intangibil de scump.
Ideea de a construi această rafinărie a prins viaţă prin iniţiativă unui om de afaceri local, Aliko Dangote, începând cu 2013. Au urmat multe discuţii despre proiecte, finanţări, autorizări, coordonări. Acest caz, însă, nu a fost unul tipic în care chinezii vin şi cu finanţarea, şi cu toate echipele de construcţie. Aici finanţarea a fost căutată de Aliko Dangote şi echipa sa, iar inginerii chinezi şi elveţieni au fost atraşi pentru expertiza lor tehnică.
Foto: Aliko Dangote
O mare parte din bani i-a investit personal chiar Aliko Dangote. Pe lângă asta, au existat finanţări importante şi de la băncile nigeriene, bănci regionale din Africa, dar şi alte câteva instituţii financiare internaţionale. Prin urmare, finanţarea a fost una privată şi instituţională în condiţii de piaţă. Iar asta le-a permis nigerienilor să dirijeze întregul proiect în interesul lor, contractând expertiză din diverse surse. Iar suma totală necesară construcţiei acestei rafinării uriaşe a fost imensă, de tocmai 20 miliarde de dolari.
Compania chineză de stat CNCEC (China National Chemical Engineering Construction) a primit un contract de 520 milioane de dolari pentru proiectarea de bază a rafinăriei. Astfel, inginerii chinezi au făcut proiectarea de scară mare a rafinăriei. Inginerii elveţieni de la Sulzer au fot contractaţi să proiecteze şi să livreze mai multe elemente critice în procesele de distilare şi rafinare, cu alte cuvinte părţile cele mai avansate tehnologic, de care depinde puritatea şi stabilitatea proceselor chimice.
Totuşi, turnul principal de distilare al rafinăriei a fost produs de compania chineză Sinopec şi livrat în 2019 într-o operaţiune logistică de excepţie, întrucât acest turn era şi cel mare din lume de tipul său. Turnul cântărea 2.250 tone fără componentele sale interne, având 112,5 metri lungime şi 14 metri în diametru. Componentele sale interne mai cântăreau 536 tone.
Prin urmare, operaţiunea de transport a fost una extraordinară, iar asta ne arată cât de mare e scara la care a fost construită rafinăria. Iar ridicarea acestui turn a necesitat o altă operaţiune de amploare cu antrenarea macaralelor titanice.
Tot chinezii, de la Hangxiao, au livrat peste 150.000 tone de oţel prefabricat, pregătit pentru asamblarea mai rapidă la destinaţie, pentru a accelera ritmul construcţie.
Desigur, au mai fost contractate companii specializate din Olanda, Germania şi alte ţări, dar inginerii chinezi şi companiile din China au dominat amploarea lucrărilor şi componentelor livrate. Iar nigerienii au explicat şi de ce China a prevalat în alegere. Când comanzi în Europa un produs specializat sau în SUA, ţi se oferă un termen de livrare de 24 luni. Când plasezi o comandă în China, ţi se livrează în 10 luni.
Partea curioasă e că însăşi rafinăria a fost contractorul general al lucrărilor de construcţie, dirijând tot procesul. Pentru a putea menţine ritmul lucrărilor, nigerienii au trebuie să cumpere într-un singur an 10.250 camioane, de diverse roluri, de la betoniere la transportatoare cu bene. Companiile din Europa n-au putut să le livreze un asemenea număr de camioane cu toate adaptările necesare în termenii doriţi. O companie din SUA le-a dat cel mai rapid termen — de 18 luni. În cele din urmă, tot chinezii au obţinut contractul, şi au livrat 10.250 camioane peste exact 7 luni.
În 2023, însă, rafinăria a fost inaugurată oficial, pornind să funcţioneze la capacitate mică. A produs iniţial motorină şi combustibil de aviaţie. Apoi şi-a extins gama de produse şi la benzină, iar ulterior şi la fertilizanţi. Către finalul anului 2024 ea producea deja întreaga gamă de produse pe care le planifica, dar în cantităţi încă relativ mici. În 2025 aceste cifre au crescut constant, întâmpinând şi dificultăţi în a-şi asigura volumele necesare de petrol brut din Nigeria. Dar în 2026, în februarie, rafinăria a ajuns la capacitatea ei deplină, de 650.000 barili pe zi, iar în martie Nigeria a devenit oficial un exportator net de produse petroliere.
Țara îşi asigură acum carburanţii pentru consum propriu, şi exportă şi în ţările din jurul ei, precum Senegal, Coasta de Fildeş, Ghana, Togo şi Camerun. Pentru toate aceste ţări importurile din Nigeria reprezintă rute logistice mai scurte şi mai simple, cu costuri mai mici. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu fertilizanţii.
Iar asta înseamnă că cei care exportau carburanţi finiţi în Nigeria nu o mai pot face acum. De unde veneau anterior aceşti carburanţi? Din Europa, în special din rafinăriile din Olanda, Belgia, şi alte ţări din jur. Acele rafinării importau petrolul brut din Nigeria, îl prelucrau, şi exportau carburanţii finiţi înapoi. Iar exporturile Europei în aceşti carburanţi spre Africa erau de 17 miliarde de dolari anual. Mai mult ca atât, o treime din exporturile rafinăriilor europene mergeau spre Africa, iar Nigeria era cel mai mare cumpărător. Acum, toate aceste rafinării europene şi-au pierdut o piaţă imensă şi importantă pentru ele.
Nigeria, însă, şi-a schimbat complet paradigma economică şi a devenit exportator net de produse petroliere, exportând de curând chiar şi combustibil de aviaţie spre Marea Britanie, în toiul crizei de carburanţi cauzată de închiderea strâmtorii Ormuz. Prin urmare, acum Nigeria şi ţările în jur îşi asigură necesităţile local, sunt mai independente energetic şi produc mai multă valoare în interiorul ţării lor. Iar asemenea proiecte schimbă enorm paradigma lucrurilor, atât direct pentru ţara în care au loc, cât şi pentru ţările de pe continentele alăturate. China a participat intens în acest proiect, iar de curând Aliko Dangote a declarat public că e recunoscător Chinei şi inginerilor chinezi pentru ajutorul imens pe care l-a primit în definitivarea acestui proiect. Mai mult a atât, el a anunţat şi noi planuri de extindere a rafinăriei, menţionând din start că a alocat deja contractele pentru extindere tot companiilor chinezeşti. Această stare de lucruri spune multe. Şi ar trebui să ne dea de gândit mai profund şi mai global, probabil.
1
10,679
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT