7 Mai 2026, 10:17
Redacţia PiataAuto.md

Motoarele Ford 1,0 EcoBoost de trei cilindri au devenit deja notorii pentru marea lor problemă, cauzată de cureaua de distribuţie scăldată în ulei, care se dezintegrează în doar câteva zeci de mii de kilometri, în locul duratei de viaţă eterne promise iniţial de producător, iar particulele desprinse din curea ajung apoi în sorbul de ulei şi obstrucţionează lubrifierea, cauzând distrugerea motorului. Ei bine, se pare că cei care au înţeles această problemă şi au grijă de înlocuirea timpurie a curelei pot ajunge la cifre mari de parcurs. De curând, un service din România a arătat că pot exista şi asemenea motoare Ford 1,0 EcoBoost care ajung şi la 235.000 km, cu grijă la cureaua de distribuţie, însă ele pot avea şi alte defecţiuni mai rare.

Maşina — un Ford Focus din 2014 — a venit în service acuzând că motorul „bate”. Acesta pornea, dar scotea un trăncănit sonor, care denota o problemă internă gravă. Unul din mecanici a presupus că ar fi vorba de o problemă la unul din pistoane.

Mecanicul român menţionează că istoricul maşinii e necunoscut, întrucât abia a venit în România, fiind exploatată în afară până acum. E cunoscut doar parcursul maşinii — 236.000 km.

Totul a început cu scurgerea uleiului din baie şi demontarea băii de pe motor, pentru a se vedea starea uleiului şi mai ales a se vedea dacă există bucăţi metalice mari în baie, eventual vreo bucată de piston.

În baie nu se puteau vedea iniţial bucăţi metalice, ceea ce părea oarecum bizar, întrucât ar fi contrazis presupunerea iniţială a mecanicului. Sorbul de ulei nu era îmbâcsit de materialul dezintegrat din curea, semn că distribuţia a fost făcută şi cureaua e încă în stare bună. Dar tot acolo, în sorb, s-a descoperit şi prima bucată metalică mare.

Era o bucată din fusta de piston, ruptă de pe acesta. Şi era destul de mare încât să lase pistonul fără structura necesară pentru a mai sta centrat, iar asta explică şi sunetul de trăncănit. Iar în scurt timp tot în sorb, iar apoi şi în baia de ulei, s-au mai descoperit alte câteva bucăţi, ceea ce indica o dezintegrare masivă a fustei celui piston.

Bucăţile erau atât de multe, de fapt, încât se suspecta că ar fi nu doar un piston rupt, ci două. O întreagă mână de bucăţi metalice, de fapt.

La o inspecţie din zona vilbrochenului, s-a văzut clar că pistonul 1 e afectat, 3 e întreg, iar 2 părea parţial afectat.

Marea întrebare era dacă a scăpat blocul din a fi grav afectat. S-a trecut la dezasamblarea motorului din partea superioară, cu scoaterea injectoarelor, şi a capacului chiulasei, cu ideea de a ajunge şi la demontarea întregii chiulase, pentru un acces la bloc şi pistoane din partea superioară.

În procesul de demontare a chiulasei, s-a văzut că starea curelei de distribuţie era într-adevăr bună, iar arborii cu came şi tacheţii nu aveau semne de uzură atipică, arătând foarte bine.

De asemenea, şi cuzineţii erau în stare foarte bună, ceea ce demonstrează că acest motor Ford a avut întotdeauna presiune bună de ulei şi, datorită mentenanţei bune, n-a avut niciodată problemele specifice cu dezintegrarea curelei. Deci, cine a deţinut şi exploatat iniţial această maşină în ţara de origine, a avut grijă foarte punctat de acest aspect şi i-a reuşit să lungească viaţa motorului.

La demontarea pistoanelor s-a descoperit că doar unul din ele era afectat, nu două, cum părea la inspecţia iniţială. Însă acel piston afectat avea fusta complet dezintegrată pe una din părţile sale.

Decizia de reparaţie a vizat înlocuirea pistonului afectat cu segmenţi noi, şi folosirea celorlalte două pistoane, dar cu segmenţi noi. În mod normal, ar fi recomandabilă schimbarea tuturor celor 3 pistoane, pentru a exclude riscurile care au dus la ruperea primului, dar întotdeauna contează şi bugetul final al reparaţiei.

Şi blocul se pare că a supravieţuit din a fi grav afectat. Doar chiulasa a fost trimisă la recondiţionare.

A urmat montarea celor trei pistoane înapoi pe motor, după care a avut loc şi montarea cuzineţilor pe biele, instalarea unei garnituri noi de chiulasă şi montarea chiulasei. S-au folosit şi şuruburi noi de chiulasă, aşa cum e recomandat întotdeauna la deschidere ei.

Odată ce s-au făcut lucrări atât de profunde, s-a înlocuit şi cureaua la pompa de ulei şi cea de la distribuţie cu una nouă, pentru a-i garanta lipsa de probleme pentru următoarele câteva zeci de mii de km mai departe.

Astfel, cea mai probabil cauză a acestui rupturi din materialul pistonului pare a fi oboseala metalului acestuia în timp, amplificată de construcţia subţire şi o posibilă detonare atipică în acel cilindru, care a pus presiune critică pe piston şi a acesta a cedat. Deci, oboseala metalului ar fi fost cauza de bază, iar o detonaţie ar fi servit drept declanşator, cel mai probabil, întrucât alte probleme de lipsă de lubrifiere sau supraîncălzire locală ar fost excluse. Aşadar, e o defecţiune mai probabil la o cifră mare de parcurs, care poate surveni chiar şi la un motor cu mentenanţă exemplară până acum.

Vezi totul în video-ul de mai jos.

2

2,976

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT